10 poeme despre Calidor

1. (cum l-am cunoscut pe Calidor)

bărbatul acela mic de statură
cu fruntea osoasă lată şi palidă îşi ridică pălăria mică şi neagră
mă numesc Calidor
îmi spuse el întinzîndu-mi o mînă mică rece şi palidă
ca o candelă uitată la fereastră în care lumînarea a ars pînă la capăt
şi locuiesc pe strada Berzei
iar mie mi s-a părut ciudat că e atît de palid şi poartă mereu haine negre
nu ştiu de ce strada se numeşte în acest fel
fiindcă n-am văzut nici un cuib de berze pe-acolo
ajungi după ce ai sărit un şanţ
la capătul şanţului
e un gard din scînduri vopsite în alb
dincolo de gard e o grădină
cu trei zarzări doi nuci şi un scoruş
dacă mîngîi cu palma răsfirată coroana scoruşului
sub el te stupeşte un motan de culoare incertă
nici cenuşiu nici galben nici negru
laşi culoarea motanului în pace
şi o iei pe o potecă presărată cu pietriş
în nopţile reci cu lună pietrişul scrîşneşte
ca diadema de diamante a unui maharajah
cînd ţeasta maharajahului se loveşte de o stîncă
la capătul potecii te-aşteaptă o casă mică cu pereţi palizi şi uşă de sticlă
casa poetului Calidor
uşa stă larg deschisă
deşi niciodată nu e nimeni acasă

2. (despre paşi)

paşii mei se înşiră în urma altor paşi
a murmurat Calidor
de cele mai multe ori urma tălpilor mele e mult mai mică
decît tiparul altor tălpi
şi rămîn în urma urmelor cu cîte un sfert de pas
dacă adun toţi paşii dintr-o zi
mă apucă tristeţea
mă simt fir de nisip în nesfîrşirea oceanului
dar pielii Pămîntului nu-i pasă de întristarea mea
şi-atunci privesc catifeaua moale-azurie a cerului
pe care niciun muritor nu-şi va întipări paşii

3. (despre foc)

în serile îngheţate din ianuarie
Calidor aprinde focul într-o sobă rotundă şi scundă din metal argintat
soarbe ceai fierbinte de izmă dintr-o cană de culoarea obrazului de fată
motanul de culoare incertă toarce pe două voci încolăcit pe genunchii lui
iar Calidor îi mîngîie blana caldă şi murmură
"e primejdios să priveşti jocul flăcărilor prea multă vreme"
iar eu îl înţeleg prea-bine
fiindcă am citit în cărţi vechi mucegăite sau pe pergamente îndelung pipăite
acest adevăr simplu şi de nezdruncinat
tot ce a fost viu în lume şi-n noi
a ars şi cenuşă va rămîne
tot ce vom simţi de-a lungul anilor
a fost simţit cu mult timp înainte

4. (despre scris)

în zilele în care
zarzării se-neacă într-o cascadă trandafirie înmiresmată
şi rîndunele trasează gene prelungi răsfrînte pe obrazul palid al cerului
cîteodată Calidor scrie
scrie încet pe o coală de hîrtie mînuind un stilou vechi cu peniţa uzată
poemele lui sunt despre orice
însă nu au prea mare căutare pe piaţa de prozodie
în dimineaţa zilei în care l-am cunoscut
scria un poem lung despre femeia cu profil de vultur pe care
o desenase în copilărie cînd nu cunoştea literele
şi le înlocuia cu linii cerculeţe pătrate şi stele
terminînd poemul
a îngropat foaia cu versuri la rădăcina unui nuc din grădină
frate nucule
a spus Calidor împreunîndu-şi palmele mici mînjite de ţărînă
să ai grijă de poemul meu
despre femeia cu profil vulturesc pe care o cunosc încă din copilărie

