Portocaliu

Ţi-a atras atenţia de cum ai văzut-o. Tânără, cu păr castaniu uşor creţ, talie subţire, şi zâmbet atrăgător, era antiteza celorlalte femei prezente la simpozion, greoaie şi şterse soţii de cercetători la vârsta pensionării.

Îl însoţea pe un tânăr oficial pe care nici nu-l cunoşteai, şi de care nici nu auzisei. La început ai crezut că e soţia lui, se potriveau ca vârstă, deşi el era ceva mai matur. Păreau destul de apropiaţi, el atent şi prevenitor cu ea, deşi uşor autoritar, reflex al funcţiei probabil, ea supusă şi grijulie cu el. Abia apoi ai aflat că e doar secretara. Soţia rămăsese acasă.

Nu se ştie de ce, în acele zile de lungi conferinţe, ea te-a preferat imediat pe tine. N-a mai fost aşa atentă la semnalele şefului ei, iar dacă s-a aşezat în continuare la aceeaşi masă cu el, în pauze l-a lăsat în schimb adesea singur.

Pe când într-o seară ploaia v-a prins fără umbrelă într-una din plimbările voastre pe aleile din jurul hotelului, ţi-a pus brusc o întrebare a cărei semnificaţie n-ai înţeles-o decât mai târziu: "Ce culoare preferi?" Fără să stai mult pe gânduri, ai răspuns: "Portocaliu", după care aţi luat-o amândoi la fugă spre adăpost.

În ultima seară, pentru masa de gală, te-a rugat să o aştepţi. N-ai avut răbdare, şi văzând că întârzie, plictisit să stai după ea, te-ai dus să te aşezi pe primul loc liber.

Când a apărut, i-ai citit dezamăgirea pe faţă. Purta o rochie portocalie. Nesigură, a acceptat locul liber de lângă şeful ei.

A doua zi aţi stat alături în lungul drum spre casă cu autocarul. Ajunşi spre seară, pe întuneric, în oraş, s-a dat jos odată cu tine, fără să stea pe gânduri, deşi locuia în alt cartier. V-aţi luat la revedere de la ceilalţi din grup, care au plecat fiecare într-altă direcţie. Când aţi rămas doar voi, s-a uitat drept în ochii tăi, şi a zis: "Mergem?"

(Bucureşti, iulie 2021)