Nou în vechi (III)

Noul poate fi mult mai vechi, ba chiar primordial, în raport cu vechiul peste care doar a trecut timpul. Şi, dimpotrivă, se poate argumenta că unele case desprinse, parcă, din muzeul satului tradiţional, sunt mai proaspete decât altele, de un modernism obosit şi terţ, din cele pe care le vedem că poluează zona periurbană a Bucureştilor (şi nu numai). Putem, cu alte cuvinte, face clădiri noi care să arate vechi, bătrânicios chiar, fără ca ele să fie tradiţionale (şi nu mă pot abţine, iertaţi-mă, să nu dau exemplul catedralei patriarhale). Putem, pe de altă parte, să facem clădiri acum, cu mijloacele de acum, cu geometrii (non-standard), dar care să fie (pro)punerea în operă, din nou, a principiilor tradiţiilor locale / regionale sau a Tradiţiei perene.

Procedeele de patinare a arhitecturii noi sunt, aşadar, simple, întotdeauna cât mai simple: referinţele la una sau mai multe tradiţii ale locului; folosirea de materiale la îndemână, iarăşi ale locului; proiectarea conform principiilor vernaculare (dacă suntem în spaţiul rural), sau a culturii / culturilor urbane din context. Insolitarea, dacă e de trebuinţă, să însemne redescoperirea originilor şi a tezaurului uitat: am numit altundeva aceasta "retrofuturism", expandând termenul avangardist, care trage către steampunk, la scara istoriei, mai ales cu referire la arhitectura sacră.

Se poate face arhitectură de ultimă oră folosind piatra naturală, dispusă în sistem trilitic? Se poate, o face Gilles Perraudin (perraudinarchitectes.com), pe lângă Pont du Gard. Se pot face biserici de lemn care să nu arate neapărat istoricist, rămânând spaţii sacre? Se poate, o face Mahti Sanaksenaho (sanaksenaho architects). Dar capelele se pot face doar din beton, mari versus lemn & spaţii mici? Nu, se pot face din orice ai la îndemână, chiar reciclând, cum ne arată Rural Studio (rural studio architecture), care refoloseşte cauciucuri, numere de înmatriculare, parbrize, reciclând orice se poate folosi, întru gloria lui Dumnezeu, inclusiv dintr-un cimitir de maşini...

Avem acasă o mască africană, primită de soţia mea în dar la plecarea din Senegal, de la doamna Vivianne Wade, soţia preşedintelui de atunci. Are certificat de autenticitate, cuvânt despre care nu am spus nimic, deşi el înseamnă conformitatea cu tradiţia. Or, acolo, autenticitatea nu este o expresie a vechimii obiectului: certificatul declară că masca este autentică, întrucât a fost purtată în ritual. Iată o altă formă de suspendare a dihotomiei vechi / nou, despre care, poate, vom vorbi altădată.