07.04.2021
Editura Vremea

Dr. Mircea Pavel
Cunoşti un doctor bun?
Editura Vremea, 2020



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Cunosc un doctor foarte bun

S-a scris de secole, despre viaţă şi moarte, s-a scris în fel şi chip, şi totuşi, câte n-ar mai fi de spus?

Gândul acesta este doar o frântură din monologul pe care autorul nostru îl va fi ţesut în mintea sa cu mult înainte de a se fi decis să-l dezvolte acum, după mulţi ani, într-o carte. Nu este gândul - nici miza - unui ins orgolios. Este doar o întrebare iscată probabil dintr-o îndoială timidă, dar stăruitoare. Una abia schiţată, căci altminteri, spusă mai apăsat, ar fi putut suna mai tare decât ar fi dorit însuşi autorul. Or, Mircea Pavel, autorul despre care vorbim, cu toate că n-a făcut din scrisul său o îndeletnicire secundară, este un om rezervat. Constantă, dar în acelaşi timp discretă, aceasta s-a vădit a fi prin indubitabila-i consubstanţialitate morală la fel de angajantă pentru el precum a fost dintotdeauna medicina. Care nu numai că l-a cucerit ca practică profesională, dar i-a pus la îndemână teme provocatoare într-un câmp de meditaţie nelimitat.

De altfel, ce experienţă să trăiască un om, mai radicală, mai profundă, ce responsabilitate mai copleşitoare decât aceea de fi implicat cu toată fiinţa sa intelectuală, morală, emoţională în şansa la viaţă şi în salvarea de la moarte a celorlalţi? Faptul însuşi de a dezghioca din durerile facerii cu iscusinţa propriilor mâini prima suflare, prima pâlpâire de viaţă a unui nou-născut - nu a unuia, a generaţii întregi de nou-născuţi -, trebuie să fi sădit în sufletul său un sentiment nemăsurat al forţei, al împlinirii şi perpetuităţii. Pe de altă parte, însă, şi o înţelegere intimă, dar niciodată resemnată a vulnerabilităţii făpturii noastre pământeşti în faţa vieţii şi a morţii, deopotrivă.

În tensiunea acestor evenimente majore - şi prea puţin în răgazul dintre ele -, şi-a împlinit autorul nostru destinul, construindu-se pe sine cu certitudinea că singurul subiect pe care poate fi stăpân cu adevărat este propria conştiinţă.

Astăzi, doctorul şi omul întâmpină fiecare zi fiecare zvâcnire a prezentului cu amintiri personale, de parcă acest prezent s-ar cere permanent prefirat, examinat, evaluat şi validat din perspectiva trecutului. Memoria şi istoria sunt, de altfel, fundamentele scrierii sale autobiografice.

Am citit Cunoşti un doctor bun?, cartea prietenului meu, nu doar cu plăcută surpriză, dar şi cu un fel de duioşie, ca să spun aşa, recunoscătoare, date fiind numeroasele episoade revelatoare povestite de el, începând cu adolescenţa, cu stagiul militar, trecând prin anii de stagiatură ca doctor la ţară şi continuând cu cei ce au însemnat momentul de vârf al carierei sale la spitalul Elias din Bucureşti. Emigrarea în Germania - gest fatal determinat de obstinaţia de a-şi salva din ghearele morţii soţia bolnavă - încheie perioada comunistă românească fără a-i întrerupe însă contactul cu ţara. Istoria personală a fost şi rămâne legată în continuare de istoria ţării natale.

