Deja seara inaugurală a adunat în Piaţă sute de spectatori la concertul susţinut de artiştii Teatrului de Operetă "Ion Dacian". Dacă vremea bună va însoţi toată această lună septembrie în Bucureşti, manifestările cu intrarea liberă din Piaţa Festivalului vor reprezenta o concurenţă autentică pentru concertele "cu bilet".
Deschiderea oficială a festivalului a avut loc în seara de 4 septembrie. Având şansa de a fi cunoscut anterior pe doi din cei trei protagonişti ai Triplului concert pentru pian, vioară şi violoncel de Beethoven - este vorba despre violonistul Dmitri Sitkovetski şi violoncelistul Alexandr Rudin -, eram cu atât mai curioasă de a-i vedea împreună pe scenă. Prezenţa pe deplin fermecătoare a acestor instrumentişti, fiecare în parte fiind recunoscut pentru valoare interpretării operei beethoveniene s-a alăturat însă şi interesului de a revedea Filarmonica "George Enescu", ascultând-o într-o corespondenţă spirituală peste timp - 1958-2005 - actualii membri ai orchestrei având menirea de a relua o bună parte din programul celor care i-au precedat în Filarmonica bucureşteană, atunci când au deschis prima ediţie a festivalului. Rapsodia I, lucrare ce nu se afla printre favoritele compozitorului, tocmai datorită spiritului prea... "popular" şi de tinereţe al acesteia, constituie în pofida statutului de şlagăr o încercare nu tocmai simplă pentru orice orchestră. Deşi aflată mai departe de nivelul realităţii muzicale europene decât distribuţia Filarmonicii din 1958, actuala formulă de mileniu trei a orchestrei ce poartă marea răspundere a numelui lui George Enescu a reuşit totuşi sub gestul dirijoral limpede şi plin de temperament al lui Horia Andreescu să găsească ascunsa cale spre caracterul de joc şi dor al rapsodiei.
Caracterul cerebral şi temperamentul excepţional al lui Dmitri Sitkovetski care ne-a încântat şi la ediţia trecută a festivalului a venit la întâlnirea de graţie cu rafinamentul şi acurateţea tehnică a lui Alexandr Rudin, acestora alăturându-li-se forţa şi bogăţia timbrală a discursului pianistic al Brigittei Engerer. Am avut bucuria întâlnirii cu trei muzicieni care au depăşit anii tumultuoşi ai primei tinereţi, oferindu-ne un regal al experienţei, demonstrând o eclatantă stăpânire a instrumentului, dar şi a potenţialului muzicii beethoveniene.
Din păcate, începutul năvalnic, extrem de personal, al dirijorului Horia Andreescu la Simfonia I a surprins pe toată lumea, inclusiv pe instrumentiştii alămurilor, care prin semnalul lor sunt cei care deschid porţile unui tărâm al sensibilităţii şi culorii. Totuşi, este evident că spiritul enescian condus către public de concepţia muzicală a lui Horia Andreescu nu poate fi stăvilit de nereuşitele tehnice ale unor filarmonişti de astăzi (cei din 1958 nu-şi permiteau un asemenea lux). De aceea, merită să ne concentrăm doar asupra a ceea ce contează de fapt. Şi anume efortul, câteodată răsplătit, al maestrului Horia Andreescu de a descoperi noi detalii sonore ale unei simfonii care mai are, iată, încă multe de spus celor de azi şi de mîine. Justeţea şi coerenţa raporturilor de mişcare au fost baza unei construcţii dinamice care a exploatat culoarea orchestrală în complexitatea luminilor şi umbrelor sale.
A fost un concert cu o miză oficială evidentă, reluarea programului din 4 septembrie 1958 (cu înlocuirea Dublului concert de Bach cu Menuhin şi Oistrach cu Triplul concert de Beethoven) nefiind poate cea mai bună idee. În 2005, publicul îşi doreşte mai multe "artificii" la o deschidere şi, în plus, să nu uităm că atunci această deschidere se petrecea la Ateneu, în faţa a 800 de spectatori, într-o sală cu acustică naturală şi nu cu amplificare.
Bucureştenii aşteaptă zilele acestea noi concerte cu Zubin Mehta, Kurt Masur, Dan Grigore, Myung-Whun-Chung, Valery Gergiev, Cristian Mandeal, Nigel Kennedy, Marjana Lipovsek, José van Dam, Elisabetha Leonskaja, Christian Zacharias, Barbara Hendricks, aşteaptă să asculte şase orchestre simfonice străine, cinci orchestre simfonice româneşti, şapte orchestre de cameră, patru cvartete, două cvintete şi lista ar putea continua cu spectacole de operă sau de balet, cu lansări de discuri şi cărţi, cu vernisaje de expoziţii fotografice. Iar cei care vor veni în sălile de concert sau în Piaţa Festivalului vor avea parte şi de alte surprize.
(Articol preluat din Adevărul literar şi artistic)