Asta la vise, baby

Capul meu nocturn lucrează uneori intens. Mă vizitează vise stranii şi angoasante, rareori luminoase ca nişte baloane de speranţă. Câteodată visez cinematografic şi dacă ar exista râs în vis, m-ar trezi cu ecoul propriului hohot. Recent am visat consecvent, noapte după noapte, de parcă aş fi fost într-o tabără onirică. Amalgamat şi complex, individual compus, simbolic şi terapeutic. Am visat după cum urmează:

- că eram cu maşina în nordul lumii (acolo se termina pământul) şi parcasem sub un deal roşcat nisipos. Era ultimul deal de pe lumea asta, dincolo de el începea nelumea, iar eu beam o cafea cu soţul meu la nişte cunoştinţe zgomotoase. Când brusc mă întreabă el unde e cheia, realizez că am pierdut cheia, dar de frică nu i-am spus nimic. Trebuia să ne întoarcem acasă la timp ca să luăm copilul de la grădiniţă şi îmi făceam griji că n-avem cum să ajungem de la capătul lumii acasă în timp util. Când mă uit în geantă, iată cheia, adusă acolo doar de propria mea concentrare şi frică. Numai că acum cheia era mult mai mică decât o ştiam, pentru că nu ştiusem să îmi dozez bine concentrarea şi frica.

- că era în vizită la ambasadă prietena mea plecată definitiv, cu noul său iubit şi eu o aşteptam în biroul ambasadorului, care voia să îi cunoască şi să audă planul lor de afaceri. Eu trebuia să traduc din română în română. Atât. Şi prietena mea şi iubitul au intrat în audienţă imediat după doi indivizi care aveau un ONG pentru cerşetori. Dar nu au intrat ca doi oameni în audienţă la un ambasador, ci lipiţi unul de altul, el-noul iubit- ţinând-o foarte strâns de după talie, ajungând circular cu mâna lui tocmai în dreptul mâinii ei drepte, astfel încât a dat mâna cu şeful meu în locul ei, adică de două ori. O dată pentru el şi o dată pentru ea. Era blond, păstos, zâmbitor şi purta o cămaşă neagră. Semăna cu Gabriel Dorobanţu suedez. Eu mă uitam fascinată la el. Încercam să traduc din română în română ce vorbeau, dar până şi asta făceam prost, pentru că mă tot poticneam şi trenam, când deodată realizez că prietena mea şi iubitul vorbeau între ei în engleză, şeful meu le vorbea suedeză şi moldoveneşte, dar se înţelegeau bine. Totuşi privirea lui nu era prietenoasă. Ţinea la protocol şi se supărase că cei doi erau aşa nedezlipiţi, amorezi ca la un festival hippie şi nu se face. Atunci el i-a turnat prietenei mele cafea într-o mini farfurioară de ciorbă. Dar nu i-a dat lingură. Şi ea se chinuia s-o bea, cum soarbe o japoneză ceaiul.

- că am ratat un examen din cauza haosul administrativ din România. Trebuia să dau un examen pe 13 la Constanţa, era foarte aglomerat pe 11 şi pe 12 şi m-au trimis acasă. Când am revenit eu pe 13, îmi spun că s-a terminat, gata, comisia a plecat. Am făcut crize la ghişeu. A apărut de după ghişeu o doamnă acră cu unghii ascuţite, fără ojă, şi tocuri metalice zicându-mi ca scuză: păi a început ploaia şi printre candidate au fost şi gravide şi nu am avut atâtea ambulanţe care să vină pe ploaia asta. Deci i-am comasat pe toţi pe 11 şi 12. Că pe gravide nu trebuie să le atingă ploaia. Şi s-a lăsat în ghişeu tăcere. Dar mai era acolo lângă mine o candidată cu un urs de pluş în braţe. Pentru ea singură se organiza examen şi atunci doamna pe tocuri s-a întors şi mi-a zis că hai, pot participa şi eu, dacă voiam. Urma să devin titular. Era o chestie foarte importantă, deci. M-am trezit până să aflu rezultatul la examen.

- că eram mama unei îmblânzitoare de cai indiană. Era o fetiţă foarte ciufulită şi plină de praf, dar foarte curajoasă şi pricepută. Iubea mult caisele şi îşi făcea griji premature pentru conservarea ecosistemelor. Ne opream din 2 în 2 cm pentru ca ea să analizeze structura solului, calitatea mugurilor. Mă întrebam tot timpul pe unde umblă taică-su, dar m-am trezit.

- visam că îmi dădeam seama că visam, deci visam en abîme. Şi pentru că ştiam cât de absurd e totul, cât de scurt şi irepetabil şi greu de reprodus, căutam cu disperare aparatul de înregistrat vise repede, până nu mă trezesc, dar nu l-am găsit. Nu am reuşit această premieră, să înregistrez un vis şi să îl arăt şi altora. Şi conştientizam eşecul acesta şi în vis, de aceea citeam o lectură de exit, la final de vis. Stăteam pe valiză în aşteptarea trenului care urma să mă ducă acasă şi citeam deci din cea mai absurdă carte, o carte tipică lumilor onirice, şi pentru că ştiam că tributul pe care trebuia să-l plătesc era ca la ieşirea din vis să uit totul, deci exclus să mai povestesc cuiva ce citisem, căutam din nou cu disperare, peste tot, aparatul de înregistrare Nu îl găseam şi trenul se apropia, frazele deveneau din ce în ce mai scurte şi mai seci şi mai mici şi mai aşezate una sub alta ca un poem alb şi totul devenea ilogic şi hilar, iar pe ultima pagina scria mare doar un cuvânt: ironic. Apoi m-am trezit.

Acum mă culc, să văd ce mă aşteaptă.