Ilinca Bernea: Când am văzut pentru prima dată reproducerile picturilor tale online, am avut senzaţia că amestecă într-un mod organic şi totodată straniu stilul naiv fascinant al lui Marc Chagall cu ambianţa sumbră din romanele lui Kafka. Există ceva întunecat şi gri în arta ta, în pofida culorilor vii şi intense. Personajele par a fi captive în mediul lor de viaţă, de parcă ar avea o relaţie simbiotică cu spaţiul în care trăiesc. Sunt alcătuite din aceeaşi substanţă cu materia înconjurătoare, cu pereţii sau mobilierul. Întregul cadru în care sunt reprezentate este, aparent, una cu ele.
Şükrü Aslişen: Marc Chagall este un artist de care m-am apropiat cu admiraţie. Tocmai am citit Metamorfoza lui Kafka. Am fost foarte impresionat. În roman, oamenii care sunt transformaţi, sunt de fapt transformaţi de-a lungul vieţii. Educaţia pe care am primit-o, experienţele, durerile şi traumele noastre ne afectează cumva arta. Îi pictez şi pe cei care sunt afectaţi. Acest proces este în sine unul dureros, artistul produce o lucrare pentru a învinge partea sa întunecată, pentru a îndepărta din sinea lui sau din conştiinţa lui ce e tulbure şi chinuitor. Artistul este hrănit de durere şi de zbucium.
I.B.: Spune-mi despre ultimul ta serie. Personajele tale "urâte" sunt, de fapt, descrise într-o lumină fascinantă şi în culori vii; aş putea detecta o anumită tandreţe în felul în care le vezi. Am dreptate? Care este povestea lor?
Ş.A.: Arta este hrănită de durere şi distorsiuni şi crize. Imaginile pe care le creez sunt o reflectare a durerii. Transmit publicului ceea ce este urât în mine şi în alţii în limbajul meu estetic.
I.B.: Care sunt şcolile de artă şi curentele de care te simţi cel mai legat?
Ş.A.: Putem spune că preferinţa mea este expresionismul.
I.B.: Trăieşti într-un loc fabulos, cu un patrimoniu istoric impresionant, unde se află ruinele antice ale Hierapolisului şi ale Tripolisului, mai exact în provincia Denizli. Există mii de ani de cultură pe teritoriul Turciei şi, de asemenea, vestigiile unor civilizaţii diferite. Există o anumită epocă de care te simţi mai legat?
Ş.A.: Impactul geografiei şi culturii în care trăim este inevitabil. De asemenea pot spune că efectul experienţelor pe care le-am avut, mai ales în ultimii ani, mi-a format limbajul estetic.
I.B.: Care este subiectul celei mai noi expoziţii?
Ş.A.: În 2020 am deschis Mirakoldaşsanatgallery la Ankara cu o serie de lucrări cu titlul Silent scream. Numele expoziţiei pe care am deschis-o în 2021 este Izolarea.
I.B.: Ai sentimentul că trăieşti într-o lume distorsionată?
Ş.A.: Este sigur că trăim într-o lume distorsionată. Dar noi, oamenii, am adus-o în această stare. Obiectivele s-au schimbat. Relaţiile s-au deteriorat.
I.B.: Lucrările tale au şi ele o dimensiune abstractă, sunt ermetice, sensul lor este abscons şi la latitudinea imaginaţiei şi interpretării receptorilor. Nu este uşor de pătruns în straturile lor mai profunde. Principala impresie este cea a robiei şi a prizonieratului. Personajele par a fi condamnate să se suporte sau să îndure propria povară interioară, nefericite şi resemnate, cu obidă. Atmosfera îmi aduce aminte de cea din piesa de teatru a lui Jean Paul Sartre: Cu uşile închise. Te consideri existenţialist?
