Banan, de la banană

Primăvara arctică mi-a scurtat sezonul de grădinărit. E doar un hobby, m-am liniştit singură ori de câte ori am simţit impulsul să ies în frig, şi am rămas să privesc de la fereastră mugurii amorţiţi de pe ramuri. Cu cât a înaintat primăvara, cu atât s-au înteţit zgomotele tractoraşelor prin vecini, bâzâitul atomizoarelor, mugurii au început să se spargă, într-o dimineaţă m-am uitat afară şi migdalul avea o criză de frumuseţe. În secunda aia, m-a sunat Mioara să îmi spună că vine, aşteaptă-mă cu ceva bun, aduc eu dacă nu ai nimic în casă, stăm şi noi la o bârfă mică, o să mă iubeşti pe vecie, îţi fac o mare surpriză, vin, mă urc în maşină.

A debarcat veselă, trăgând după ea mai multe lădiţe cu plante, pe care le-a depus pe treptele terasei.
- Hai, ia cazmaua şi pune-le acum, să văd eu că nu am muncit degeaba să le scot. Margarete bătute, zambile moţate şi rădăcina aia mare de acolo, o vezi? Desfă sacul la gură, eh, ştii ce este?

Am desfăcut sacul, dintr-un bulgăre greoi de pământ ieşea o tulpină uscată, groasă cât un braţ terminat cu o palmă de frunze veştede. Mioara se trântise într-un chaise-longue şi mă privea cu satisfacţie. Am încercat să ghicesc puţin, cât să îi fac jocul.
- E banan! Ţi-am adus un banan de la mine din curte! S-au înmulţit şi nu mai creşte nimic în jurul lor, trag toată apa, mi-au omorât toţi trandafirii şi ce mai aveam pe acolo. Pune-l undeva singur.
- Oh, un bananier!
- Banan! De la banană - banan. Cum vine de la caisă - cais, piersică - piersic şi aşa mai departe. Eu aşa îi zic, tu zi-i cum vrei. Numai pune-l repejor. Nu, nu e bine acolo, trebuie să aşezi şi tu un balansoar la umbra lui, să stai la vară ca în Maldive, bei un cocteil cu umbreluţă, nici nu-ţi mai trebuie să pleci de acasă. O pălărie de soare, ochelari, îţi faci un selfie cu bananul în spate, îl pui pe Facebook, scrii frumos, cum ştii tu: "V-am pupat de la tropice!"

Mioara vorbeşte mult şi râde tare. Mereu veselă şi picantă, are energie într-o zi câtă strâng eu într-o lună. Se ridică imediat de pe chaise-longue şi-mi ia cazmaua din mână. Nu-i bun stiloul ăsta pentru tine, e greu rău pentru voi, ăştia cu nasu-n carte, să munciţi. Doar ce sunteţi în stare să vă duceţi la sală, să alergaţi ca nebunii pe acolo şi să transpiraţi degeaba, altfel vă daţi imediat cu stângu-n dreptu şi faceţi bătături la degetuţe. Mai bine du-te şi fă o cafea, la asta te pricepi, cafea ca a ta rar am mai băut.

Am plecat vag jignită - cum vine asta, vrea să spună că eu nu muncesc? - dar şi oarecum măgulită, apoi mi-am adus aminte că este vorba despre Mioara. Când turnam cafeaua în ceşti, a intrat şi s-a aşezat oftând pe fotoliu:
- N-am Covid, să ştii, m-am vaccinat! mi-a zis în timp ce se apleca şi scotea din geantă o caserolă. Ia, plăcintă cu mandarine, eu o fac ca pe plăcinta cu dovleac, pune acolo, lângă cafea.

O ascult oarecum, deşi nu o pot urmări în întregime, Mioara este o forţă a naturii. Face din nimic ceva bun, apare de nicăieri şi te binedispune, scoate bani din piatră seacă şi te surprinde punându-ţi în braţe cadouri la care nu te-ai fi gândit.
- Am vrut să-ţi aduc un belgian, spune sorbind din cafea şi mă priveşte cu ochi zâmbitori pe deasupra ceştii. Nu bărbat, uită-te la ea ce s-a speriat. Iepure, dragă, un iepure belgian, s-au înmulţit şi nu mai am cuşti pentru ei. Tăiat, dar m-am gândit că poate nu mâncaţi, unii nu mănâncă, zic că seamănă cu pisica la gust, de parcă ar fi mâncat ei pisici. Sunt blânzi şi drăgăstoşi, m-am gândit să ţi-l aduc viu, să se joace copiii cu el, dar mi-era că mă dai afară cu tot cu iepure.
- Mioara, spune-mi că nu ai nici iepure, nici altă vietate în portbagaj!
- Vezi! Nu te ştiu eu pe tine?! Mă dădeai afară cu tot cu iepure.

Muşc din plăcinta cu mandarine, n-am mai auzit de aşa plăcintă, e surprinzător de bună, uşor exotică, seamănă cu un dulce turcesc.
- Nu trebuia să-mi aduci nimic, puteai veni şi fără să umpli portbagajul.
- Ei, na, mă ştii pe mine să vin cu mâna-n fund? Oricum vreau să te rog ceva, mă atenţionează şi începe să turuie emoţionată, vorbeşte mai mult decât de obicei şi nu mai pot să o întrerup. Fă un pustiu de bine şi ia-l şi pe ăla mic al meu să faci cu el nişte ore. Îi bate examenul la uşă şi e bâtă. Nimic nu ştie, numai şcoală n-a fost aia. Acum a fost la şcoală, acum a stat online. Cică şcoală, a rupt computeru-n două, pe jocuri. Când l-am verificat, nu scrisese nimic pe caiete. Mi-a trimis diriginta mesaj că nu răspunde niciodată şi ţine camera închisă. Eu ce să îi fac?! Lângă el nu pot să stau, am animale, am avut sera plină cu flori pentru 1 şi 8 Martie. Of, doar putere asupra lui nu am, l-aş lua cu mine în Austria, să vadă cum e să speli babe la fund, să se înveţe minte.
- Pleci iar în Austria?
- Plec joi, nu mai am bani, nu mai am pe ce pune mâna. El, bani, frati-su, bani, casa, bani. Nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu, baba mea e bună. O mut de la soare la umbră, îi dau să mănânce, stau de vorbă cu ea, are minţile întregi, nu mă chinuie. Fii-sa este şi ea bătrână, o femeie de nota zece, familie în firea ei, nu mi-e chiar aşa greu, casă, masă şi bănuţi în cont. Ia-l măcar o dată pe săptămână, mai are timp să înveţe, să intre şi el la un liceu.

A terminat. Respiră uşurată şi se luminează. O conduc la poartă, se opreşte lângă bananier şi-mi dă sfaturi, să-l ud des, are nevoie de multă apă direct la rădăcină. În maşină, răsuceşte cheia şi-mi spune încet:
- Plec acum cu sufletul uşor, ţinem legătura pe whatsapp!

Apoi porneşte, dar scoate capul pe geam şi strigă la mine:
- Auzi? Austriecii mei cresc alpaca. Mă tot gândesc să cumpăr de la ei o pereche. Nu ştiu cum să-i aduc aici, dar tu n-ai vrea un pui, să nu mai ai curtea goală?

De când a plecat Mioara şi în vârful ştepului de bananier a apărut un colţişor verde-crud mă tot gândesc: dacă îmi aduce vreun pui de alpaca şi mă fotografiez într-un poncho colorat, nu aş putea pretinde, măcar pentru un minut, că vara asta merg şi în Anzi?