Acest pământ nu e patria mea
Trupul cu care mă ating de lucruri nu e al meu
Sunetele pe care scot nu sunt vocea mea
Camera în care scriu nu ştiu a cui e, iubitule
Aici e doar o sală de aşteptare
Oraşul acesta nu e al meu
Nici un drum nu duce acasă
Pâinea cu care mă îndop nu îmi ţine de foame
Nici el nu e prietenul meu
Singurătatea mea e mai tandră
Singurătatea mea e mai caldă
decât prezenţa străinului cu care îmi împart disperarea
Acest pământ e o ţară vitregă
Această odaie e un cavou
Acest oraş e unul necunoscut
Femeia din oglindă cu privire pierdută
Nu sunt eu
Nu mă căuta aici, iubitule
Nu ştiu cine e această străină
Cu părul neîngrijit
Umilă
Servilă
Invizibilă
Privirea celor care îi calcă pragul îi acoperă chipul cu unul necunoscut
Îi aruncă peste piele una mai aspră
Şi peste ea o altă piele, întunecată
Şi peste ea o alta, dură ca metalul
Nu ştiu cine sunt aceşti oameni
Cine e prizoniera care îmi poartă numele
Aceasta nu e ţara mea
În patria mea femeile frumoase sunt dorite
Nu sunt ţinute în cămăşi de oţel
Puse să care saci grei de cuvinte
Spre gropile nebuniei comune
Nu vei găsi nimic din mine aici, iubitule
Eu suflu peste oraşele dispărute
Şi le readuc la viaţă
Din pieptul meu se revarsă primăvara
Peste creştetele damnaţilor
Femeia aceasta e doar sora mea geamănă
Rătăcită
Într-o soartă a nimănui
Nu mă căuta aici
Nu ştiu cine e cea
Cu faţa plină de funingine
Cu trupul mânjit de durerile altora
Cu privirile zdrobite de indiferenţa grea
A trecătorilor
Prin carnea ei
Eu sunt cea care dansează goală
Peste ruinele vieţii adevărate
Ca o flacără de nestins
Iubitule