12.08.2021
Stăm mult în picioare, într-o căldură pe care nimic nu o tulbură, nici măcar semnalul sonor care imită refrenul operetei Crai nou. Aşteptăm în spatele unor clienţi cu foarte multe întrebări şi dileme să ne vină rândul la bilete. Ne uităm des la ceas, cu nervozitatea specifică oamenilor în gări. Ne vine în sfârşit rândul.
- Trei pentru Bucureşti, îi zic doamnei şi îmi amintesc brusc că nu mai am bani cash la mine atât cât credeam pentru că am lăsat mai mult decât trebuia taximetristului.
- Nu e o problemă, puteţi plăti cu cardul, zice vânzătoarea şi mă liniştesc brusc.
Nu am mai mers de mult cu trenul şi nu mi-am mai luat bilete din gară, înaintea plecării trenului. Ce bine că digitalizarea a ajuns şi la Braşov!

Iau biletele şi ne îndreptăm spre panoul care anunţă plecările. Bucureşti - linia 1. Panoul electronic seamănă cu cel din aeroporturi. Încă o revelaţie veselă. Târâm bagajele până la linia întâi, prin pasajul întunecat şi cu miros de urină. Aici modernitatea încă nu a ajuns, nu merge subteran.

Şi ne aşezăm pe o bancă, în aşteptarea acelui moment magic când trenul apare la orizont şi e un punct diluat şi roşu, apoi devine o lăcustă tot mai mare care se opreşte brusc. Îmi vine în minte peronul gării de acasă, când plecam la facultate şi tata mă ducea la gară cu bagajul. Gara era plină de studenţi şi părinţi şi era o gălăgie veselă intermitentă, pe care o acoperea vocea operatoarei, prin staţie. Se făcea brusc linişte, pentru că un an de zile banda cu vocea fluctua sonor aşa:
- Trenul de călători 1425 din direcţia Bacău cu oprire în staţiile Adjud, Mărăşeşti, Focşani, Râmnicu-Sărat soseşte în staţia Buzău la linia 2 şi pleacă în direcţia Mizil, Ploieşti Sud, Bucureşti Nord. Trenul are în componenţă 8 vagoane şi începe cu numărul 1 bis după locomotivă.

Informaţiile generale erau strigate cu voce tare, în timp ce acelea cu adevărat relevante erau spuse în şoaptă, ca şi cum un mare secret al CFR-ului urma să fie dezvăluit nouă, celor de pe peron. Şi oricum, nu tuturor. Şi oricum, nu tot deodată.

Mulţimea tăcea brusc şi alerga bezmetică în toate părţile, neştiind dacă ce au auzit era corect sau doar proiecţia minţii lor. Începeau să se întrebe unii pe alţii, gesticulând cu bagajele în aer:
- Nu vă supăraţi, ăsta e trenul spre Bucureşti? La ce linie a zis că trage?

Tata zicea mereu: să nu îţi vină să faci ca Gabriel Dorobanţu?! Să îţi fie frică de chefereul român? Şi râdeam amândoi, că niciunul nu uitase cântecul care ne obsedase prin tâmpenie ani la rând la radioul din bucătărie: hai vino iar în gara noastră mică, priveşte-mă să vezi cât mi-e de frică.

Urcăm în tren. Găsim imediat locuri, uşa glisează cu senzor, ne aşezăm pe scaune din textil destul de curate, aerul condiţionat face vara mai decentă. Am un mic fior că nu suntem în trenul de Bucureşti, dar ridic privirea şi văd afişaj la capătul vagonului: Vă aflaţi în trenul Bucureşti Nord, numărul 1145, vagonul 2. Astăzi este 5 august, ora 15:30. Temperatura la exterior este 37 de grade. Temperatura la interior este 26 de grade.

Incredibil, îmi zic. Asta da sincronizare cu modernitatea. Nu mai bâjbâi aiurit prin tren, verificând în ce vagon te afli. Mai ştii şi data şi ora şi temperatura. Stând pe scaun afli fără stres că ai plecat din Braşov la ora x şi ajungi la Bucureşti la ora y.

Încântată, mai ridic o dată privirea. Suficient cât să citesc această informaţie pe afişaj:
- Următoarea staţie: Cluj Napoca.

0 comentarii

Publicitate

Sus