Dacă furi, fură cu cap

Comunismul a fost bun ca pâinea caldă, mai ales pentru cei cărora nu le plăcea munca, îi spune prietenul lui, afumat înainte de douăsprezece, în cârciuma de pe malul lacului. Au venit să se răcorească, nu prea are chef să asculte balivernele prietenului, dar nici să beie de unul singur nu îi vine. E o tâmpenie să te scoli la cinci dimineața, continuă pălăvrăgeala prietenul lui, e o tâmpenie să mergi pe orice vreme și în orice condiții la lucru, chiar dacă acolo tragi mâța de coadă sau tricotezi în sertar. Nici postcomunismul nu e rău deloc. Am schimbat puțin la fațadă, dar lucrurile au rămas cam la fel. Aceleași șiretlicuri, același fel de a omorî timpul. Te folosești de telefonul instituției de parcă ar fi al tău, dar de cele mai multe ori este bine să lenevești până la amiază în pat, după-masa ți-o pierzi mâncând și pregătind aventura de la miezul nopții. O descindere la fetițele dintr-un bar deocheat. A doua zi nu-ți mai trebuie nimic. Ai nevoie de o liniște desăvârșită și de mila celui din preajma ta ca nu cumva să te zdruncine. Totul merge ca pe roate când ai mangoți. Când nu-i mai ai, ești bun de aruncat la câini. Când te plimbi ca un rege prin speluncile de la marginea orașului sau ca un prinț prin cele din centru, ai senzația că totul în jurul tău e marfă. Cum începe să fluture vântul prin buzunare, cum lumea se face urâtă și dușmănoasă, începi să înveți că doar puterea banilor sau a pumnilor contează în lumea asta. Prietenii care până mai ieri te omorau cu fidelitatea, azi se feresc de tine, femeile devin din ce în ce mai emancipate, te tratează cu indiferență sau chiar cu dispreț. Atunci îți aduci aminte tot mai des de zilele fericite. Dar ele nu țin nici de foame, nici de sete, și cu atât mai puțin de respect. Ca un om cu mintea încă limpede, cauți soluții să ieși din impas. Te uiți în stânga, te uiți în dreapta, să vezi ce fac alții în astfel de situații. Pe unii îi vezi cum se afundă tot mai tare în mizerie, devin palizi, bolnavi și fricoși. Alții mai arțăgoși se apucă să blesteme lumea, se iau la harță cu te miri cine până când ajung în pușcărie sau la balamuc. Unii sfioși se îneacă în băutură sau îi vezi propovăduind cine știe ce învățătură ce vindecă boli, suflete și care te duce tocmai în raiul din viața de apoi. Tu încă mai râzi de toate acestea, credința ta sfântă este într-o bere bună, într-o țigară bună, într-o femeie și o mâncare bună. Trebuie să nu te lași copleșit, să găsești pe cine să păcălești. Munca cinstită e bună doar pentru proști. Trag ca boii și se mulțumesc cu puțin. Dar tu nu ești un prost. Nu vei accepta o slujbă de rob, de mancurt, vei fura, cum fură mai toți cei care trăiesc bine în ziua de azi. Numai că trebuie să îți elaborezi o schemă logică, un joc perfect, dacă furi, fură cu cap, zice prietenul lui, în timp ce scăfârlia îi cade pe masă.

