Iubite
coleg, îţi scriu din România, ţară care a cunoscut foarte bine, pînă în urmă cu
nu atît de mult timp încît amintirile să fi dispărut în totalitate, ororile şi
ravagiile dictaturii, ale lipsei de libertate şi de pluralism, ale închiderii
gurii şi minţii cu forţa şi ale încarcerării adevărului prin cenzură şi prin
auto-cenzură, prin represiune şi prin tăcere, laşitate, orbire şi minţire de
sine. Cu atît mai importantă este lupta ta şi a colegilor tăi, pentru că, ştii
asta cel mai bine, chiar dacă s-a dorit neutralizarea ta, scoaterea ta şi a
colegilor tăi din arena luptei pentru adevăr şi ţinerea ta "la secret", chiar
şi din poziţia şi din situaţia în care ai fost pus, lupta ta continuă, tu
continui lupta, chiar dacă, aparent, gura ţi-a fost pecetluită şi mîinile,
legate. Pentru că acum tu, voi, încarceraţii cuvîntului liber, faceţi parte din
adevărul care se încearcă a fi ascuns, ţinut sub tăcere, reprimat şi ocultat,
şi care tocmai de aceea trebuie spus, preluat, repetat, susţinut, scandat, tare
şi răspicat, ca însuşi Numele Adevărului care trebuie, aşa cum ai făcut tu
însuţi, dezvăluit, aruncat în faţa celor care vor să-l facă uitat. Scriindu-ţi,
nu doresc decît să te sprijin moral să continui să lupţi, în primul rînd cu
descurajarea, asigurîndu-te (dar asta tu ştii foarte bine) că Dreptatea este de
partea ta, de partea noastră, a cuvîntului liber, plural, diferit. Şi că numai adevărata
separaţie a puterilor [A] - o presă liberă şi o justiţie liberă -
poate asigura adevărata putere a oricărei ţări, a oricărei comunităţi, a
oricărei societăţi. Cine fură puterea o pierde [B]. Dar acesta este
un adevăr numai al nostru, secretul nostru, multimilenar.
Curaj în continuare! Sper să ne şi putem vorbi într-o bună zi!
Amănunte
şi dezvăluiri, pe 3 mai 2021, Ziua Mondială a Libertăţii Presei
[A]
Puterea nesegmentată se rupe uşor, cu noi cu tot, cu totul, este rigidă. Noi
ne-am obişnuit, potrivit vulgatei democratice, pentru că aşa ni s-a spus (în
mod greşit, din prostie), că puterea, prin separarea ei, prin ne-totalizarea
sau de-totalizarea ei, că, altfel spus, prin separarea puterilor, acestea se
critică, se controlează şi se cenzurează între ele, se "echilibrează" reciproc,
jucînd prin urmare un rol mecanic-negativ. Ca să le înţelegem şi să le
apreciem însă potrivit adevărului lor, lucrurile, şi aici, trebuie privite (foucaldian)
în pozitivitatea lor: prin separarea şi segmentarea puterii în puteri, acestea
nu sînt lăsate să-şi facă iluzii cu privire la propria putere, la capacitatea fiecărei
puteri de a fi "în sine", adică de a totaliza puterea societăţii,
societatea-putere (societatea este puterea, nu separat). Puterea nu e nicicînd proprie,
este relaţională şi nu poate fi avută, doar exercitată,
întotdeauna raportat, prin delegare (fundamental reprezentativ şi
reprezentaţional, semiotic): puterea sînt ceilalţi, e de la ceilalţi. Puterea
ne-segmentată, ne-împărţită, ne-pluralizată, deci ne-multiplicată,
ne-înmulţită, este o neputinţă care, ca orice impotenţă (greu de recunoscut,
imposibil de admis), trage de lucruri, le violează, trăgîndu-le după ea în abisul
propriei neputinţe, în neantul propriei ne-fiinţe. Puterea-bloc se prăbuşeşte
cu totul, cu toţi şi cu toate, în bloc, ca un bloc. Puterile devin mai
puternice împreună, prin spargere-reunire, împărţire-înmulţire, creează putere
relaţional, ca pluralitate: spaţiu, cîmp de putere. Etc.
[B]
Toată puterea, cine adună toată puterea la un loc, cine pune toată puterea
într-un singur coş şi ia coşul cu totul, aşa o şi pierde: pe toată deodată, strînsă
cum e, cum, avar, a înghesuit-o. Secretul e să cedezi din putere, segmente de
putere, puteri, ca să nu o pierzi pe toată deodată. Segmentează,
cedează, ca să nu pierzi.