Argument (propriu)

Întii m-am gîndit să scriu acest jurnal pentru a face băşcălie pe seama zecilor de jurnale aşa-zis "intime", pe care le-am citit de-a lungul vremii. Atît de "intime" încît, la lectura fiecărui paragraf, este vizibil că persoana care a scris epatează la fiecare frază, citînd copios din marii filosofi ai lumii. Apoi, numindu-mi jurnalul "intim", mai aveam un alt motiv de başcă: a scrie "live" pe Internet înseamnă să ai un număr aproape nelimitat de cititori virtuali. În realitate, nu te citeşte mai nimeni.

Că poate ieşi chiar o treabă serioasă din chestia asta, m-am gîndit în seara în care am tîrît din mijlocul străzii un cîine vagabond călcat de o maşină. Cîinele îmi tăiase calea şi a vrut să traverseze în fugă. Izbitura maşinii l-a proiectat vreo zece metri în aer, iar el a rămas chelălăind în mijlocul drumului. Am vrut să-l iau de-acolo, crezînd că nu are decît un picior rupt. Pînă pe trotuar mi-a murit în braţe. Şi-atunci am simţit pentru o clipă suflul concret a ceea ce înseamnă să dai colţul. Pe bune. Asta ar fi un lucru "intim", pe care nu-l poţi povesti la nimeni. Există, în viaţa fiecăruia dintre noi, o mulţime de lucruri intime, unele sumbre, altele comice de-a dreptul. Cum ar fi bucuria stupidă de-a găsi un stilou în parc. Cum ar fi scîrba care te cuprinde după ce-ai stat în faţa la televizorului, fără să te oblige nimeni, ca să priveşti un meci de divizia B. Sau plăcerea unei replici, prinse în fugă, pe care un aurolac o dă amicului său: "Ţi-aduci aminte cînd eram şi noi săraci?!". Despre toate aceste lucruri vreau să scriu.