În copilărie am văzut din greşeală un film din acela care ar fi trebuit interzis minorilor
Nişte oameni rămăseseră prinşi într-o mină
În urma unei explozii
Toată povestea era aceea a unei operaţiuni de salvare eşuate
Până în final mureau toţi sufocaţi
Cam aşa se întâmplă mereu
Doar că uneori mina pare un bloc oarecare dintr-un cartier mărginaş
Cei îngropaţi de vii în sinea noastră nu mai pot fi salvaţi
Şi nu e nimeni responsabil
Viaţa e un accident
O explozie
Fiecare bucată de pământ se întrepătrunde cu fâşii de carne şi sânge
cu hălci de speranţă vie
când şi când trebuie distruse urmele
_________________
Nici nu mai ţii socoteala încăperilor, sunt multe şi fiecare are o deţinută
Una stă în genunchi ca şi cum s-ar ruga
Alta scrie de zor ca şi cum i s-ar adresa cuiva
O tânără îşi ţine blestemul în palme ca pe o nestemată
O femeie matură stă cu mâinile pe genunchi, liniştită
Surâde ca de pe un ţărm îndepărtat
Treci dintr-o cameră într-alta să mături frunzele uscate,
să cureţi ferestrele de lacrimi
să dai cu aspiratorul
Mângâi fetiţa pe cap
nu plânge
stai liniştită
n-ai pierdut nimic
nu te doreşte nimeni