5. (despre atomi, poeme şi galaxii)

o molie se loveşte de abajur
Calidor nu-şi flutură palma
o lasă
să dispară punct de jar pe bolta veiozei
el ştie
că în incomensurabilul gol se prăbuşesc supernove în văpăi
iar din haos mereu şi mereu se nasc alţi atomi
atomii de calciu din Norii lui Magellan
au aceeaşi configuraţie cu aceia din oasele lui
fierul şi oxigenul de la miliarde de kilometri distanţă
au călătorit miliarde de ani ca să ne ajungă în sînge
Calidor scrie
apăsîndu-şi mîinile mici şi reci pe fruntea fierbinte
despre tristeţe zăpadă iarba care creşte despre albine şi flori
şi cîteodată cuvintele potrivite în rime cu anii
au gust de lacrimi culori de zăpadă miros de flori
Calidor nu ştie
dar nimeni nu poate să ştie cu exactitate vreodată
dacă nu cumva în nebuloasa Crabului sau în Roiul lui Ptolemeu
un alt poet scrie
ceva despre Calidor

6. (despre lucruri şi obiecte)

mi-au trebuit zeci de ani
ca să-nţeleg lucrurile mărunte
îmi povestea Calidor
stăteam în grădină
nucii nu-şi desfoiaseră verdele iarba firavă păstra încă urmele iernii
doar cerul cerul ca un nesfîrşit năvod de adînc
întindea între ochiuri deasupra noastră miriade de stele
de pildă
trei ani au trecut pînă cînd am izbutit să tocesc peniţa stiloului meu spre dreapta
altfel cerneala curgea inegală şi literele-mi ieşeau strîmbe
tot atîţia
ca să stabilesc distanţa optimă dintre picioarele scaunului şi marginea mesei la care scriu
dacă nu-mi reazăm comod cotul versurile sună a gol ca nucile seci găurite de grauri
vezi fereastra aceea întredeschisă din coridor?
cînd privesc pe geam nucul
canatul ei trebuie să intersecteze a treia ramură groasă din stînga
de asemenea latura streaşinii nu poate bara zborul caligrafiat al lăstunilor
fulgerele de furtună se sparg prăfuite şi mor
dacă perdeaua e murdărită de muşte
ieri am vrut să bat un cui în peretele camerei ca să-mi agăţ hainele de duminică
şi-am constatat că peretele pe care-l ştiam acolo alb şi rigid de atîta vreme
se deplasase doi-trei centimetri spre exterior
ca şi cum privirile mele îl împinseră imperceptibil zi de zi cu cîţiva angstromi
acoperişul are cîteva olane sparte
dar nu-ndrăznesc să urc în pod ca să le înlocuiesc
fiindcă mi-e teamă că de-acolo de sus n-am să-mi recunosc grădina
cu zarzării nucii merii şi iarba potecile de sub ei

7. (despre priviri)

Calidor mi s-a plîns
că vede literele din cărţi micşorate culorile obiectelor tot mai şterse
iar cînd priveşte crengile arborilor iarba cerul şi casele
pe retină îi roiesc pete colorate
l-am dus la un oftalmolog iscusit care l-a examinat cu atenţie
sondîndu-i abisul ochilor cu tot felul de instrumente delicate din oţel lucios
iar în final a constatat că suferă de o maladie complicată şi rară
i-a prescris
să poarte lentile concav-cilindrice heliomatice şi să lăcrimeze cît mai des
eu ştiu însă că privirea lui e teafără
fiindcă din adolescenţă vede pe sub scoarţa lucrurilor
privirea lui dezghioacă conturul obiectelor
pătrunde în miezul mineral colorat al pietrelor
surprinde infimul fîlfîit al aripii de fluture
foşgăiala amoroasă a atomilor din două suflete împerecheate
dacă orizontul a devenit dintr-o dată vertical iar oamenii bipede orizontale
nu e vina lui Calidor
privirea lui n-o poţi corecta cu ochelari bifocali
m-a ascultat în linişte mîngîind blana motanului sur-galben-negru
vezi prietene pînă şi privirile se pot toci de prea multă întrebuinţare
poate că pur şi simplu am îmbătrînit
uite şi motanului meu i-au albit mustăţile
nu se mai zbenguie noaptea pe-acoperişuri în escapade amoroase
ciorovăiala vrăbiilor în cireşi îl lasă indiferent
şoarecii îi fură din mîncare
crezi că trebuie să-l duc şi pe el la oftalmolog?