Ş.A.: Ofer indicii despre sentimentele mele. Privitorul percepe lucrarea în funcţie de intensitatea şi profunzimea acesteia. Nu am intenţionat să exprim o robie în sensul despre care vorbeşti, ca soartă implacabilă, ci mai degrabă dorinţa de a fi singur spiritual. Mă gândesc la un tip de izolare purificatoare, de asceză, de desprindere de viaţa obişnuită şi de agitaţia zilnică. Poate fi numit şi "ascultare de sine". Sunt o persoană responsabilă, nu trăiesc în boemie. Îmi place să fiu liber... Dar nu sunt existenţialist. Nu sunt nihilist.
I.B.: Ce admiri cel mai mult la oameni? Şi ce consideri intolerabil?
Ş.A.: Cel mai mult apreciez onestitatea. Nu pot tolera lipsa de onoare şi comportamentele necinstite.
I.B.: Care sunt, după părerea ta, cele mai problematice şi decepţionante caracteristici ale societăţilor contemporane?
Ş.A.: Egoismul generalizat şi faptul că oamenii vor să aibă tot ce se poate şi există.
I.B.: Care sunt artiştii tăi preferaţi?
Ş.A.: Francis Bacon, Marc Chagall, Bedri Rahmi Eyüboğlu, Burhan Doğançay.
I.B.: Care ar fi primele cuvinte cu care asociezi Turcia?
Ş.A.: Incertitudine, Costul vieţii, Lipsa unei democraţii reale. Şi, în pofida a orice, sensibilitatea socială la problemele naţionale.
I.B.: Crezi că şi arta are un rol social? Crezi în arta politică?
Ş.A.: Cred că arta este mai presus de orice. Ea nu aparţine nici unui grup, nici unei ideologii. Aşa cum esenţa vieţii este în viaţa umană, şi cea a artei este tot în viaţă. Arta nu este nici departe, nici aproape de chestiuni care nu au miză estetică, e dincolo de ele.
I.B.: Total de acord. Trăim un moment dificil în care viitorul este neclar şi incert. Cum resimţi această situaţie tensionată generată de pandemie?
Ş.A.: Mă simt puţin anxios. Lipsa clarităţii soluţiei reduce speranţele, deoarece boala nu poate fi diagnosticată pe deplin. Vom scăpa şi de asta.
I.B.: Viaţa urbană îi înstrăinează pe oameni de propria lor natură? Te simţi afectat de aspectele tot mai artificiale ale existenţei sociale?
Ş.A.: Da cred că viaţa urbană îi ţine pe oameni departe de viaţa naturală, dar trebuie să rezişti şi să nu te predai.
I.B.: Comunicarea estetică, emoţională şi non-verbală este mai universală decât sunt concepţiile sau viziunile înrădăcinate şi hrănite intelectual. Raţionamentul este principalul decalaj dintre oameni? Ce îi pune în conflict?
Ş.A.: Reperele valorice ale unor medii etnice şi culturale diferite sunt unul dintre motivele conflictului. Aceste conflicte îşi croiesc uneori drum şi prin artă.
I.B.: Arta trebuie să prezinte un fundal problematic? Este o medalie cu două feţe menită să sublinieze atât aspectul dezirabil, cât şi partea umbroasă a lucrurilor?
Ş.A.: Nu există doar o dimensiune problematică în artă. Viaţa însăşi se află în fundalul artei. Această viaţă poate fi problematică, paşnică, tensionată, tot ceea ce conţine ea se reflectă în creaţie.
I.B.: Care este relaţia ta cu natura?
Ş.A.: Una foarte bună.
I.B.: Ai un nou proiect în momentul de faţă?
Ş.A.: Frământările şi interogaţiile şi căutările mele mă conduc întotdeauna în atelier şi mă pomenesc pictând. Arta este cel mai fertil teren pentru expresia de sine. Prin urmare, cel mai mare proiect al meu este şansa de a trăi o viaţă cu artă şi de a avea mereu ceva demn de transpus în creaţie.