Iniţierea după Guenon: o lectură sistematizatoare (III)

d) Iniţierea adevărată este doar aceea care se produce într-o organizaţie tradiţională (corolar i: nu e suficient ca aceasta să se considere pe sine ca atare, ci există criterii de calificare a organizaţiei). Sintagma-cheie în această trigramă este, însă, organizaţia iniţiatică tradiţională. Ea este singura care posedă cunoaşterea, care este pre-umană (şi, deci, non-umană, cu corolarul că nu există nicio organizaţie iniţiatică tradiţională asociată de nume de autori umani individuali, oricât de faimoşi; p.42), insistă RG, şi este futil orice efort individual de constituire ab initio a unei organizaţii de acest tip.

e) În conjuncţie cu chestiunea organizaţiei în care şi de către care se face iniţierea, mi se pare esenţială distincţia între sinteză şi sincretism. RG critică tentaţia de a amalgama elemente ritualice (dar şi religioase, exoterice, prin analogie, vezi p.43 şi urm.) aparţinând de tradiţii diferite. Sincretismul este un procedeu esenţialmente profan, care amestecă pe orizontală, analitic, cut and paste am spune astăzi în limbajul IT, ratând astfel tocmai verticala esoterică a tradiţiei, principiul unificator de ordin mai profund. Sincretismul nu este întotdeauna inocent, pentru că mulţi astfel de compilatori au interesul să îşi prezinte creaţiile drept sinteze şi, dimpotrivă, să confunde adevăratele sinteze drept operă de compilaţie sincretică. Sursele ipotetice, interpolările, citatele inexistente sau eronate, interpretările deliberat falsificate, toate acestea sunt procedee ale sincretismului, căruia i se adaugă negarea oricărei inspiraţii supra-umane. Concluziile sunt câteva:
i) tot ceea ce este cunoaştere esoterică este supra-uman şi provine din interior;
ii) toate tradiţiile provin din unitatea centrală şi principială (care) luminează şi domină tot cu corolarul că, dimpotrivă, cel ce este în exterior şi la suprafaţă bâjbâie în tenebre.
iii)) Formele tradiţionale, deşi au un numitor comun, nu trebuie amestecate. Metafora pe care autorul o foloseşte este aceea a drumurilor, care duc toate la aceeaşi destinaţie, fără a fi, cu toate acestea, mai puţin individuale şi separate. Numai cel ce a ajuns la capăt domină, tocmai prin aceasta, toate căile, pentru că nu trebuie să le mai urmeze; el ar putea, deci, dacă ar fi cazul, să practice distinct toate formele, dar tocmai întrucât le-a depăşit şi ele sunt de-acum înainte, pentru el, unificate în principiul lor comun. Chiar şi în această situaţie, cel care a ajuns la capăt urmează, fie şi doar ca exemplu, doar o singură formă definită, fără a le amesteca cu oricare altele.

Acest neamestec al formelor tradiţionale urmate ca spiţele unei roţi, către acelaşi centru, nu este doar un percept doctrinar al oricăreia dintre căi în sine. Pe scurt, argumentul autorului este de ordin psihologic: practicarea de ritualuri diferite poate, pe scurt, sminti.

Închei această scurtă şi parţială prezentare a împrejurărilor, condiţiilor, formei şi urmării iniţierii esoterice cu o concluzie la multele probleme ridicate de cartea lui RG. Iniţierea trebuie să aibă loc doar în organizaţii iniţiatice regulare, urmând calea unei singure astfel de tradiţii, în devenirea lanţului perpetuu al transmisiunii, al cărui început este non-uman. Iniţierea presupune o seamă de condiţii şi de predispoziţii, de potenţial al fiinţei care este iniţiază şi, mai cu seamă, este doar începutul unei căi, care trebuie urmată de asemenea regular şi în chip unic, individual, interior, într-o organizaţie tradiţională, până la desăvârşire.