Câte picături încap în ploaie?

Artă naivă. Ieri, la rugămintea unei prietene am ridicat de la poştă un tablou. Vizitasem împreună în week-end-ul trecut Târgul de Artei Populară din Herăstrău şi americancei i-a plăcut tare mult tabloul. M-a pus pe mine, să negociez, să îl achiziţionez şi m-am mirat şi eu că pot face aşa ceva. Acum până se va întoarce din călătoria ei în China, tabloul va sta la mine. Îl privesc şi simt că mă năuceşte ideea. Nu aveam de gând să scriu căci, după părerea mea, tablourile nu trebuie povestite şi totuşi, uneori nu se poate altfel.

Artista, vasluiancă de fel, probabil inspirându-se din basmele noastre, l-a numit "Culegătorul de stele!" Da. E minunat. Dar ce m-a făcut să scriu despre el e o întâmplare cotidiană. Azi, în metrou, în timp ce eram frământată de alte gânduri, am auzit un copil care îşi întreba tatăl: "Câte picături încap într-o ploaie?" M-a luat ameţeala şi am zâmbit. Chiar aşa, oare câte or fi? Copilul întreba mai departe câte puncte sunt pe o bară de lemn, câte... tatăl este mereu încurcat zâmbeşte şi el, îl roagă să vorbească mai încet! Eu mă apropii şi la coborâre îi spun tatălui că tocmai are lângă el un viitor mare matematician, sau filosof, sau fizician! Tata îmi spune atunci mândru că băieţelul are doar patru ani şi socoteşte în minte cu cifre până la o mie. Mi-a râs soarele toata ziua din acel moment.

Don't stop to reach the stars!

Mă întorc acasă şi privesc tabloul. În centru se afla culegătorul de stele. Un bărbat cu nasul în vânt, şi părul vâlvoi, cu o mână în cer şi una ţinând un coş plin cu stele. În tablou e iarnă, dar personajul central e desculţ, parcă nu îi pasă, şi-a umplut până şi ghetele cu stele! Mişcarea lui dezinvoltă e ca o înşurubare. Parcă e gata să se ridice la cer, merge pe vârfuri, picioarele îi sunt subţiri şi abia ating pământul, cu atâta uşurinţă îşi ia stelele încât ai impresia că zboară prin tablou. În contrast, toţi ceilalţi vor şi ei să adune stele, e un ideal al nostru, nu?

O babă grasă, Telurică în papucii ei, adună de pe jos într-un sorţ larg tot ce cade de la culegător; alături e şi un dobitoc săracul, un măgar cu desagii plini de stele. Oare al cui e măgarul şi de ce e pedepsit el să care desagi cu stele? Nu ştim. Biata Inconştienţă are o privire tristă. Mai departe o femeie Pragmatică, cu un sac în spate, evident, tot cu stele. Oare l-a furat? Îl duce undeva? De ce? Nu se ştie. Ceva mai departe în fundal, o altă fiinţă omeneasca cu o tigaie aşteaptă să cadă o stea şi să o prindă! Vai de el, Pară Mălăiaţa în gura lui Nătăfleaţă! Pe un pod ce trec peste un râu îngheţat/dezgheţat un altul, Tehnician iscusit şi-a construit o unealtă pentru fericire? Încearcă să prindă stele, cu o undiţa enormă. Câţi nu facem asta? Căutam Intermediul poate, poate steaua se va lăsa înduplecată! O doamne, ce armată de mediocri/normali în jur trăiesc pe lângă cel ales, pe lângă cel care nu face eforturi pentru a culege stele, căci la el este un Dar Dumnezeesc. Şi e fericit că poate da şi celorlalţi din prinosul său, şi e dezinteresat, şi e risipitor, şi e sublim în frumuseţea sa de înger. Tabloul a luat un premiu în Canada. Avea şi de ce!

Îmi sună încă în urechi... "câte picături încap în ploaie?" Aşa întreabă probabil viitorul culegător de stele! Şi pentru că ne aflăm în perioada de examene îmi zic: Numai de nu ar da peste profesori "stricători de minţi"! Doamne ajută-l şi păzeşte-l!