Acest apăsător balast răsturnat peste noi, pentru un zâmbet atât de mic

În ziarul de ieri, pe prima pagină, dar şi în pagina de infracţiuni a apărut un articol despre un "rechin" al taxiurilor, care fusese capturat. În ambele fotografii, care îl arătau pe atrocele "rechin" (sub titlul: "Taximetrist cu antecedente penale"), dintr-o eroare a lui Tudor apărea, în civil, poliţistul care îl prinsese. Omul legii a venit ieri la redacţie: "Ce dracu\', domne! Toţi colegii îmi spun: «Rechinul»!"
 
"Fiecare reporter şi fiecare redactor să prindă câte două muşte!" zicea astăzi directorul, privind insectele ce zburau prin hol. Am dat din cap, zâmbind şi am coborât în redacţie. Şedinţa de sumar a curs molcom, ca un râu de câmpie.
Irina: "Am cu Clarice un material despre o fată care a dispărut miercuri seara. Se pare că au luat-o ţiganii şi i-au...".
Mihai: "Nu mai spune ce i-au făcut!"
Irina: "Filmul dispariţiei. Cu tot!" (Ea şi Andrada nu fac decât materiale "perfecte". Au acest dar, pe care ceilalţi nu-l apreciază la justa lui valoare. Nici măcar nu sunt conştienţi de această capacitate rară, aşa că ele sunt nevoite să precizeze acest fapt de fiecare dată când îşi prezintă subiectele: articolele lor sunt bijuterii jurnalistice).
Mihai: "Merită să dăm acest subiect?"
Irina: "Da! Au văzut-o nişte vecini".
Mihai (curios): "Se zbătea?" (Pauză) "Poze aveţi? Poliţia ce a spus?"
Irina: "A spus că e prea devreme".
 
Pansela a povestit un caz complicat, cu multe paranteze, divagaţii. Colegii zâmbeau, nimeni nu părea să fi priceput despre ce e vorba, dar nici măcar osteneala de a înţelege nu li se distingea pe chipuri. Ea continua să vocifereze, punea multă pasiune şi mai multe cuvinte în această prezentare orală, decât în ce va scrie (dacă va scrie). Mihai a întrerupt-o, după câteva minute:
"Telenovelă e asta? Sau ce? Sunt astfel de procese cu zecile de mii. Care e subiectul de presă? Ce semnalăm noi acolo?"
"Mie mi s-a părut interesant, totuşi...", a zis Pansela.
 
Mădălina: "Am alarma aia falsă cu bombă la Odobleja".
Mihai (aparent impacientat): "Ce alarmă? Ce falsă? Ce Odobleja?"
Mădălina nu a răspuns, ameninţa în schimb o persoană care voia să intre în încăpere şi pe care ea o vedea prin uşa deschisă, noi, editorii însă, nu: "Pleacă fată de-aicea, că dau cu pioneze-n tine! Nu vezi că e şedinţă?"
Sabina: "Ciocu\' mic şi joc de gleznă" (asta spune când nu are subiect).
Nicoleta: "Un articol despre reprezentanţii inundaţiilor".
Andrei: "Nişte hoţi minori care au fost prinşi".
Mihai: "Poze?"
Andrei: "La minori nu se dă poze. E lege".
Mihai: "Nu se dau".
Virgil: "O prostituată care prestează pe datorie. Are un caiet în care îi notează. Apropo, Andrei, ţi-am văzut numele acolo".
Marta: "O ştire cu o conductă de apă care s-a spart şi a invadat cartierul Valea Roşie".
 
Cătălin a bătut timid, la uşă. L-am văzut intrând, dar el încă nu se apropia. Ţinea în mâini trei cutii cu bomboane. Soţia lui născuse, în seara precedentă, un băieţel. El îşi petrecuse ziua aceea la serviciu, fugărind o bilă despre care zicea că e ou de câţă.
 
