Telefonul

E întotdeauna o plăcere să stai de vorbă cu rude sau cunoştinţe mai în vârstă. Se prea poate să nu fie prea informaţi când vine vorba de IT, dar compensează prin alte calităţi, care celor mai tineri le lipsesc.

Au, spre exemplu, un ochi format pentru relaţiile sociale: căsătorii, copii, cariere.

Nu mai vorbisem de ceva vreme cu bătrâna doamnă M. S-a bucurat când am sunat-o. Cred că în ultima vreme se face tot mai gol în jurul ei, pe măsură ce generaţia ei dispare discret, aproape pe nebăgate de seamă.

Am început conversaţia cu teme de vreme şi de sănătate, eu insistând să profite de căldura şi de soarele de primăvară ca să iasă la plimbare, şi să nu uite să facă zilnic mişcare, ea răspunzându-i că "abia mă mai târăsc din sufragerie până la bucătărie, dragă", eu întrebând-o dacă s-a lăsat de fumat, ea spunându-mi "nu de tot, dar am redus cota la doar şase ţigarete pe zi, deşi azi cred c-o să fumez şapte, una în plus, cât vorbim la telefon".

Dintr-una într-alta am ajuns la politică, cine a mai fost informator al Securităţii, apoi altele, şi în fine la familie. Eu am întrebat-o despre familia ei, "nu prea ştiu dragă ce mai face fii-miu, nu m-a mai vizitat de mult, cu pandemia asta, şi eu nici atâta, noră-mea nu mă înghite". M-a întrebat şi ea de copii. I-am spus câte ceva pe fugă, iar ea a rezonat ca pentru sine, în oglindă cu căsătoria fiului ei, despre căsătoria mea: "Ea nu te-a iubit, iar tu nu erai destul de bogat".

Am rămas surprins de acuitatea observaţiei. Nici nu se putea sinteză mai clară şi cuprinzătoare. Am fost aşa de impresionat că nu m-am mai putut concentra bine la discuţie, şi curând ne-am luat la revedere.

Zilele viitoare, după ce-mi revin, o s-o sun din nou.

(Bucureşti, aprilie 2021)