Şezlongul sau masa de scris?

Când vine vara, din cauza căldurii toride totul începe să se mişte mai lent, începând cu mine. Iar atunci când mă tolănesc în şezlong, pe terasă, la umbră, sunt bântuit de tot felul de gânduri. Spre exemplu, că în loc să zac fără rost, aş face mai bine să mă duc şi să mă aşez la masa de scris.

Ceea ce mai fac, într-adevăr, dar cam rar, şi într-un stil cam dezordonat şi ineficient. Îmi e clar că dacă nu schimb ceva, aşa nu voi ajunge prea departe. Trebuie să încerc să egalez viteza cu care-mi vin ideile cu cea cu care le pun pe hârtie, altfel nu pot progresa. Până acum scrisul meu a avut de prea multe ori nevoie de lungi perioade de gestaţie, din motive pe care încă nu mi le-am lămurit suficient. Să fie oare pentru că ţintesc la o perfecţiune pe care n-o pot atinge? Sau fiindcă încerc să mă protejez de necunoscut, de ceva ce s-ar putea să descopăr dacă scotocesc până-n străfundurile mele cele mai întunecate? E posibil şi să mă tem să nu rănesc amorul propriu al celor care s-ar putea recunoaşte, fie şi doar parţial, într-un personaj pus într-o lumină mai puţin favorabilă, ştiut fiind că oamenii sunt atât de sensibili la critică.

Probabil câte puţin din fiecare, şi poate şi din altele. Adevărul este că am mari îndoieli asupra talentului meu de scriitor. Uneori chiar şi asupra rolului literaturii. Deşi nu mă pot opri din citit, iar ocazional şi din scris. De fiecare dată când empatizez cu o carte, mă simt însă confruntat cu două feţe ale aceleiaşi medalii: pe de o parte imboldul nestăvilit de a urma exemplul autorului, de a scrie şi eu, iar pe de alta inutilitatea demersului, din moment ce el a mai fost deja făcut.

Aşadar, ce să aleg, şezlongul sau masa de scris?

(Bucureşti, iulie 2021)