De veghe-n lanul cu dosare - Râsu' plânsu' în arhivele Securităţii

Citiţi un fragment din această carte.


Habar n-am dacă sunt un istoric metamorfozat în jurnalist sau invers, un jurnalist care se crede istoric. Treaba e că, încă de la începutul anilor '90, pe când toată lumea era muşcată de morbul politicii şi tensiunile sociale erau foarte mari, m-a preocupat istoria comunismului românesc, despre care m-am apucat să scriu articole în presa de atunci. Multă vreme am făcut interviuri cu martori ai epocii, de la apropiaţi ai lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, securişti, până la victime ale represiunii comuniste. După o perioadă, mi-am dat seama că, din motive naturale, persoanele cu care intenţionam să stau de vorbă încep să dispară. Aşa am ajuns să mă orientez spre diverse arhive, în general cele ale Securităţii. Să munceşti cu documentele de acolo e ca şi cum ai căuta pepite de aur cu o sită într-un râu plin de mâl. Cu toate că, în general, Securitatea era la fel de absurdă, brutală şi ineptă ca şi epoca în care a funcţionat, ea era şi o structură închistat-birocratizată. "Băieţii" erau mari fabricanţi de maculatură, roteau aceleaşi informaţii, redactate în limbă de azbest, de sute de ori, considerau drept victorii epocale variate răhăţişuri şi inutilităţi. Trebuiau să îşi justifice cumva salariile babane pentru timpul acela. Am citit o groază de hârtii nefolositoare, fără nicio noimă. O altă piedică în ceea ce am făcut a fost şi actuala legislaţie, destul de greoaie, a accesului la dosarele Securităţii. Uneori, a trebuit să aştept şi două luni pentru a căpăta copii după documentele care mă interesau.

Am avut în multe cazuri însă şi un avantaj. Ştiam ce să caut. Ajungeam la CNSAS cu un capăt de informaţie, găsit din surse deschise, cărţi sau interviuri publicate. Aşa am fost primul care a citit dosarul lui Dieter Schneuemann, pilotul german care a reuşit să extragă oameni cu un avion din România. Totul a pornit de la o pomenire pasageră a odiseei neamţului în memoriile unui fost director al Radio Europa Liberă.

Alte dăţi am avut pur şi simplu noroc. Căutând ceva despre masoni, am dat peste dosarul lui Ion Şoneriu, un apropiat al MS Regelui Mihai, care a negociat în numele acestuia cu regimul lui Nicolae Ceauşescu.

Din scotocirile mele a rezultat volumul de faţă. În el am încercat aduc la lumină situaţii uitate de multă vreme, personaje tenebroase, abuzuri ale regimului totalitar, să "pun în valoare" delatori ordinari care după 1989 au făcut pe "fetele mari". Mi-am dorit să dovedesc complicităţi, vulnerabilităţi şi şantaje din interiorul nomenclaturii, să demonstrez falsuri ale istoriografiei comuniste. De multe ori am găsit situaţii de un umor negru, care dovedesc cât de "performant" era "braţul armat al clasei muncitoare".

Sper să citiţi cu interes ce a rezultat. Vreau să le mulţumesc prietenilor mei, istoricul Silviu B. Moldovan şi filozoful Ioan Alexandru Tofan, cu care m-am consultat în elucidarea unor cazuri tratate de mine.