După şedinţă l-am auzit pe Mihai recomandând echipei Irina - Clarice să scrie un articol despre profesorii meditatori, câţi dintre ei plătesc impozite etc. "Dar să nu-mi scrieţi «Mafia meditaţiilor»!". "De ce?", m-am întrebat. Ar fi fost "cool!" Ar fi ieşit "super!". "Cu tot!"
M-am uitat pe textele listate. "Minerii au primit pe lângă un meniu destul de bogat, bere şi o porţie zdravănă de joc". Un senator a donat primăriei dintr-un sat un autoturism. Argumentul lui: "Am văzut în campania electorală că în comună se trăieşte ca la 1848: nu sunt drumuri".
 
Alte titluri: "După revoluţia din 1989, armăsarii de montă publică au fost folosiţi şi de cetăţenii care i-au solicitat"; "Adevăraţii ţărani sunt trataţi în bătaie de joc"; "Neregulile continuă"; "Serviciile secrete au detonat o geantă diplomat suspectată"; "Taximetriştii ultima categorie socio-profesională?"; "Spectru politic oltean"; "A apărut robotul automat care calcă singur hainele" (Articol scris de Marta, cu precizarea: "Foto: un fier de călcat de pe net". Tot dânsa a produs acest supratitlu: "Eternitatea pe pământ", urmat de titlul: "Cimitirele Oraşului năpădite de buruienile nepăsării". Andrada a produs astăzi articolul "Ambulanţele vor zbura la propriu".
Ye-ye-ye, eu te iubesc când te întorci cu spatele, răsuna, din televizor, cântecul lui Emanuel.
 
Jimmy dădea la print textele venite de la subredacţii, Dana juca biliard pe calculator. "Zi, Cornel, dacă ai fi fost miliardar, ai mai fi fost atât de deprimat?", m-a întrebat de la locul dânsei, Marta. N-am ştiut ce să-i răspund. Am zâmbit şi am ieşit în hol. Întoarsă de pe teren, Clarice arăta ca o bucăţică...  de margarină. Şoferul, îmbrăcat doar într-un maiou, cu pantaloni de tergal, papuci şi şosete avea ceva dintr-o buburuză.
"Unchiule, ce sexy eşti!", l-a complimentat Dorin.
Suna un mobil şi auzeam vocea secretarei: "O clipă, vă rog". Apoi a început să urle: "Săltăăă! Săltăăă!". Alearga spre uşă şi urla: "Săltăăăă! Unde eşti?" De la subsol s-a auzit vocea lui: "Aici". S-au întâlnit la jumătatea scării şi el a ieşit apoi, vorbind la telefon.
 
"Ce cald e! Doamne, ce căldură", se auzeau colegi lamentându-se.
Jimmy a intrat cu o sticlă de suc aburită, scoasă de la frigider.
"Te rişti să bei atât de rece?", l-am întrebat.
"Mai târziu. Dacă beau acum, cânt ca primadona!", mi-a răspuns.
"Să le dai şi tu un e-mail la subredacţii. Îţi spun eu mesajul".
"Imediat. Acum mă duc să-mi scutur trandafirul, cum ar spune englezul".
Am coborât şi m-am uitat pe ziarul de astăzi. "Indiferent în ce divizie va juca echipa de fotbal, noi vom fi aproape de ea, pentru că pentru noi această echipă este mai mult decât un fenomen, este o adevărată credinţă".
În încăpere a intrat urlând Andrada: "Dorin, unde naiba eşti?". El era sus, în hol, aşa că Ioanei nu i-a răspuns nimeni.
 
Pe tablă, cineva a scris cu cretă: "Bani pentru cadouri!". Altcineva, probabil Andrei, a adăugat: "Care cadouri? Fictive?"
Raluca avea un teanc de fotografii pe birou. I-am cerut voie să mă uit şi ea mi-a prezentat rude şi prieteni care chefuiau la o nuntă. Am reţinut nume şi chipuri, pe care le-am uitat peste câteva minute.
Doamna Letiţia ne spunea, celor ce-i eram în preajmă, de ce nu se mărită fetele: "Pentru o bucăţică de cârnat, să ia tot porcul?"
Andrei se refugiase în fundul redacţiei şi râdea pe înfundate. Îl căutau sus nişte ţigănci, să-i ceară socoteală pentru un articol în care le încondeiase. Li se auzeau vocile somând bodyguardul, ameninţând pe tonuri ridicate, isterice. Refuzau să plece, iar Andrei continua să se amuze, pitulat, refuzând să le înfrunte.
"Şi nu vedem şi noi pestacol?", se alinta doamna Letiţia.
 
