Ele poartă voal ca să nu se vadă cât sunt de atractive.
În lumea noastră voalurile sunt făcute să camufleze urâţenia sau slăbiciunea.
La noi se poartă măşti doar de eroi. Porţi una de spider-man sau de madonnă. De Sex simbol sau de martir. Nu contează. Mască să fie. Erou să fie.
Poate fi şi antierou dacă a apucat să fie consacrat în filme.
Nici un strop de piele să nu se întrevadă prin mască, nimic viu, nimic degradabil. Nimic vulnerabil.
Nici un vârf din ceea ce ai putea fi tu însuţi să nu transpară prin plasticul imaginii fetiş.
Cuvinte trebuie să fie de camuflaj
gesturile să fie opacizante
ţinutele să poată disimula orice
Când te simţi nesigură îţi mai tragi un voal de îndrăzneală şi aroganţă peste mască.
Când te simţi tulbure cânţi ceva de înviorare, te dai senină...
Totul trebuie să fie trucat, absolut totul. Nici o glumă să nu pară a fi ce e.
În lumea lor măştile spun: femeia e atractivă, femeia e dezirabilă, femeia poate fi sedusă. Femeia poate fi răpită.
Femeia poate fi subjugată. Femeia e o muzică scrisă în carne.
În lumea noastră nu există femei atractive, ci doar vrăjitoare bune de ars pe rug.
Fiecare dulcinee aude, prin fibrele măştii, vorbe de ocară, nu se ştie exact cui adresate.
Se luptă care mai de care cu femei imaginare, cu monştri pe care îi imaginează ascunşi după masca prin care respiră înăbuşit, de obicei, o creatură blajină, gata să se sfărâme.
Poţi vorbi zilnic cu cineva care îţi rămâne necunoscut până crăpi.
Voalurile cresc direct în pupile sau pe sub piele.
Sunt voaluri grele care au intrat în carne şi au preschimbat-o în mătase, în bronz, în pânză de bomfaier, în beton armat.
Sunt voaluri care ajuns să dizolve chipul ca acidul. Nu mai ştii ce au ascuns cândva.
Sunt tot mai grele, ca nişte ancore împotmolite în mâl.
Fiecare loveşte cu sete în nălucirile lui, prin voalurile care i-au întunecat vederea.
Fiecare mărşăluieşte în armură prin coşmarul propriu, regulamentar, fără să deranjeze cu vreun ţipăt sau cu gesturi bruşte coşmarurile celorlalţi.