Bunicul cuiva
Bunicul cuiva stă pe o bancă cu trei picioare. Părul lui blond neverosimil şi ireversibil - deşi puţin, dar numai puţin penibil - tresare odată cu pata galbenă la vederea tinerei domnişoare cu pantaloni de velur pur.
Ştiţi, eu sunt bunicul cuiva, ajutaţi-mă să-mi găsesc proteza, o puteţi recunoaşte după pata parfumată de ruj roşu a soţiei mele decedate, pată amplasată pe cei trei dinţi din faţă. Decesul a survenit din cauze perfect naturale, certificatul de deces l-am mâncat din cauza foamei, fireşte, dar poate o bucăţică să fi rămas în proteză, proteza, proteza, proteza... fantastic, o dată intri şi tu în vorbă cu cineva, de singurătate, de foame, de disperare, de excitare, -ştiţi, penisul funcţionează perfect natural- şi nesimţita dracului îţi fură proteza!
Păi cum, stimată domnişoară, dumneata ştii că eu sunt bunicul cuiva? Croşeu de dreapta. Nepoţeii Pokemon ovaţionează de bon ton, mămicile leşină euforizate, bunicii bat cu picioarele în canal, de unde ies căţeii cu corn în frunte care aplaudă puţin mai politicos. Picior în burtă. Stimată domnişoară, dumneata n-ai bunic? Baston în ovare. Doare. Stimată domnişoară, dumitale chiar nu ţi-e rrrushhhhine? Sânge şi muci pe pantalonii de velur pur. Stimată domnişoară, ce exemplu o să le dai nepoţilor dumitale? Fucking shit! E cam stupid să mor tocmai acum, nici nu m-am spălat pe cap, ce-o să zică băieţii, nici n-am apucat să-i găsesc proteza, aveţi cumva o ţigară? Hâc! Ochii se dau peste cap, pitpalac, am fost o biată domnişoară, privată din faşă de speranţa de a ajunge vreodată bunic. Sânge şi muci pe pantalonii de velur pur.
Proteza râde singură în hohote cu scuipat, bine pitită în mâna pe care bunicul cuiva o ţine la spate. Bunicul cuiva îşi bagă înfometat proteza în gura, face o reverenţă largă, guci, guci, nepoţelul meu mă priveşte din copac, Smile, you're on Candid Camera!
Eu cel modest dar înţelept, am tras-o pe Adelaida-n piept!
Faptul că Adelaida e nebună n-o să ne împiedice să o judecăm aici, de faţă cu toată lumea. Adelaida este şi exxxtrem, dar exxxtrem de proastă. Fireşte, eu sunt o mediocritate, tocmai de aceea nici nu vorbim niciodată despre mine. Adelaida însă este un subiect foarte bun, pe care eu vreau, şi pot, şi ştiu să-l expun. Pe ea, adică.
Fireşte, cine sunt eu, dar spuneţi şi dumneavoastră, că acum mă enervez, spuneţi, nu-i aşa că Adelaida e tâmpită? Nu-i aşa? Ba da! Ha ha ha! Să râdem în cor de Adelaida conopida, insipida, fetida şi torida Adelaida!
Tremur. Tremur tot. Ţineţi-mă, că dau.
Spuneţi dumneavoastră, domnule profesor, că sunteţi mai obiectiv şi mai respectat!
DOMNUL PROFESOR: Păi... Adelaida e muci!
DOMNUL ADMINISTRATOR: Adelaida e varză! - e drept că a vorbit neîntrebat, dar, Doamne, n-a mâncat rahat!
EU: Să moară Adelaida!
Şi atunci, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar am simţit aşa ca un misterium tremens... nu zic că eu neapărat sunt în stare de sentimente intense, dar a fost un consens, o comuniune, la un moment dat am lins chiar o lacrimă a DOMNULUI PROFESOR, m-a înţepat ca un cactus de curcubeu -o specie pe cale dispariţie- şi am văzut mai mulţi profesori mici care se ridicau la cer în timp ce DOMNUL ADMINISTRATOR lovea cu gheata în nasul cârn al Adelaidei, fonfăita dracului!
Adelaida a murit. Trăiască Adelaida. Apropo, nu că aş avea dreptul sau dreptatea, oamenii mai greşesc, mai ales eu, care, vorba aia, cine sunt eu, dar... Adelaida cea nouă... micuţa Adelaida... nu vi se pare cam tâmpită?
Vasile
E dealer.
Vasile o iubeşte pe Rodica. Rodica îl iubeşte pe Iuri. Iuri e dealer şi el.
Vasile are marfă mai bună decât Iuri, care oricum, din dragoste pentru Rodica, o serveşte cu ce are el mai bun - şi nu e vorba de tutun.
Rodica află de la Petrică că Vasile nu ştie de frica care o are Iuri pentru calitatea deosebită care o are marfa care o dă care ar cuceri instantaneu inima lui Vasilica care e apucată de o mare căcare şi moare.
Vasile şi Iuri îşi strâng mâna ca nişte cavaleri.
Şi totuşi, Iuri n-a iubit-o pe Rodica aşa cum a iubit-o Vasile.