A stat cuminte un timp, ascuns îndărătul unor bucurii, nici nu-mi mai aminteam că există. Dar de la o vreme câinele meu a început să vorbească. Scoate capul afară, mârâie, îi priveşte pe trecători cu ochi sticloşi şi mânioşi, ca şi cum el ar fi stăpânul. Degeaba îi spun să fie blând, să se aşeze în colţul lui şi să tacă. Degeaba încerc să-i topesc încruntările sub lumina caldă a soarelui şi a bunului gând, câinele din mine zgârie cu ghearele pe zidurile drepte ale orei iar noaptea urlă la stele.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2021, grupul are 4.500 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).