Când toată lumea fură, nu te poți pișa împotriva vântului, zice prietenul lui, trezit din mahmureală. E bine să furi și tu, dar cu cap. Trebuie să-ți construiești o strategie beton, atunci când vin procurorii să te umfle să le râzi în nas. În urma ta ai făcut curat ca lacrima. Ei știu că tu ești un șarlatan, dar fiindcă nu au dovezi se uită la tine cu ură și te amenință cum amenință țâncul dolofan pe ceilalți camarazi de joacă că va ajunge mare fotbalist. Le spui polițiștilor sictir și-ți vezi liniștit de furtișaguri. E bine dacă între timp prinzi vreun demnitar vicios și-l agăți în undiță. La treaba asta se pricep fetișcanele tale. Dacă le plătești bine, le mai duci și într-o excursie în Grecia, te-ai asigurat de devotamentul lor pe viață. Dacă ești om de afaceri serios, artileria grea trebuie construită din demnitari vicioși și fetițe vulnerabile. Dacă ți-ai asigurat un astfel de spate, poți fura și cloșca cu puii de aur din trezoreria de la Moscova. Cel mai rău lucru ce ți se poate întâmpla ar fi ca la un moment dat, trădat de un speculant din rețea, să fii nevoit să fugi din țară și să trăiești, o vreme, din scurgerile de valută în băncile străine. Dar câteodată e tocmai bună o astfel de vacanță, te mai aerisești și tu, până se așterne uitarea pe dosarul tău sau până ți se prescrie pedeapsa. După o vreme... te întorci în țărișoara ta ca Cezar la Roma. Învingătorul care aduce în țară bogățiile cucerite. Urale și surle. Poporul la picioarele tale. Din lichea ordinară te-ai trezit, după o mică vacanță în străinătate, mântuitorul celor pe care i-ai jefuit, și uite așa constați cu uluire cât de mică este distanța dintre hazna și biserică. Totul e să ai un stomac bun, în stare să digere orice, și să nu faci greșeala fundamentală să crezi în ceva. Dacă respecți cele două criterii, ești un om ajuns. Cine să te îngenuncheze? Nebunul care ar face o astfel de greșeală s-ar trezi foarte repede în ospiciu, sau și-ar pune, singur, ștreangul de gât. Să fii sănătos, toți de felul acestuia rămân pe veci calici, iar tu ești hotărât să nu te numeri printre aceștia. Pornind de la aceste premise, îți construiești un plan, beton armat. Ai enumerat mărfurile care pot fi furate fără prea mari riscuri și fără prea mari costuri, dar bănoase. Dacă tot mă apuc de haiducie, îți spui în sinea ta cu un fel de umor, atunci măcar să fiu un haiduc pe cinste. Să pornim de la metale prețioase. Să furăm aur. Asta e treaba băieților bronzați, au tehnică și tradiție, nu e bine să te bagi pe un lucru bine făcut. Să jefuiești o bancă. Dar în țărișoara noastră oropsită fluieră vântul prin visterii, te trezești că ai furat documente bancare de care nu te poți folosi nici să aprinzi focul. Bijuterii. Regimul comunist a topit toate bijuteriile și le-a transformat în secere și ciocane, în furnale și combinate chimice, în schele și în locuințe muncitorești. Copiii miliardarilor. Este un lucru destul de dificil. Mai întâi, e greu de depistat cine este un miliardar autentic și cine un miliardar de carton. Miliardarului de carton e inutil să-i furi odrasla, că ți-o lasă să te speli cu ea pe cap. De abia așteaptă să scape de o pacoste care se droghează sau îl fură ca în codru. Miliardarul autentic mai mult ca sigur și-a trimis odrasla la studii în străinătate, pentru a-și prelungi descendența în parlament sau în guvern. Ai bani, ai putere. Actualii demnitari știu că unui tânăr cu studii serioase în străinătate nu-i va sta în cale nici Comunitatea europeană, nici poporul sărăcit și prostit până peste poate. Miliardarii tranziției au știut să strângă bani, să umfle sentimentul național până a plesnit, dar și să-și asigure o descendență, mult peste cea a dinastiilor regale. Până se vor limpezi lucrurile și în biata noastră țărișoară, e cale lungă și timp berechet de furat.