Jimmy a pus pe birou textele listate între timp. Supratitlu: "Întreţinerea stârneşte scandal". Titlu: "Proprietarii refuză să se mai spele". Alt titlu: "Avalanşă de mărfuri printre picioarele severinenilor săraci".
Secretara mi-a adus o scrisoare. Câteva pagini, scrise de mână, şeful de departament cultură-învăţământ. Mi se semnalau neregulile şi nedreptăţile ce aveau loc în trei sate din zonă. "Cu speranţa că «oful» nostru va fi eradicat, vă mulţumesc anticipat. Un grup de cetăţeni", suna, optimistul final.
În hol, fetele de la o firmă ce îşi face reclamă în ziar, împărţeau cutii cu băutură energizantă. Colegii se înghesuiau gălăgioşi, unii încercând mai în glumă, mai în serios, să ia mai multe doze.
Andrada se încăiera cu Darius. Capace, urlete, lacrimi.
 
Mă plimbam agale, gânditor, dornic să fiu departe, să scriu romanul acela lăsat în şantier. Ştiam că nu depinde decât de mine să aleg alt drum, să nu mai pierd timp aici. Pe tablă era scris un mesaj adresat probabil editorilor, "şefilor", împotriva cărora reporterii ca Andrei îşi tot arătau colţii. Textul începea cu: Bă, incompetenţilor şi avea, în cele câteva rânduri, şase greşeli gramaticale.
Articolul cap de pagină, la mine, era un caz social care zăcea în dosarul de rezervă de şase luni. Dădusem un telefon să mă asigur că persoana respectivă mai trăieşte, să verific dacă situaţia este aceleaşi, dacă anunţul umanitar al celui disperat mai este actual. Am dat textul la corectură şi am simţit nevoia să ies.
Redactorul şef era în prag.
"Plec, Mihai. Nu ştiu dacă mă mai întorc, dar acum mă duc să mă plimb", i-am spus, pornit în căutarea unor minute de linişte.
"Mă duc acum peste ei:«Bă, ce-i făcurăţi lui Cornel?»; «Păi de ce?»; «Plecă acasă!»"mi-a răspuns, zâmbind.
"Acest apăsător balast răsturnat peste noi, pentru un zâmbet atât de mic", am zis. "Cum, cum?", m-a întrebat, dar pentru că mă îndepărtasem deja, i-am făcut un semn cu mâna, din care aş fi vrut să înţeleagă că îi spun mai târziu.
 
Peste stradă, am văzut-o pe Clarice fumând, la umbra zidurilor studioului TV. Am chemat-o să mâncăm ştrudele, în curtea Bibliotecii franceze şi ea a venit. Am stat pe treptele de piatră de la intrarea din spate şi, de la un moment dat, am vorbit despre amante. Nu mai ştiu cuvintele, doar senzaţia plăcută de zglobie comunicare.
Ne-am întors în redacţie împreună, ea şi-a luat geanta şi a pornit spre casă, iar eu am intrat la Creaţie şi am machetat pagina cu Sorin.
"Schimbă acolo, în loc de «recompensă», pune «răsplată», i-am zis, la un moment dat. Iar pe «recompensă» îl trecem în banda de supratitlu. A făcut ce i-am cerut, deşi ar fi preferat să nu facă acest suplimentar efort.
"Da' văd că tot modifici la materialul ăsta!", a adăugat.
"Nu pot să dorm noaptea dacă ştiu că puteam să fac mai bine şi n-am făcut", i-am răspuns, pe jumătate ironic, parafrazând o cerinţă a patronatului. "Tu nu tot aşa?", mi-am exprimat mirarea.
"Ba da", m-a asigurat el, izbucnind în râs. "Tot aşa!", a zis, amuzat de această variantă, pe care nu părea să o fi luat vreodată în calcul. M-am molipsit şi am râs amândoi. Simţeam că nu mă pot opri, îmi dăduseră lacrimile, din când în când le ştergeam cu dosul palmei, dar nu îmi puteam stăvili hohotele, iar picurii îmi atinseseră buzele. Erau săraţi şi au continuat să curgă, minute bune.