Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrie despre un regret personal. Poți folosi persoana a treia sau persoana întâi. Atenție la diacritice, la liniuțele de dialog și la ghilimele. Mult succes!"
Bot de corabie
Eliana Castor
Eliana Castor
Nu luă liftul, urcă pe scări și sună la apartamentul 15. Îi întinse șefului de scară bucata de hârtie pe care notase consumul de apă și se întoarse pe călcâie. Dar nu scăpă așa ușor:
- Ce-ai făcut frate de te-ai șlefuit așa, nu-ți face nevastă-ta mâncare?
Puiu nu-i răspunse, doar râse mânzește și păși peste mai multe trepte deodată. La etajul trei se opri o clipă, sprijinindu-se de perete. Într-adevăr, simțea un gol dureros în stomac și o stare de rău. Când ajunse în casă se repezi în bucătărie, rupse un colț din pâine și-l îndesă în gură.
După o zi întreagă pe șantier îi era o foame de lup. Irene ar fi trebuit să fie acasă, își aduse aminte, însă, că era joi și venea după șase.
- Am o zi cumplită joia, i se plânsese ea, mi-am pus orele de consultare cu părinții, m-am gândit că fiind spre sfârșitul săptămânii o să-mi fie mai ușor. Tu nici nu știi câte probleme au copiii ăștia.
Nu știa și nici n-ar fi vrut să afle, nu prea avea disponibilități de relaționare cu categoria de vârstă școlară. Irene găsise un post, întâi ca laborantă și apoi ca profesoară de chimie la școala din cartierul vecin. Și se părea că își descoperise și vocația.
Deschise frigiderul și un miros scârbos se răspândi în jur. Împinse ușa cu furie reținută. Se auzi un clac. Ușa frigiderului se lovi de canaturi și în urma reculului se deschise larg. Pfui! Ce dracu' a putut Irene să bage în frigider? Vreo salată inventată, ca aia de alaltăieri, care mi-a-ntors mațele pe dos?
Varză chinezească, năut din conservă, roșii, ceapă, castraveți murați și ton. Poate și un strop de maioneză. Oțet din mere, după gust. Ceva din combinația asta, care inventaria jumătate de piață, nu-i căzuse bine, râgâise vreo două ore după masă și nu-i mai trebuise mâncare până dimineață.
În urmă cu două luni, când Irene l-a anunțat că se hotărâse să facă o mare schimbare în viața ei, nici prin cap nu i-a trecut ce îl putea aștepta. Acum regreta că n-a luat-o în serios pe nevastă-sa. Doar nu era prima dată când se apucase de cure de slăbit. Încercase tot soiul de formule, Keto, Paleo, Dash și alte nume ciudate. Calcula din ochi câte calorii sunt în farfurie și câte se adunau, pe total, la sfârșitul prânzului.
Degeaba îi spunea că, din punctul lui de vedere, o femeie adevărată e cea care umple patul și că farmecul ei stătea tocmai în faptul că era mai plinuță.
Puiu reluă tentativa de a deschide frigiderul. Își ținu răsuflarea cât timp inspectă conținutul. Evident, sursa mirosului pestilențial era aceeași salată, rețeta proprie a Irenei.
Dacă ar fi fost atent la primele semne că lucrurile o luau pe o cale greșită, n-ar fi ajuns aici. Dar Puiu își zise că așa se manifestă grija neveste-sii față de sănătatea lui, ceea ce nu putea fi decât o mare dovadă de dragoste a soției lui mult mai tinere.
- Nu mai băga atâta pâine în tine, omule, că dai în diabet, începuse Irene să-i contorizeze glucidele.
Apoi se răfuise cu colesterolul.
- Nu-ți pune atâția mici, doi sunt destui, să nu pățești ca bărbatul lui tanti Flori!
Omul, nesățios, dăduse gata la un grătar o caserolă de mici și apoi făcuse ocluzie intestinală. După moartea lui, Tanti Flori nu avu altă variantă de supraviețuire decât să se angajeze supraveghetoare cu ora la copii, când părinții lor mai petreceau pe la vreo nuntă. "Mănâncă încet, mamă, să nu pățești și tu ca Ghiță al meu", le spunea de câte ori avea ocazia. Și, dacă aveai curiozitatea să ceri amănunte, regretai că nu ți-ai ținut gura, pentru că detaliile se fixau în mintea ta de copil și rămâneau acolo multe nopți.
Tot așa s-a înfipt în mintea lui Puiu mirosul salatei care părea că se infiltrase în toată casa. Luă un sac de gunoi, își ținu respirația și, cu brațul, mătură tot de pe rafturi. Caserole, cutii, pungi.
Era patru și cinci. Irene probabil că începuse ședința cu părinții. Avea timp suficient. Când închise ușa frigiderului, își surprinse silueta în oglinda de pe hol. Slăbise vreo cinci kilograme. La Irene nu se vedea cu ochiul liber, dar în aplicație linia oblică era foarte fermă. Totul începuse în urmă cu o lună de zile, când probase niște fuste și modul cum stăteau hainele pe ea o nemulțumise profund.
- Uite cât de hidos arăt, parc-aș fi un bot de corabie într-un costum de baie. Puiule, să știi că de mâine eu mă apuc de dietă, spusese atunci, hotărâtă și încruntată.
Puiu luă telefonul și controlă dacă pagina cu aplicația Glovo era încă activă. Tap-tap-tap, bifă-bifă-bifă, apoi iar tap-tap. Ultimele două bife au fost la sectorul cofetărie. Imediat o notificare îl anunță: Livratorul dv. personal pregătește comanda.
Se făcuse cinci. Îi ghiorăiau mațele.
Stivui cu grijă toate mărfurile cumpărate, ca să încapă în frigider. După ce goli farfuria cu șaorma, se întinse pe canapeaua din sufragerie și dădu drumul la televizor.
- Unde ești, Iubi? o auzi pe Irene.
Cuvintele ei plutiră lung prin cameră, își prinseră ecoul de colțurile buzei lui și, fără niciun regret momentan, le traseră în sus.