Ne-am pierdut în filosofii de doi bani și am uitat de unde am pornit, zice prietenul, crezând că astfel îl scandalizează ca să îi pună sângele în mișcare și să îl trezească din beție. Ce anume putem fura în liniște, cu profituri maxime? Copii, copii pentru a-i vinde celor care îi dezmembrează. Aceștia, la rândul lor, îi vând la bucată. Un picior, o mână, un ficat, o splină, o inimă, un ochi. Brrrrr! Pentru asta trebuie să fii mare ticălos. La asta se pricep vecinii de la răsărit, sunt doar la o zvârlitură de băț, dacă te bagi pe afacerea lor te taie în bucăți și ajungi mâncare la pești. Același lucru se întâmplă și pe piața de droguri. Acolo mafia este organizată la scară planetară, regulile sunt scrise, baronii - aleși de când lumea, nu poți aspira decât la un post de plasator râios. De două ori riscant. Drogații te vând pe un sfert de doză, patronii bagă șișul în tine ca într-o varză la cea mai mică enervare. Nu, nu, cărarea asta e plină de hoituri la care nimeni nu se uită. Afacerea țigărilor a fost compromisă de niște diletanți. Alcoolul a invadat piețele și a devenit o afacere măruntă. Poate doar dacă se gândește cineva la o prohibiție. Dar până atunci trebuie să-ți găsești o îndeletnicire rentabilă. Oțelul românesc. Uite, dom'le, cum nu s-a gândit la o asemenea pleașcă?! Ăștia produc oțel cu nemiluita, deși cheltuiesc mai mult decât primesc pe el, oamenii trebuie să-și rupă oasele cu ceva, managerii sunt băieți buni, afacerea este grasă și pe termen lung. De ce nu s-a gândit până acum la o astfel de afacere cinstită? Începe să sară prin cârciumă ca un apucat, chiuie de se zguduie pereții, dar deodată cade moale în scaun, ca plesnit cu toporul în cap. Sunt tâmpit, suuuuunt un mare tâmpit. Cum de mi-a trecut o astfel de măgărie prin cap?! Cum de nu m-am gândit că pășesc pe un teren minat?! Oțelul românesc și toate mărfurile care merg la export sunt ale specialiștilor cu ochi albaștri. Te pui cu cel mai profesionist și mai stilat actor de pe piață? Băieții ăștia fac o treabă beton. Cred că sunt în primejdie și pentru că am îndrăznit să mă gândesc la așa ceva. Dar ce se poate fura din țărișoara asta nenorocită? Sunt atât de specializați hoții că ar trebui să fie cea mai bogată țară din lume, și nici așa nu ar face față măiestriei acestor hoțomani. Am venit și eu, un prăpădit, fără cunoștințe temeinice de specialitate, doar cu intuiții, și vreau să ajung un as peste noapte, un nabab. Trebuie să găsesc și eu o cale de îmbogățire rapidă, doar nu sunt idiotul lumii. Mă bucur și de o școală românească temeinică în arta furatului. Neamul nostru nu a produs prea multe școli, dar cea a șmecheriei și a șmanglelii a fost dusă până la desăvârșire, așa că eu beneficiez de această prestigioasă tradiție așa cum polonezii beneficiază de o școală serioasă de logică. Tarski a apărut doar după cincizeci de ani de sudoare zilnică, de încă un centimetru de exercițiu logic, transpirat de anonimi, cinste lor, eu mă închin în fața eroilor anonimi. Dacă e să dau în gropi de prost ce sunt, măcar știu că asta e. Brusc se trezește, vorbea la pereți, prea intrase în pielea personajului, așa că prietenul s-a dus la ale lui, umorul lui negru, luat din cea mai apropiată realitate îl durea. Un sentiment de neliniște îl cuprinde din ce în ce mai apăsat, simte un fel de greutate în coșul pieptului, o apăsare, un junghi. O să crăp naibii, se gândește cu îngrijorare. Trebuie să ies, altfel mă sinucid. Ar trebuie să recunosc că nu sunt un geniu. Creierul meu, azi, nu a produs nicio idee de doi bani. Se chinuie cu un exercițiu de logică de trei zile și nu-i dă de capăt. Sunt un tâmpit! Se învârte prin cârciumă, nu-și găsește telefonul, încurcă veceul cu bucătăria, își caută cheile, ba prin buzunare, ba prin rucsac, unde sălășluiește o dezordine îngrozitoare. Dacă se întâmplă ca acestea să-i cadă în rucsac și dacă e și nervos, nu e nicio speranță să le găsească până nu deșartă tot conținutul acestuia și nu ia la mână obiect cu obiect. De data asta a găsit cheile în unul dintre buzunare. În creierul lui se aprinde luminița unei idei absolut geniale, dar absolut geeeeeniiiale. Sigur că e o idee teoretică, dar se potrivește perfect personajului pe care l-a creat. Va pune personajul să fure petrol din conductele care trec la doar câteva sute de metri, de-a lungul satelor de la marginea orașului. Dumnezeule, ce idee!!!!! Ce idee!!!! Personajul lui va deveni un Tarski al școlii românești în arta furtului de petrol. Merge pe stradă cu un aer de om fericit, își simte corpul plutind prin aer. Așa trebuie să se simtă cosmonauții când cuceresc spațiul cosmic, nu se poate stăpâni să nu chiuie de bucurie, uaaafff!!!, în văzul trecătorilor care desigur îl consideră țicnit, dar el știe că personajul lui va deveni cel mai rafinat șmanglist din Europa de Est.