Alexandru, de ce pictezi tu peşti în farfurii?

Tu ai trăit fiecare zi în care ţi-am scris!!!
Nu ştiam ce să mai cred despre tăcerile tale. Astăzi, în inboxul meu am găsit Turnul cu Ceas, dintr-o nocturnă Sighişoară şi celelalte fotografii din drumurile tale de vacanţă. Am pătruns, pe vârfuri, în lumea ta, am privit brânduşe, veveriţa, seara aceea cu contraste puternice, bătrâna doamnă, fereastra, norii, buburuza, fluturele cel cuminte, timidele, ploaia. Ţi-am studiat prietenii, cu nuanţe de regret că lipsesc dintre ei, dar şi cu un aer poznaş, pentru că le observam, fără ca ei să aibă habar, gesturi, priviri, haine. Am încercat să îmi închipui ce glasuri au şi cum sunt serile voastre. Simi părea picată din filmele noului val francez, mi-a amintit însă şi cântecele de tinereţe ale lui Lou Reed. Scena în care Valter îşi pusese mâinile în cap, uimit de atâta frumuseţe, m-a impresionat prin autenticitate. Tu zâmbeai din vârful muntelui, de bucurie că eşti acolo şi te prindea de minune această ipostază (mă obişnuisem cu aerul tău trist). Te-am privit îndelung, în fotografia nu ştiu de cine făcută, imaginându-mi cum îţi venea să ţipi pe Parângul Mic - şi ai ţipat - sau amintindu-mi povestea ta despre bătrânelul simpatic, pe nume Breban (fără nici o legătură cu prozatorul), cel care te stropise cu parfum, de Paşti, pe Valea Jiului, speriindu-te, căci nu ştiai obiceiul locului. Aş fi vrut să văd scena, ea mi-ar fi permis să descopăr puţin din ceea ce tu eşti, fără ca eu să ştiu.

Claudiu pare un tip capabil să aibă grijă de tine, eu nu sunt nici măcar un new entry. Mă îndepărtez, uneori, ca să-mi păstrez luciditatea, să iau în seamă probabilitatea că voi rămâne o prezenţă meteorică şi fără semnificaţii speciale în viaţa ta. Peste puţin timp, îţi vei aminti despre mine lucruri vagi, care îţi sună cunoscute...ca atunci când asculţi o melodie şi nu mai ştii ce naiba cântec e, cine-l cântă, aşa că aştepţi refrenul, sperând că el o să-ţi alunge uitarea. Doar că în cazul de faţă, aşteptarea va fi zadarnică, nu va urma nici un refren, nu există aşa ceva.

Nu cred că starea ta semidepresivă, se datora excursiei la munte sau insolaţiei. Dacă ţi-aş fi mai aproape, poate mi-aş da seama de ce eşti tristă, atunci când eşti. Iulia şi Dan sunt oglinzile mele. Nico mi-a zis că şi eu mă pot privi - şi am făcut-o, uneori şi în faţa ta, cu momente de indecenţă, dar în viaţă nu faci numai lucruri decente!

Uite, astăzi, de exemplu, în redacţie, Clarice îşi sugea degetul, în timp ce Lidia zicea: "Florin nu mi-a băgat-o bine!" Vorbea despre breteaua unei sandale, iar Tudor se oferise să o ajute: "Cu ce mai ştii tu, cu ce mai ştiu eu, ne descurcăm!". Şi chiar a luat-o în braţe, pe Lidia, aşa cum iei mireasa, să o treci pragul, iar eu, aflat întâmplător în unghiul cel mai favorabil, am privit pulpele ei până sus dezvelite şi m-am gândit la soţul care o aşteaptă acasă, aşa cum m-am gândit la nevasta lui Marius atunci când îl ascultam flirtând cu Adina. Micile întâmplări nevinovate şi oamenii care le provoacă, ştiu că tu nu ai face asta, iar eu pot flirta cu unele fete, dar nu pot cu tine. M-aş simţi probabil încurcat, uşor speriat dacă mi-ai spune că vrei să facem dragoste. Nu ştiu dacă Nico are dreptate, dacă evit orice femeie facilă sau doar am ghinion: te plac şi tu ai pe altcineva. Am fost atras de tine de cum te-am văzut, te plac pentru că ai pe altcineva nu mi se pare adevărat.

Am citit mesajele de la prietenii mei. Marius îmi scrisese mult, de la mare, cu melancolie.
Maria nu mi-a răspuns. Eram fericit în ultimul mesaj pe care i l-am trimis, poate că a durut-o.
Începusem ultimul meu mesaj pentru Dan vorbindu-i despre apatia de la serviciu şi-l încheiasem cu: "Astăzi a venit o colegă nouă şi sexy!". (Se va ocupa de învăţământ, domeniu pe care eu sunt şef! "Ce sarcini să-i dau?", o întrebam pe Iulia? "Pupici", mi-a răspuns. "Pupici cât pădurea pe care o văd eu pe geam!", mi-a răspuns, din Oslo). El tăiase restul mesajului; păstrase doar apatia şi colega sexy şi îmi semnala o contradicţie. "În timp ce mă îndreptai să cumpăr bere, liniştit că stau acasă, chiar dacă nu iau bani pe ziua asta, mă înfiorai la gândul de a pierde slujba. O urăşti, dar vrei s-o părăseşti tu şi nu să te părăsească ea pe tine", zicea. L-am întrebat, într-un alt mesaj, ce nu i-a convenit în formularea: "Am o relaţie serioasă". Mi-a spus că ar fi preferat: "Am un prieten".

