Fericirea e un accident.
E atunci când viaţa îţi dăruieşte exact ce ai nevoie în mod esenţial în momentul în care nevoia e cea mai ardentă.
A contat că mă iubea în acel moment?
Nu
A contat că mă vedea ca pe o nimfă, ca pe o nebună? ca pe o târfă?
Nu
A contat că pentru el era doar un joc?
Nu
A contat că simţeam lucruri diferite?
Nu
A contat că eram în realităţi interioare paralele?
Nu
A contact că el credea că trăieşte cu totul altceva decât credeam eu?
Nu
A contat că nu puteam comunica în cuvinte?
Nu
A contat că pentru mine el era centrul lumii şi pentru el eu eram doar un aperitiv oarecare?
Nu
Am fost al naibii de fericită
Pentru că tot ce mi-am dorit de la viaţă a fost privirea aceea a lui ţintuindu-mi trupul gol încins de febră.
Un bărbat care să-mi îngăduie febra, care să nu mă învelească în pături de gheaţă.
Care să aibă curajul să îmi privească trupul dezgolit.
Care să aibă curajul să vadă femeia din mine şi nimic altceva.
A contat că tot ce a fost înainte şi după a fost doar pustiu?
Anulează asta fericirea?
Nu
A fost o iluzie?
Nu
În momentul acela cele două lumi paralele s-au atins.
În momentul acela nu a mai existat un înăuntru şi un în afară, un teritoriu al sufletului şi unul al trupului
Un loc din piept unde se adună fiinţa şi se ghemuieşte ca un câine.
Nu. În acel moment toate au explodat şi s-au amestecat cu lumina Big Bangului.