O contribuţie valoroasă la istoria evreilor din Transilvania

Citiţi un fragment din această carte.

Zoltán Tibori Szabó (n. 1957, la Alba Iulia) a făcut studii de inginerie, istorie şi artă la Cluj (1979-1984), orientîndu-se apoi spre jurnalism. Redactor-şef al cotidianului Szabadság (Cluj) între 1990 şi 1997, a urmat cursuri de specializare postuniversitară la Chico State University of California şi International Center for Journalists Washington-New York-Philadelphia (1995-1996), colaborînd cu o serie de cotidiene americane, printre care The New York Times, USA Today, Washington Post, The New Yorker. Din 1997 este publicist la cotidianul Szabadság (Cluj) şi corespondent permanent acreditat în România al cotidianului Népszabadság din Budapesta.

Editor al seriei "Minerva Könyvek" (Cluj), a îngrijit volume semnate de Teleki Éva, Lászlóffy Csaba, Gál Mária, Kincses Elõd, Löwi Maya, László Dezsõ şi Pomogáts Béla. Editează în prezent "Enciclopedia geografică a Holocaustului din Ungaria" (coord. Randolph L. Braham), în cuprinsul căreia redactează articolele referitoare la judeţele Cluj, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei.

A publicat în periodice de limbă maghiară şi în volum studii consacrate Revoluţiei maghiare din 1956 şi Holocaustului din România şi din Ungaria, precum şi traduceri ale unor texte pe aceste teme în ambele limbi. În afara cărţii de faţă, a publicat monografii ale unor pictori maghiari (Ferenczy Júlia, Asociaţia Culturală Minerva, Cluj, 2000; Balázs Péter, Komp-Press, Cluj, 2002) şi volumul "Transilvanismul lui Teleki Béla" (Editura NIS, Cluj, 1993).

Membru al Uniunii Ziariştilor Maghiari (Budapesta) şi al Asociaţiei Ziariştilor Maghiari din România, a primit distincţia comemorativă a Preşedinţiei Ungare "Imre Nagy" pentru păstrarea memoriei Revoluţiei maghiare din 1956 (1995), medalia Pro Libertate a Uniunii Mondiale a Luptătorilor pentru Libertate (Londra, 1995) şi Crucea de Cavaler a Republicii Ungare pentru activitate jurnalistică (1996). I s-au decernat Premiul Memorial Pulitzer pentru publicistică maghiară (Budapesta, 1997) şi Premiul pentru publicistică "Kacsó Sándor" al Societăţii Culturale Maghiare din Ardeal (Cluj, 2000).



Majoritatea evreilor din Transilvania, regiune contestată istoric de Ungaria şi România, au împărtăşit poziţia pro-maghiară a evreilor unguri, atât din punct de vedere cultural, cît şi lingvistic. Parte integrantă a Ungariei mari, Transilvania a fost alipită României la sfârşitul primului război mondial, pe baza Tratatului de la Trianon (1920). Ca urmare a penetraţiei politice şi economice, în Europa Centrală şi de Est, a Germaniei naziste, în anii 1930, atât Ungaria cît şi România au fost împinse în orbita Axei. Pe baza prevederilor celui de-al doilea Arbitraj de la Viena, impus de Germania nazistă şi de Italia fascistă, la 30 august 1940, Transilvania a fost împărţită: Ungariei i s-a alocat jumătatea de nord, cuprinzând 43.391 km pătraţi, cu o populaţie de 2,5 milioane de locuitori. Dintre aceştia, peste 164.000 au fost evrei, reprezentând patru cincimi din populaţia totală evreiască a Ardealului. Una dintre ironiile istoriei este că în timpul celui de-al doilea război mondial, evreii care s-au identificat cu entuziasm cauzei maghiare, au păţit-o mult mai rău sub regimurile ungureşti, decât cei aflaţi sub regimurile româneşti, considerate în mod tradiţional mai xenofobe şi mai antisemite. În timp ce evreii din Transilvania de Sud, cît şi evreii din Vechiul Regat au supravieţuit războiului, rămaşi aproape intacţi, evreii de sub stăpânirea ungară din Transilvania de Nord au fost deportaţi la Auschwitz.

Numeroşii factori responsabili pentru această perplexă anomalie istorică sînt descrişi şi analizaţi convingător de către Zoltán Tibori Szabó, un ziarist foarte respectat şi prolific din Transilvania. Autor al mai multor monografii reuşite, el îşi îndreaptă atenţia asupra uneia dintre cele mai controversate probleme privind tragedia care s-a abătut asupra evreilor din Ungaria în timpul războiului: posibilităţile de scăpare şi salvare prin trecerea peste frontiera ungaro-română, în special după ocuparea Ungariei de către Germania la 19 martie 1944. Bazându-se pe materiale de arhivă şi pe interviuri personale cu numeroşi supravieţuitori ai Holocaustului originari din Transilvania de Nord, Tibori Szabó oferă o descriere bine argumentată a motivelor pentru care atât de mulţi evrei nu au reuşit să profite de posibilele, deşi periculoasele căi de scăpare, cu toate că unele ghetouri mari se aflau relativ aproape de frontiera cu România.

Studiul lui Tibori Szabó demolează în mod eficient afirmaţiile avansate de naţionaliştii români, menite să acopere crimele din timpul războiului ale regimului pro-nazist al mareşalului Ion Antonescu. Susţinând răspunderea ungurilor pentru nimicirea a aproape 600.000 de evrei, el demască puternic încercările naţionaliştilor români de a denatura istoria României din timpul războiului, prin juxtapunerea "umanitarismului" românilor cu "barbarismul" ungurilor. El demonstrează în mod convingător că istoricii revizionişti români, dornici a-l reabilita pe mareşalul Antonescu, se bazează în mare măsură pe poveştile de salvare, în esenţă nefondate, debitate la mijlocul anilor 1980 de doi indivizi, astăzi în etate, cu interese personale proprii: dr. Moshe Carmilly-Weinberger, fostul şef rabin al unei mici comunităţi de evrei neologi din Cluj, şi Raoul Şorban, un pictor şi academician român controversat, căruia i-a fost decernat în noiembrie 1986 titlul de Drept între popoare, şi care a devenit deschis şi foarte activ în acţiunea de reabilitare a lui Antonescu. Înlăturând mitul şi legendele avansate de aceşti indivizi, Tibori Szabó ajută la salvgardarea adevărului istoric despre Holocaust de la cei ce caută să escamoteze trecutul nazist.

Valoarea cărţii este întărită de câteva anexe, incluzând interviuri cu supravieţuitori din Transilvania de Nord. Poate cel mai revelator şi cel mai important din punct de vedere istoric este interviul cu doamna Éva Pamfil (Semlyén), fosta logodnică a lui Şorban, care fusese deportată la Auschwitz. Cartea mai cuprinde o foarte folositoare bibliografie trilingvă, adnotată de cărţi şi articole despre Holocaustul din Ungaria, apărute în România între anii 1984 şi 2000, cu un index complet de nume.

La graniţa dintre viaţă şi moarte este o contribuţie valoroasă la istoria evreilor din Transilvania. Tibori Szabó merită mulţumirile şi gratitudinea nu numai a supravieţuitorilor şi cercetătorilor, ci şi a tuturor celor interesaţi în acest capitol relativ necunoscut al Holocaustului.