*
Vaporul Sea Story transporta mingi în containere colorate, albastre și roșii, din China către România. Căpitanul vasului se numea Mario, dar echipajul îi zicea pe ascuns căpitan Pixi, pentru că îi plăcea să scrie jurnalul de bord numai cu pixul; avea o mulțime de pixuri pe care le ținea pe pupitrul său de comandă și le număra la sfârșitul cartului, să se asigure că nu lipsea niciunul.Într-o zi, marinarul Balonel, căruia i se spunea astfel deoarece făcea cele mai mari baloane din gumă de mestecat, vru să-i scrie mamei sale și negăsind decât un creion, îl rugă pe căpitan să-i împrumute un pix. Dar acesta nici nu voi să audă. Și asta din motive bine întemeiate. Când ajungeau în câte un port, căpitanul Pixi atrăgea atenția echipajului să-și cumpere pixuri, creioane, caiete și gume, însă ei își dădeau mai toți banii pe gumă de mestecat. Îi verifica, dar câteva pachete mari de gumă de mestecat oferite, îl făceau și pe căpitanul Pixi ceva mai îngăduitor.
Marinarul Balonel scrisese până acum cu un ciot de creion, al cărui vârf se rupea tot timpul, gândindu-se cu jale la pixurile căpitanului și ștergând greșelile cu un miez de pâine șterpelit de la bucătărie. Dar acum chiar nu mai putea să continue scrisoarea, și în curând avea să treacă vasul de poștă. Se duse pe furiș în cabina căpitanului și luă un pix, scrise frumos scrisoarea, apoi se duse să așeze pixul la locul lui. Dar când Balonel se apropie de parapet și privi cu atenție marea să vadă dacă nu se zărea vaporul de poștă, observă o fată înotând în apropierea navei. Dădu alarma "om la apă" iar marinarii lansară o barcă pneumatică și aduseră fata pe punte.
Era tare drăgălașă, avea păr auriu legat într-o coadă până în talie, ochi mari și rotunzi, azurii, și era îmbrăcată într-o rochie lungă, turcoaz. Marinarii o înveliră cu un halat, îi făcură sanvișuri și suc de portocale. Fata se numea Aurora și le povesti cum căzuse de pe un vas de pescuit, iar valurile o duseseră în mijlocul Oceanului Indian.
După câteva ore, căpitanul Pixi își termină cartul și se duse în cabină să-și numere pixurile; pixul albastru lipsea. Fugi într-un suflet pe punte și sună "adunarea".
Marinarii se adunară foarte încet pe puntea de jos. Cei ce nu erau de cart se distrau de minune stând la umbra containerelor colorate, cu Aurora alături, rezolvând probleme de matematică; fata, deși la început părea că nu știa nici să țină creionul în mână, ajunse în câteva ore să rezolve problemele la fel de bine ca ei. Și în acest timp făceau concurs cine scoate din gură cel mai mare balon din gumă de mestecat.
Căpitanul era foarte supărat. Întrebă dacă știa cineva ceva despre pixul lui albastru și imediat marinarul Balonel strigă ridicând pixul în aer: "E la mine, don căpitan Pixi!".
Căpitanul Mario știa că i se spunea căpitan Pixi, dar era prima dată când cineva îndrăznea să-i spună astfel pe față. El se îndreptă spre Balonel, dar chiar în acel moment un delfin sări și înșfăcă pixul din mâna marinarului plonjând înapoi în mare. Toți se supărară foarte tare, iar căpitanul Pixi îl luă de guler pe Balonel și dispăru cu el în cabina de comandă; în scurt timp însă apărură amândoi veseli, mestecând gumă cu mentă și căpșuni, astfel că tot echipajul se înveseli.
Aurora, obosită din cauza luptei cu valurile, și dusă în brațe de unul dintre marinarii mai vânjoși, ceru să-l vadă pe căpitanul Mario. Ea îi spuse căpitanului că are indicii care conduc la un loc în care se află o comoară, lângă o insulă din Oceanul Indian, și poate să-l conducă în acel loc. Totodată fata îi încredință încă un secret uluitor.
Insula se afla pe traseul vaporului Sea Story, astfel că Mario ar fi fost de acord să se abată puțin din drum, dar spuse că trebuie să întrebe și echipajul. Deloc surprinzător, când căpitanul le împărtăși planul de a merge la o insulă pentru a ridica o comoară din ocean, toți marinarii căzură de acord.
