Sunt ocupată, mi-a zis mama. Am multă treabă, foarte multă. Totul e contra-cronometru, pricepi?
Am priceput.
A fost din ce în ce mai ocupată, chiar şi când treaba dispăruse.
O femeie care se respectă are carieră.
Se ţine dârză pe tocuri, îşi ţine poşeta ca pe-o armă de foc
Îşi ţine surâsul în dinţi să nu îi scape
Nu se topeşte cum o fluieră un golan.
Mi-au spus-o toţi dar am fost grea de cap.
Eu m-am topit. Am zis că dacă tresare, dacă mă vede fie şi o clipă, n-o fi atât de ocupat.
Mi s-a spus: maşina aceasta e importantă. Mecanismul trebuie să meargă ceas. Tu nu eşti.
Dorinţele tale nici atât.
Textele sunt importante. Lucrările. Premiile. Nu tu. Dorinţele tale nu fac nici cât o ceapă degerată pe lângă angrenajele care ne ţin existenţa în picioare. Pe schele. Aşa se trăieşte, cocoţat pe schele.
Premiile, decoraţiile, da, ele contează. Tu nu.
Aplauzele da. Tu nu eşti nimic.
Nimeni nu va vărsa o lacrimă la dispariţia ta.
Nimănui nu îi va păsa că-ţi faci ştreang din dorinţele pe care nu ţi le ia nici dracul în seamă.
Pentru şobolanii cartierului eşti o zână.
Ei te văd. Ei ştiu că te apropii.
Unii în sinea lor te fluieră.
Nu-ţi ajunge?
Te-ai liniştit? Plânsul e în zadar.
Soarele e în zadar.
Primăvara degeaba vine.
Toţi sunt ocupaţi.