8. (despre mirosuri)

cîteodată pe strada Berzei
printre zidurile cu izuri de mucegai
vîntul aduce un parfum nou
întîi aerul pîlpîie aspru fierbinte ca pe coama dunelor din pustiu
iar scîndura putrezită a gardurilor înfloreşte
în nuanţe de miresme castanii
apoi printre vîrtejuri mici de praf inodor se strecoară timid
un miros cald cu arome de ghimbir şi scorţişoară
sub fruntea albă a lui Calidor
se frămîntă amintiri de tot felul
lucind ca nişte acadele roşii galbene verzi într-un borcan de sticlă
lucruri mărunte cum ar fi gustul unei căni de lapte proaspăt muls
mirosul amărui al unei coji de portocală
fulgerarea de cuişoare din turta dulce
oftatul dulceag al unei roze ofilite pe pervaz
frămîntarea viorie a spicului de levenţică printre batistele reci
dar dintr-o dată o durere ascuţită în coşul pieptului
risipeşte toate miresmele
şi strada adoarme din nou sub umbrele fără miros

9. (despre sfîrşit)

adesea-mi spune Calidor
chiar şi atunci cînd nu ne plimbăm ca acum pe stradă
e vară din nou soarele risipeşte aur peste acoperişuri ferestre corolele rozelor
aerul miroase a fruct proaspăt nimic nu ne-ngreunează sufletul
zîmbetele fetelor sunt altfel noi suntem aceeaşi
ele trec nepăsătoare legănîndu-şi coapsele dar totuşi ne zîmbesc
mi-e sete am poftă să beau ceva nemaibăut sau poate
e doar vară
iar Calidor ameţit
îmi prinde braţul se clatină uşor ca o petală uscată de caniculă
şi-mi spune fără nici o legătură cu bucuria din jur
"ştii ce o să regret cel mai mult în final?
am trăit departe de oameni am închis frumuseţea în mine
am jonglat cu literele
dar n-am reuşit să născocesc un cuvînt nou de sfîrşit
unul care să le cuprindă pe toate"

10. (Calidor a adormit)

Într-o dimineaţă de april timpuriu
Calidor se trezi neliniştit nu-l durea nimic
doar inima îi pulsa aproape neauzită
în cuşca pieptului şi gînduri răzleţe îi frămîntau coastele minţii
păşi în grădina de-abia eliberată din chingile iernii
zarzării merii cireşii oftau zgribuliţi sub brume sure
cînd deodată balamalele porţii scîrţîiră muzical
şi o umbră neutră se furişă în ogradă
nu era o arătare macabră cu pelerină neagră şi coasă
nici angelicul adolescent brunet cu o făclie în mînă
ci o femeie fără vîrstă cu înfăţişare banală şi voce vag androgină care-i spuse
" a sosit clipa
eşti pregătit?"
"cine eşti tu?" o întrebă Calidor proptindu-se ameţit de un stîlp al terasei
"eu sunt Ultima
hai să intrăm în casă lucrul ăsta se face departe de priviri indiscrete"
el păşi şovăielnic spre uşa din sticlă asudată
"nu poţi să-mi laşi încă vreo zi-două
să văd zarzării înflorind şi toporaşi mirosind
sub nuc am răsădit o tufă de brebenei
sper că nu le-au degerat mugurii azi-noapte"
"nu, nu mai e timp vino" îi spuse umbra neutră
îl întinse repede pe iarba eternă
acolo unde ajung toţi poeţii şi nepoeţii
şi-i atinse pleoapele grele cu degetele ei reci
iar Calidor adormi.