În afara pasiunii de a asculta şi de a cânta muzică bună, Patricia Brady-Danzig a ajutat de multe ori concret diferite iniţiative menite să sprijine muzica românească. Nu de mult, chiar în acest an, la Central College din Pella, Iowa s-a inaugurat o inedită colecţie de partituri româneşti purtând numele lui George Enescu, colecţie la care şi-a adus contribuţia şi Patricia Brady-Danzig, prin donaţia câtorva partituri enesciene, prilej cu care am şi stat de vorbă.
- Stimată doamnă Patricia Brady-Danzig, iată-vă din nou alături de numele lui George Enescu, de această dată în Statele Unite...
- A fost o mare plăcere pentru mine să mă aflu la Central College pentru a participa la inaugurarea colecţiei de partituri româneşti “George Enescu”, la care mi-am adus şi eu contribuţia prin donaţia a trei partituri enesciene din ediţiile originale.
- De cât timp cunoaşteţi România şi cum a evoluat relaţia dumneavoastră cu ţara noastră?
- Privitor la trecutul relaţiei mele cu România, constat că au trecut mai bine de 20 de ani de când am venit prima oară aici. Prima dată am venit la invitaţia unor prieteni româno-americani în anii 80. Atunci m-am îndrăgostit imediat de România, ulterior revenind aproape în fiecare an, fie în vizită, fie pentru a cânta. De multe ori, am venit doar pentru a-i asculta pe minunaţii muzicieni români.
- Mai precis, ce v-a legat de România?
- Când am fost prima dată aici la începutul anilor 80 am fost adânc impresionată de condiţiile grele în care se trăia sub regimul comunist. Am întâlnit mulţi muzicieni tineri care doreau să cunoască Statele Unite, dar le era evident imposibil. Am fost destul de norocoasă să-i pot duce pe câţiva dintre ei în S.U.A., sprijinindu-i financiar pentru a desfăşura recitaluri, concerte şi turnee. Am putut să le ofer astfel bani şi acces la studii, dar mai ales posibilitatea de a lua contact cu publicul care putea astfel să le aprecieze arta şi talentul.
- Aveţi şi o activitate muzicală proprie, nu numai una de mecena al tinerilor muzicieni.
- După susţinerea unor concerte în România am intrat în contact şi cu muzica lui Enescu, de care din acel moment mă leagă sentimente puternice. Am cântat şi eu lucrări ale marelui compozitor român, atât din liedurile în limba franceză, cât şi în versiune engleză, este adevărat că până acum nu în România. O mare consideraţie am pentru ajutorul pe care dr. David Williams de la Central College, Pella, Iowa îl dă necontenit păstrării şi răspândirii spiritului enescian şi românesc în America. El reprezintă de fapt piatra de temelie a existenţei acestei biblioteci de partitură românească în Statele Unite, la Central College din Pella, Iowa. După câte şltiu, această colecţie este unică în America, cel puţin. Eu cred că existenţa acestei biblioteci reprezintă un important pas pentru mai larga cunoaştere a operei marilor compozitori români.
- De ce consideraţi că este important pentru comunităţile americane contactul cu cultura română?
- Cultura română este foarte veche, ceea ce pentru americani este foarte important. Este una dintre importantele culturi europene cu fond latin şi acesta este un alt argument. Pe de altă parte, cultura română cred că este deosebită şi sub aspect muzical, dublată fiind de potenţialul unui popor extrem de talentat, lucru pe care l-am simţit ori de câte ori am colaborat cu orchestrele româneşti sau cu alţi muzicieni din ţara dumneavoastră. Din păcate, timp de 50 de ani multe dintre aceste talente nu au fost cunoscute după cum ar fi meritat în afara graniţelor ţîrii. Marele Enescu a concertat de multe ori în Statele Unite şi nu oriunde, ci în centre culturale importante precum New York sau Chicago. Deşi a fost un mesager activ al culturii române, se ştie că el totuşi a fost din păcate una dintre victimele noului regim instalat în România.
- V-am auzit de mai multe ori vorbind despre şcoala românească de muzică?
- În şcolile şi facultăţile de muzică din Bucureşti şi Iaşi unde am avut ocazia să particip la cursuri de măiestrie am găsit standarde profesionale extrem de ridicate. Poate privind din interior nu pare nimic deosebit, dar venind din America, faptul că toate oraşele importante au o filarmonică sau chiar o operă este o surpriză deosebit de plăcută. Dovada nivelului înalt al şcolii este dată şi de faptul că tinerii muzicieni români duc faima ţării lor peste tot în lume.
- Aţi participat la multe manifestări muzicale în România, iar în toamna anului 2005 reveniţi pentru Festivalul “George Enescu” şi pentru un concert la Filarmonica din Giurgiu, unde veniţi şi cu o donaţie constând în corzi pentru membrii orchestrei...
- Sper să petrec şi acum clipe de neuitat alături de muzicienii români, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată de când vin în România, fie că locul meu este pe scenă sau în sala de spectacol. Voi încerca şi la această ediţie a Festivalului Internaţional “George Enescu” să nu ratez nici un concert, deşi nu este uşor să participi la un adevărat maraton muzical, cum se întâmplă în special în zilele de sfârşit de săptămână, la care nu ştii cum să faci selecţia concertelor, atât de bogată şi de tentantă este oferta. În concluzie, voi încerca şi acum să trăiesc din plin această sărbătoare muzicală la care particip de fiecare dată cu entuziasm. În plus, am conferenţiat deja la un simpozion organizat de Centrul Cultural American alături de prof. dr. David Williams - “Cariera lui Enescu în America”,dr. Mihai Cosma - “George Enescu: destinul unui geniu”, John Sorensen - “Secolul lui Enescu”, cuvântul meu având drept subiect contribuţia mea la sponsorizarea muzicienilor români şi susţinerea perpetuării moştenirii enesciene în Statele Unite.