Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrie despre un regret personal. Poți folosi persoana a treia sau persoana întâi. Atenție la diacritice, la liniuțele de dialog și la ghilimele. Mult succes!"
Pe metereze
Dragoș Marcean
Dragoș Marcean
Stau turcește în fața focului și-mi mănânc tocănița de barabule gândindu-mă "ce-aș fi putut face mai mult?". Puteam evita cumva catastrofa dacă eram cu toții mai incisivi? De ce n-am învățat nimic din istorie în condițiile în care bunicii noștri au fost victimele celui mai sângeros război din istoria umanității? Pare-se că suntem puși pe doborât recorduri.
Suntem vreo "doișpe" inși care ședem în liniște. Se aude doar strigătul lemnului în foc și molfăiala fiecăruia. Și obișnuitele explozii îndepărtate ca de bas care vin dinspre sud. Dar am ajuns să nu le mai bag în seamă. Sunt precum trenul care trecea prin apropierea casei: la un moment dat devine zgomot de fond. Trenuri. Ehe! N-am mai văzut unul funcțional de ceva vreme.
Îmi întorc privirea spre vest. Nu mai e mult până ce se întunecă. Primele planete deja și-au făcut apariția pe bolta cerească. Îmi scot telefonul cu clapetă din buzunar și verific semnalul. Nimic. De două săptămâni stăm pe "întuneric" de când a picat rețeaua de telefonie. Le folosim pe astea cu clapetă din considerente de baterie. Generatorul de curent este mai bine folosit la iluminat și la spitalul militar decât la smartphone-uri. Oricum n-aș avea ce face cu el întrucât internetul a devenit un concept străin în părțile astea.
- Taaaatiiiii! aud dintr-odată din spatele meu. Pot să mă duc cu Robert să ne jucăm la avion?
- Du-te, scumpa lui tati, dar să nu stai mult că se întunecă, bine?
Draga de ea. Fiecare respirație e analgezic pentru sufletul meu și motiv să nu-mi zbor creierii cu pușca. Fiecare îmbrățișare mă umple de bucurie și în același timp mă sfârtecă pe dinăuntru că am permis să se întâmple una ca asta. Am fi putut noi să facem mai multe?
Pe maică-sa am pierdut-o acum trei ani. Boala în vremuri de război poate ucide mai abitir decât explozia. "Ajută-ți aproapele" nu mai înseamnă nimic când fiecare antibiotic valorează mai mult decât a fost pe vremuri un "smartwatch". Râd amar și dau din cap cu privirea în pământ. Ce probleme aveam noi atunci... nu s-au atins obiectivele pe trimestrul doi al companiei și pică în cap acțiunile, unele NFT-urile valorau mai mult decât o vilă cu piscină, iar în noul documentar Cleopatra, regina este jucată de o negresă.
Ridic capul și mă uit spre epava unui Boeing care-a fost doborât acum doi ani și care-a fost transformat în loc de joacă pentru copii. Fii-mea și nepotu-meu aleargă printre scaunele aeronavei la bordul căreia au fost două sute de oameni. Copiii pot aduce lumina până și-n cel mai întunecat cotlon al iadului.
Au trecut șase ani de la momentul zero sau cum îi zicem noi aici în fortăreață: "Marea Futere a Lumii". Semnele au fost mereu acolo, dar cine le-a mai băgat în seamă? SUA și Rusia erau una la gâtul celeilalte de dinainte să se nască părinții mei. Mai un război comercial aici, mai un spionaj cibernetic acolo, mai o declarație imperialisto-cretinoidă a vreunui politician, mai un răspuns extremisto-liberal al altuia. Dar noi restul? Lambada, frate! Că "s-a dus vremea războaielor mari", că "NATO", că "UE". Căcat! Nicio alianță nu rezistă în fața unei arme nucleare lansate "noaptea ca hoții" de o super putere spre cealaltă super putere.
Nicio sete de distrugere nu poate fi stăvilită de proteste și demonstrații pentru pace și înțelegere.
Simt cum îmi bubuie capul precum exploziile din depărtare. Mă înfierbânt și strâng din dinți. Unghiile-mi sunt albe și venele de pe antebraț mi s-au umflat ca niște baloane.
Poate trebuia să mergem la proteste cu bâte și cocktailuri molotov în loc steaguri și pancarte. Ar fi trebuit să-i scoatem din guvern pe imbecilii ăia de politicieni pe sus ca pe niște tomberoane umane ce sunt. Ar fi trebuit să...
- Taaaatiii! Mă duc la nani, spune fii-mea și-mi sare la gât de la spate și mă sărută pe obraz.
Este precum un extinctor asupra unei flame.
- Te iubește tati! Noapte bună!
O privesc cum aleargă veselă și zglobie printre mașini distruse și ruginite și se duce în cortul de campanie instalat departe de garduri.
Eu și ceilalți inși din jurul focului ne ridicăm, ne luăm puștile și mergem de veghe pe metereze, pentru că s-a lăsat noaptea. Iar noaptea vin monștrii.