Am plecat din redacţie împreună cu Marinela şi am mers pe jos, până la universitate, schimbând mai multe cuvinte şi câteva tăceri. Am stat cu ea până a venit tramvaiul pe care-l aştepta, apoi am plecat spre casă. În timp ce traversam parcarea de lângă hotel, m-a strigat Tinu. Abia se întorsese din Germania, mi-a povestit pe nerăsuflate despre Dunărea la Regensburg şi peripeţiile prin care trecuse la un concert Metallica, prilejuit de festivalul de la Nürnberg. Nu mai ştiu cum a venit vorba despre Andy Ghost şi mi-am amintit de o fostă iubită, o rockeriţă cu veleităţi de satanistă, care-l admira pe solistul român. Ne-am dus să bem o bere pe terasa La Expiratu\'. Am găsit-o şi pe Ramona, acolo, am trăncănit un timp, apoi Tinu a plecat la prima întâlnire cu noua lui prietenă. Ramo îl aştepta pe Doru, aflase că o înşeală, dar nu părea prea afectată, nu era prima dată, dar se vedea că nu e în întregime prezentă. Pierdeam timpul, împreună, fără să ne atingem sufletele, fără să fim foarte interesaţi unul de celălalt, fiecare cu gândurile lui, preocupaţi de problemele noastre, doi oameni separaţi. Eram, deodată, foarte conştient de faptul că tu ai cu totul alte priorităţi şi mă simţeam ca unul dintre oamenii aceea pe care cineva îi pune să ţină o pălărie lipită de un perete, susţinând că dedesupt s-ar găsi o insectă rară, iar acel cineva se duce să ia un accesoriu cu care să o prindă, rugându-l pe tip să ţină pălăria cu multă atenţie, nu cumva să scape exemplarul acela atât de rar şi de preţios. Şi omul stătea acolo timp îndelungat, se plictisea, se enerva, încerca să ridice o margine a pălăriei şi să vadă ce e dedesupt, căci celălalt nu mai venea. Candid camera.

Ion îmi povestise astfel de întâmplări, cu câteva seri înainte, tot pe o terasă, el aflându-se doar pentru o seară în Oraş, venind de la Paris şi îndreptându-se spre Est.
M-am invitat să stau cu pălăria lipită de perete şi am acceptat, ştiind că nu eşti dedesupt, dar sperând că, tot aşteptând, te vei furişa acolo. Într-o bună zi voi constata că mă grăbesc teribil, aşa că dacă nu vii repede, nu mă vei mai găsi! (Eu nu te ameninţ, eu zâmbesc).

Doru n-a sosit la întâlnire şi în timp ce o conduceam acasă, Ramona mi s-a părut mai fragilă ca oricând. Am intrat, mă ademenise cu o caisată deosebită, făcută de o bunică de la malul mării (soţia unui bătrân fascinant pe care l-am întâlnit o singură dată, dar care m-a captivat cu poveşti uimitoare despre fântânile pe care le făcuse într-o viaţă de om, căci era fântânar). În camera Ramonei erau şi mai multe tablouri. Noutăţile erau fie de la un prietenul de-al ei care un an de zile nu a schimbat nici un cuvânt cu colegii lui de cameră din cămin, fie de la cel care pictează peşti în farfurii. Fosta lui prietenă îl întreba: Alexandru, de ce pictezi tu peşti în farfurii?, primind în schimb un invariant răspuns: Nu ştiu. Poate că dacă i-ar fi vorbit despre motivul Peştelui, "unul din cele mai importante din istoria artei", ea nu l-ar fi părăsit. Nu ştiu însă dacă e ceva de regretat, chiar dacă ea nu spusese: "Mai bine ai aduce câţiva, să-i punem în tigaie!", diferenţa nu mi se pare mare. Puţine femei pot trăi lângă un artist şi nu ştiu dacă tu eşti una dintre ele.

Parfumul ploii ce încă n-a început, intră în camera mea, prin geamul deschis. Paul Simon cântă 50 Ways To Leave Your Lover. Urmează REM - Everybody Hurts, pe caseta asta. Mai devreme am revăzut Man On The Moon, de Milos Forman. M-am gândit cu oarecare duioşie la Andy Kauffman. Apoi am înregistrat un CD pentru tine. Am pus şi cântecul unui greiere care se auzea de afară, dar suficient de tare. Mă gândeam la el cu maximă solidaritate, făceam amândoi ceea ce ne pricepeam, alene, trândavi şi fără vreo finalitate.

M-ai întrebat, înainte de a pleca în vacanţă, dacă îţi scriu, într-adevăr, ţie. Da, nu am nici o îndoială, chiar dacă te cunosc prea puţin ca să te scald în baia asta de cuvinte. Greşeşti, dacă îţi închipui că-mi fac iluzii sau că trăiesc aceeaşi înflăcărare emoţională ca atunci când ai acceptat să ne întâlnim, între timp i-a luat locul o stare subfebrilă continuă încă şi periculoasă. E felul meu de a picta peşti în farfurii, iar răspunsul lui Alexandru ar urma oricărei întrebări.