15.06.2021
Când s-a auzit soneria, am lăsat-o o clipă singură pe Rada, ca să văd cine sună. "Tommy sunt", s-a auzit vocea prin uşă, în timp ce eu îmi zăream colegul prin vizor. Rada s-a ridicat atunci repede de pe canapea, şi, trecând grăbită pe lângă mine, mi-a spus în şoaptă: "Să-i spui să plece; până atunci eu mă ascund la baie".

Nu ştiam cum să reacţionez, nu mai fusesem niciodată pus într-o asemenea situaţie. Din reflex, fără să stau prea mult pe gânduri, am deschis. Nici n-aş fi avut cum să nu o fac, după ce Tommy locuise doi ani cu mine, înainte de a fi obligat să renunţe la facultate când, cu întreaga familie, mai puţin bunica, singura de altfel care nu vorbea româneşte, dar care voia să moară în casa în care se născuse, făcuse cerere de emigrare în RFG. Probabil însă că întârzierea mea, sau ceva din felul nefiresc în care l-am salutat după ce i-am deschis, l-a mirat pe Tommy, pentru că mi-a aruncat de mai multe ori priviri piezişe şi curioase.

S-a aşezat pe canapea, pe locul unde stătuse Rada cu numai câteva clipe mai devreme. Am schimbat câteva banalităţi, ce-ţi mai face familia, bine, dar ţie, la fel, mersi, cât stai prin Bucureşti, puţin, scuze că n-am apucat să te sun înainte, dar sunt pe fugă. Eu stăteam ca pe ghimpi, ştiind-o pe Rada în baie, cu uşa deschisă, ascultând ce vorbim, şi încercând să nu facă zgomot, să nu se deconspire.

Până la urmă ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Tommy a spus că trebuie să plece, dar înainte are nevoie la toaletă. N-am apucat să-l avertizez, că s-a şi ridicat, şi din câţiva paşi a ajuns în dreptul uşii de la baie. Paralizat de penibilul situaţiei, am rămas înţepenit pe scaun, în sufragerie, aşa încât nu ştiu cum a decurs întâlnirea dintre cei doi. Cert este că Rada a ieşit din baie în timp ce Tommy intra acolo, şi mi s-a alăturat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. După ce am auzit uşa de la baie închizându-se, iar câteva clipe mai târziu deschizându-se, a urmat-o şi Tommy, care uitându-se lung când la mine, când la Rada, şi încercând probabil să înţeleagă ceva ce nu înţelegea, şi-a luat la revedere, plecând fără să mai spună sau să întrebe nimic.

Nici unul dintre cei doi n-a mai menţionat vreodată episodul acesta. Iar eu nu m-am lămurit nici până astăzi de ce se ferea Rada de Tommy. Şi cum de i-a trecut prin cap să se ascundă în baie, şi să-mi ceară să nu-mi primesc prietenul în casă, ca să nu ştie că mă văd cu ea.

(Bucureşti, iunie 2021)

0 comentarii

Publicitate

Sus