Dar ce memorie bogată şi meticuloasă are autorul! Ce document valoros pentru sociologi, pentru antropologi, pentru cercetătorii istoriei recente această carte! Ce lecţie de istorie pentru tineri! Momente de cumpănă ale societăţii româneşti, călcată în picioare şi împinsă cu brutalitate de comunişti în râpa istoriei, sunt surprinse şi comentate nu doar din perspectiva unui observator implicat, cunoscător al naturii umane, dar şi din cea a românului abuzat din tinereţe până la bătrâneţe de un regim preocupat să instituie şi să perfecţioneze răul social. Sunt aduse rând pe rând sub reflector colectivizarea forţată, medicina rudimentară, dogmatismul individual şi instituţional, relaţiile interumane viciate, pacienţii şi concetăţenii, corupţia ştabilor, obiceiurile rurale şi urbane, alterarea caracterelor, schimbarea mentalităţilor, cinismul activistic şi prostia, ridicolul şi derizoriul, navetismul, denaturarea limbii, dictatura sloganurilor şi propaganda. Toate sunt înregistrate cu metodă de Mircea Pavel, în stilul unei anamneze care îl conduce negreşit la un diagnostic. Iar el este - şi ştie că este - un bun diagnostician. Înzestrat, trebuie să spunem, cu talent literar.

Există o exigenţă în cartea aceasta, într-un fel utopică dar plină de dramatism, pe care Mircea Pavel o maschează, probabil din modestie, când cu ironie şi autoironie, când cu o căldură totuşi neiertătoare, căci nu există defect - uman ori instituţional - pe care, detectându-l,nu-l arate cu degetul şi, ca urmare, să nu dorească a-l îndrepta. Calităţi ce nu l-au părăsit nici în perioada dificilă a emigrării, nici după stabilirea definitivă, ca medic, în Germania. Oricum, în orice moment şi oriunde s-ar fi aflat, a fost în gardă şi o urgenţă l-a mânat mereu spre România. Ea a răzbit totul: distanţele şi timpul, covârşitoarea prezenţă a Germaniei în care s-a naturalizat, inevitabila irosire de sine pe mărunţimile zilelor, dar şi neliniştirile fireşti aduse după sine de lumea noastră mereu în schimbare. La drept vorbind, l-a răzbit şi pe el, târându-l după ea toată viaţa într-o iubire pe cât de imposibilă pe atât de întemeiată şi imperioasă. Iar el nu-i pretinde decât un lucru acestei Românii: să nu devină şi în actuala ipostază democratică o ţară născătoare de dezmoşteniţi!

(Angela Martin)

Prietenia

Cred că prietenia este o stare de spirit încă mai misterioasă decât iubirea. Pentru că ea leagă - fără explicaţii - printr-o empatie care poate dura decenii întregi, oameni care pot fi deosebiţi în multe privinţe. Noi eram scriitori, ei erau amândoi doctori. Eram două perechi tinere, cam de aceeaşi vârstă, care ne întâlneam din când în când, de fapt surprinzător de des, pur şi simplu ca să stăm de vorbă. Nu-mi mai amintesc ce spuneam eu sau Romi, sau Viorica, dar ţin minte cu uimitoare acurateţe - dovadă că m-au impresionat - povestirile lui Mircea Pavel. Erau întâmplări din viaţa lor de medici de ţară sau relatări şi comentarii ale unor întâmplări din marele spital bucureştean unde ajunsese în cele din urmă, dar ceea ce le făcea interesante şi atractive era faptul că - indiferent dacă erau dramatice sau pline de haz - aveau întotdeauna semnificaţii care se prelungeau dincolo de interesul personal şi făceau cercuri-cercuri luminând sensuri sociale, psihologice, politice.

Citesc acum cu emoţie şi admiraţie felul în care povestirile de atunci au devenit pagini ale unei cărţi semnate de Dr. Mircea Pavel. O carte fascinantă despre destinul dramatic şi complicat al unui om de o mare forţă interioară care, de-a lungul unei întregi vieţi, nu a încetat şi nu a obosit să lupte, să-şi facă datoria şi să privească cercetător lumea din jurul său. În circumscripţiile satelor ardeleneşti din anii colectivizării, în spitalele bucureştene din anii 1980 sau în clinicile germane unde şi-a încheiat cariera, şi-a urmat chemarea şi talentul de doctor bun şi a privit cu acelaşi spirit critic, cu acelaşi umor şi cu aceeaşi dorinţă de a înţelege oamenii şi relaţiile dintre ei, în mediile şi societăţile lor diferite.

Cunoşti un doctor bun? - o carte a unui destin dar, în egală măsură, o carte despre o epocă.

(Ana Blandiana)

0 comentarii

Publicitate

Sus