Îmi rugasem mătuşa să mă sune când ajunge acasă, oricât de târziu s-ar fi făcut. Se întorcea pentru prima dată în ţară după mulţi ani. O mai văzusem la ea acasă, în Ţările de Jos, când avusesem şi eu un scurt contract acolo, dar nu în România, unde nu mai revenise de când plecase. Am aşteptat destul de mult, tot mai îngrijorat, până când, într-un final, m-a sunat. În loc de "bună seara", mi-a spus: "Am o durere îngrozitoare de dinţi!"
M-am gândit să o întreb de ce a pornit la drum fără să-şi rezolve mai întâi problemele medicale, dar am tăcut, simţind că mai urmează ceva.
"De când am intrat în ţară, am condus cu fălcile încleştate. La fiecare sută de metri se năpusteşte câte o maşină peste tine, ba din stânga, ba din dreapta, din spate te claxonează, din faţă îţi fac semn cu farurile, nu ştii ce e cu ei, parcă au scăpat de la casa de nebuni. De indicatoarele de viteză nu mai vorbesc, nimeni nu le respectă. Fiecare merge în legea lui. Nici pe bucăţica aia scurtă de autostradă nu suportă să meargă în coloană. Cum te văd în faţă, parcă dă strechea în ei. Se chinuie să te depăşească, după care ţi se aşază în faţă, şi încetinesc. Dacă te plictiseşti să te târăşti după ei, şi-i depăşeşti din nou, se simt ofensaţi, te depăşesc iarăşi, după care încetinesc la loc."
M-a amuzat povestea ei, după care, obişnuit cu şoselele noastre am uitat-o.
Mi-am amintit de ea la o milonga la care invitasem o prietenă uruguayancă în vizită la noi. S-a uitat tot mai uimită la felul în care dansează, până când mi-a spus: "Ce mă miră e că parcă perechile astea n-ar auzi aceeaşi muzică. Fiecare se mişcă pe legea ei! Uită-te la cei de acolo, plutesc de parcă ar fi la vals. Iar ceilalţi se smucesc ca la cha-cha-cha. Numai ăştia care trec acum pe lângă noi se mişcă în ritm de tango. Şi în plus, iar asta chiar e de neînţeles, nimeni nu pare să-şi respecte rândul, toţi se înghesuie să-i depăşească pe cei din faţă, fie prin stânga fie prin dreapta, ca şi cum ar fi la curse, nu la dans!"
Oare asta să ne caracterizeze pe noi, să ne fie entropia prezentă în sânge?
(Bucureşti, mai 2021)