Așa că vaporul Sea Story porni cu viteză maximă către Arhipelagul Maldive și aruncă ancora lângă Insula Coralilor Albaștri. Marinarii lansară la apă o barcă pneumatică de culoarea Oceanului Indian și alcătuiră o echipă de explorare a insulei compusă din Căpitanul Pixi, Aurora, Balonel, care era un scafandru foarte bun, și Tobias, care era un înotător curajos.
Acum trebuiau să urmărească indiciile. Căutară pe lângă țărm un banc de peștișori roșii și merseră după ei două mile, până ajunseră la un cerc negru care se vedea pe fundul oceanului. Nu terminară de mestecat un pachet de gumă, când o balenă neagră cu pete albe se ivi din cerc și se depărtă în salturi iar ei se ținură în urma ei. Balena dispăru în apă, iar Aurora le spuse să ancoreze barca acolo.
Căpitanul Pixi rămase în barcă pentru a-i supraveghea și ajuta la nevoie, iar cei doi marinari îmbrăcară costume de scafandri; aduseseră și pentru fată un costum dar ea nu avea nevoie! Căpitanul Pixi le dezvălui și lor secretul pe care îl știa doar el; Aurora nu era o fată obișnuită, ci o sirenă; cum purta mereu o rochie lungă, albastră, nimeni nu putuse să-și dea seama.
Tobias le fixă pe cap câte o lanternă ca o steluță și toți trei se scufundară în apă, ajungând la un recif ce părea alcătuit din milioane de tuburi cu flori în vârfuri, în nuanțe de albastru, roșu și portocaliu printre care se ondulau puzderie de pești rotunzi, galbeni.
Aurora se luă după un pește cu cap de broscuță și aripi de fluture, care părea a fi foaia de desen a unui copil, pierdută în ocean, iar cei doi scafandri o urmară. Peștele cel neobișnuit deveni uriaș pentru câteva secunde și ei crezură că era un alt pește; peștele uriaș dispăru și apăru din nou peștele cel mic, și cei doi scafandri își aduseră aminte că, așa cum îi avertizase fata, aici erau puncte în care apa era ca o lupă și unele lucruri apăreau mult mai mari.
Câte un coral minunat, portocaliu sau roz se apropia fulgerător de ei, întindeau mâna spre el și acesta dispărea în reciful multicolor și mișcător.
Peștele-călăuză pătrunse într-o zonă mai întunecată, populată de corali albaștri, iar Aurora care înota după pește își întorcea când și când capul cu steluța strălucitoare pe frunte spre cei doi scafandri pentru a verifica că se țin după ea; ajunseră într-un loc în care reciful apărea tăiat de un abis albastru care dădea fiori.
Sirena, în rochia ei lungă, se lăsă să alunece după peștele cu desene colorate, în abis, și cei doi vizitatori ai adâncurilor se lăsară și ei să cadă; intrară într-un tunel în recif și merseră până când peștele cu desene colorate se opri ondulându-se în loc iar razele celor trei luminițe de pe capetele lor dezvăluiră un cufăr pe jumătate acoperit de corali.
În timp ce scafandrii duceau cufărul la suprafață, Aurora avu surpriza de a se întâlni lângă recif cu un prieten delfin; era chiar delfinul care înhățase pixul de la marinarul Balonel. Pixul îi rămăsese înțepenit între dinți și îl deranja, iar el urmase vasul Sea Story așteptând un moment în care Aurora să-l poată ajuta. Ea îi scoase pixul dintre dinți și i-l duse căpitanului care îl primi odată cu comoara, iar acest lucru îi făcu să râdă în hohote.
Desfăcură capacul cufărului și pe fețele lor începură să joace sclipirile pietrelor prețioase de rubin, smarald, ametist și opal, minereuri născute în adâncul pământului, în zeci de milioane de ani, cu care se mândresc cei ce le au, fără a avea vreun merit pentru ele.
Dar nu apucară să se mire prea mult de frumusețea pietrelor, când din apele de culoarea smaraldului se ivi un submarin mic, negru, în formă de caracatiță, cu un cap de mort desenat cu alb pe el. Sub privirile lor uimite, capul de mort se ridică odată cu trapa pe care se afla și se iviră mai mulți marinari legați la cap cu basmale negre și cu arme în mâini - aceștia îi somară să le dea comoara, altfel vor fi uciși.
