Intro
În perioada 12 - 30 aprilie 2021, atelierele de autocunoaştere prin scris Eu x 3 (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei licee bucureştene: Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" şi Liceul Teoretic Atlas.
Un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Adolescenţii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
Eu x 3 a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui tânăr participant la ateliere.
Bianca Popescu (15 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi o minciună
Eu mă numesc Popescu Maria Bianca, am cincisprezece ani, sunt o fire calmă, sunt prietenoasă, îmi place să am alături persoanele dragi, cei care sunt mereu acolo să mă ajute, practic dansul de la 5 ani. Universul meu este familia mea. Sunt o persoană familistă, sufletistă, urăsc persoanele false şi mincinoase.
Mi-e frică
Am 15 ani şi mi-e foarte frică de insecte. Doar le văd şi încep să ţip. Ştiu: nu sunt periculoase, nu trebuie să-mi fie frică, dar asta este. Corpul o ia razna, în capul meu gândurile vin: dacă mă înţeapă?, ce mă fac?, dacă leşin?, dacă este otrăvitoare?, vreau să fug, nu mai văd nimic în faţa ochilor. Cu toate că nu trebuie să mă agit în preajma unora, eu fac asta. Dau din mâini, ceea ce le agită uneori. Cel mai frică îmi este de albine, le aud, le văd şi gata: inima mea bate de 3 ori mai tare. O iau la fugă. Faţa mea se schimbă.
Mă revolt
Doamna de română ne dă un test. Inima îmi bate tare. Mă înroşesc la faţă ca un rac. Văd subiectul: "Scrieţi aceste verbe la timpurile verbale:.....". Mintea mea s-a blocat. Nu pot gândi. Nu reuşesc să scriu nimic. Preferaţii ei au luat 10, iar o mare parte 5. Şi eu fac parte din cei cu 5. Toate notele sunt trecute în carnet. Sunt foarte tristă şi mă apuc de învăţat mai bine. Următoarea oră dăm un test surpriză. Situaţia se schimbă. Cei care în primul test au luat 10 acum au 5, iar ceilalţi 10. Doamna profesoară nu trece şi acest test. Preferaţii ei au luat 5 şi nu vrea să le strice mediile. În schimb de noi nu-i pasă. Nu înţelegeam: am făcut ceva?, am greşit cu ceva?, de ce nu-i pasă şi de noi? Nu mai voiam să fiu acolo, voiam să fug, să dispar. Când văd că nu trece şi acest test, ochii mei se umplu de lacrimi, se înroşesc. Inima îmi bate foarte tare, mâinile îmi transpiră din cauza nervilor. Imediat ce doamna iese din clasă izbucnesc în plâns. Aici s-a făcut o diferenţiere. De multe ori am vrut să o întreb: "De ce nu treceţi şi acest test?", dar mi-am dat seama că mai am de tras un an cu doamna şi se poate răzbuna pe mine. Aşa că am tăcut mereu când am simţit nevoia să spun ceva.