Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrie despre un regret personal. Poți folosi persoana a treia sau persoana întâi. Atenție la diacritice, la liniuțele de dialog și la ghilimele. Mult succes!"
Sorana are temă
Mihai Buzea
Mihai Buzea
- Auzi, pui...
Remus n-o auzi, la propriu. Își verifica mesajele de pe whatsapp, era concentrat, mai surd decât melcul de grădină.
- Pui? Cu tine vorbesc!
- Ce?, tresări el, ca scos din transă. Ai zis ceva?
- Da!, se bosumflă Sorana. Ce naiba faci așa important? Apropo, vrei cafea?
- Îhî. Mă uit ce-au mai scris proștii ăștia pe grup.
- Bețivii?
- Da. Niște animale! Pornache, pornache, pornache! Bine, e mișto, nu zic, da' ăștia sunt cu capul, n-ai văzut așa ceva! Ce ziceai? Că parcă ziceai ceva.
- Tu ai vreun regret?
- Ă?
- Ai vreun regret? Regreți ceva? Orice... adică, dacă ai un regret în viață. Ceva, nu știu... ce-ai făcut, ce n-ai făcut, habar n-am... mmm? Ai așa ceva?
- Da' ce-ți veni?
- M-am înscris la cursul lui Buzea, îl știi, ăla cu Recrutorii, ți-am zis. Și-a făcut acum școală, e pe cai mari, dă lecții, deocamdată nu știu ce să zic, dar sunt curioasă. Habar n-am dac-o fi ceva de capul lui, dar la prima lună mă bag!
- Așa, și?
- Îl știi? Știi de cine zic?
- Da, pisoi, mi-l aduc aminte. Ăla maniacul, leșinat după bani, care își ia țeapă la bogătaș, cum îl chema, zi să-i zic...
- Săndel.
- Săndel, corect! Ce nume de lache... și ce-i cu regretul?
- Ne-a dat Buzea temă, la curs. Prima temă, cum ar veni. "Scrie despre un regret personal. Poți folosi persoana a treia sau persoana întâi. Atenție la diacritice, la liniuțele de dialog și la ghilimele. Mult succes!". Și eu nu știu ce să scriu!
- Păi tu n-ai regrete?
- Nu prea, pui, nu prea. Chiar nu știu ce să zic... ce regrete? N-am!
- Și să-ți dau eu un regret de-al meu?, se amuză Remus, sorbind cu grijă.
- Așa m-am gândit. Voi bărbații suntem cu mintea plină de prostii. Gagici cu care nu v-ați culcat, chestii d-astea. Zi-mi de una, eu scriu, să vedem ce-o să zică Buzea și colegii... sunt chiar curioasă ce vor scrie ceilalți!
- Băi, Sorano... să mor dacă... adică, na. Eu, unul, m-am culcat cu toate gagicile cu care am avut chef. Le știi pe toate patru, mai dă-le dracu', ți-am zis tot când ne-am combinat, alea au fost și gata.
- Prietenele mele, dar să trecem.
Au râs amândoi. Erau tineri și credeau în zei, sau cel puțin într-un zeu.
- Regret, gândi Remus cu voce tare, dacă am eu un regret... un regret, adică un regret... bine, chestii de care n-am avut parte, dar trebuie ceva mai solid, să nu te râdă urâții ăia ai lui Buzea... mmm, regret, regret, regret... gata, pisoi! Am!
- Stai așa să aduc!, țipă Sorana agitată, apoi fugi și se întoarse cu carnet și pix. Era carnetul ei de cumpărături, dar nu conta. Ia spune, pui!
- Știi ce regret eu, pisoi, dar ce regret, adică pe bune? C-am fost prost, Sorano! C-am pierdut timpul cu proștii! Asta e ce regret, dacă e să fie pe bune!
- Cu ce proști, pui?
Remus își frecă bărbia, gânditor, apoi își pocni palma stângă cu pumnul drept:
- De la bloc. Și de la liceu. Uite: vecinii de la bloc, copiii de la bloc, știi cum e, se jucau împreună toată ziua, nu? Așa, ca-n Mendebilul lui Cărtărescu!
- Da, corect.
- Și joaca asta era în gașcă, nu? Adică toți copiii se organizează în găști, iar găștile au ierarhie, ceea ce eu n-am știut, voiam doar să mă joc cu ei! Dar își băteau joc de mine, eram jos în ierarhie, că ai mei se mutaseră târziu la bloc și gașca era deja formată... iar eu am pierdut ani de zile ca să mă integrez, ca să-i fac să mă placă... și tot degeaba. Am fost un bou. Și pe urmă, la liceu, am fost tot bou!
- Păi acolo... de ce?
- Și acolo a fost la fel. Gașcă, structură, ierarhie, iar am nimerit pe treapta cea mai de jos, că ai mei erau săraci. Și m-am scremut ca un idiot să le intru în grații șmecherașilor ălora de bani gata, și tot degeaba. Ani de zile, Sorano... ani de zile, pisoi! Aș fi putut face altceva, aș fi putut citi mai mult, sau face mai mult sport, sau aș fi învățat încă o limbă străină... sau măcar să cânt la muzicuță! În loc de asta, eu am pierdut ani frumoși - că sunt frumoși anii ăia, lua-i-ar dracu'! - muncindu-mă să fac pe băiatul popular. Culmea e că nici nu-mi plăcea de ei. Nici de vecini, nici de colegi. Și-aveam dreptate: s-au ratat toți. Dar anii ăia nu mi-i mai dă nimeni înapoi, pisoiaș! Of, ce dobitoc, ce dobitoc, ce dobitoc!
Remus plângea. Sorana îl luă în brațe, apoi îl pilotă spre pat. După sex, tânărul se simți mult mai bine, mai optimist:
- Da' știi c-a fost și-o parte bună? Am băgat la cap. Niciodată, la niciun loc de muncă, n-am încercat să-mi fac prieteni. Fiecare cu treaba lui! M-am prins de o chestie: nici pe vecini, nici pe colegi, nici pe ăi de la muncă - nu-i alegi tu. E doar întâmplarea, nu e niciun fel de pasiune comună, sau interes pentru ceva. E un loc unde nimerești cu niște oameni, atât. Se poate întâmpla să-ți placă, da' rar.
- Ție ți s-a întîmplat de patru ori, nesimțitule!
- Ia vino tu-ncoa', geloaso!
Au râs iar, fericiți. Erau tineri și credeau în zei.