Pirații de pe submarinul negru, care își spuneau pirații negri, căutau de multă vreme comoara, despre care bănuiau că se afla pe lângă insula Coralilor Albaștri, dar nu cunoșteau toate indiciile; văzând vasul de marfă ancorat lângă insulă, urmăriseră barca pneumatică și tot ce se întâmplase.
Pirații negri veniră cu o barcă mică, neagră, lângă barca de culoarea oceanului, ținând în continuare armele îndreptate către cei patru; trei pirați țineau armele, în timp ce alți doi pirați luară cufărul. Balonel spumega de furie și scotea cele mai mari baloane din gumă de mestecat pe care le putuse scoate vreodată, mai mari decât el. Pirații se lipiră în baloanele de gumă și asta le dădu de furcă dar din păcate nu-i opri. Și mai rău, guma mirosea a mentă și a căpșuni, iar piraților le lăsa gura apă. Unul dintre ei îi scoase lui Balonel pachetele de gumă din buzunare și le puse în buzunarele lui, după care pirații porniră către caracatița neagră și aceasta dispăru sub apă.
Marinarii de pe Sea Story îi urmăreau cu binoclul pe cei patru camarazi și văzuseră totul, dar nu puteau face nimic. Aveau o armă dar dacă ar fi tras, le-ar fi făcut rău, așa că se împăcară cu gândul că nu vor avea nicio comoară.
Dar după scurt timp, marinarii văzură caracatița neagră ieșind din nou la suprafață și mergând către țărmul insulei; îi văzură pe pirații negri aruncând cufărul cu comoara pe nisip, și caracatița dispărând înapoi în ocean.
Apoi barca pneumatică de culoarea oceanului se îndreptă spre țărm, marinarii luară cufărul și se întoarseră la Sea Story.
Ce se întâmplase?
În timp ce pirații negri dispăreau sub apă cu comoara, Tobias spusese că submarinul piraților seamănă cu ascuțitoarea lui de creioane, în formă de caracatiță. Căpitanul Mario îl privise ciudat, apoi scosese pixul pe care scria Sea Police, primit de la un prieten polițist. Ce ziceți, pixul ăsta nu seamănă cu un submarin micuț pe care apa oceanului l-ar mări foarte mult, cu puțin noroc? Oare ce-ar face pirații în acest caz? Tobias și Balonel spuseseră că ar fi bine să încerce.
Cei doi scafandri și sirena porniseră după pirați dar nu reușiseră să-i ajungă, și atunci Aurora îl chemase în ajutor pe delfin. Acesta înotase cu o viteză mai mare decât a submarinului negru și lăsase pixul să cadă la oarecare distanță în fața lui.
Pixul le apăruse piraților, prin hublou, ca un submarin uriaș, albastru, cu butoane și trape colorate, care le bloca drumul, cu o antenă enormă paralelă cu corpul lui metalic; pirații văzuseră și inscripția Sea Police și îl luaseră drept un submarin al poliției planetare; nu se mai gândiseră decât la libertatea lor și abandonară comoara care i-ar fi încriminat și fugiră.
Căpitanul Pixi deschise cufărul, iar din el țâșni un vârtej de sclipiri colorate spre marea veselie a echipajului. Împărțiră între ei pietrele strălucitoare pe care doreau să le păstreze pentru frumusețea lor și de bucurie se apucară să stoarcă portocale și să bea suc și desfăcură toate rezervele de gumă de mestecat pe care le aveau.
Ei o rugară pe Aurora să-și aleagă mai multe pietre, deoarece ei îi datorau comoara, dar ea își alese doar un opal pe care și-l puse la gât și luându-și rămas bun de la echipaj, rămase cu prietenul ei delfin pe Insula Coralilor Albaștri. Ea le spuse că se apropiase de nava lor din curiozitate față de lumea oamenilor și că se vor mai întâlni când vor mai trece pe lângă insulă.
*
Aurora semăna leit cu păpușa cu rochie turcoaz care stătea pe măsuța cu jucării, lângă o ascuțitoare în formă de caracatiță și un delfin din cauciuc. Privea nava din lego cu containere roșii și albastre care se depărta trasă de un băiețel, pe covorul de culoarea mării.