04.10.2021

Motto: "Pe-atunci pentru mine casele aveau faţă. Faţă de om, vreau să zic. Cineva mi-a spus mai târziu că asta e chiar definiţia Paradisului." (Ioana Pârvulescu)[i]


 
Biserica Sfântul Andrei venind dinspre Piaţa Centrală pe lângă gardul cu sfinţi din faţa Bazilicii Sfântul Petru - Sfântul Pavel / Pe cer se citesc cele două turle ale Bisericii Sfântul Andrei


Portalul baroc al Bazilicii prin care se vede puternica arhitectură romanică

În 1241, la circa 143 de ani de la finalizarea Bisericii Sfântul Andrei, aceasta rezistă invaziei mongolă. Invazia, venită după o perioadă de câteva sute de ani de dezvoltare, fără războaie, a întrerupt extinderea urbană a Cracoviei. Mongolii au invadat Cracovia în Săptămâna Mare, dar au găsit oraşul gol, pentru că o mare parte dintre locuitori au fugit şi s-au ascuns. O mică parte s-au baricadat în Biserica Sfântul Andrei sau pe Colina Wawel, unde erau în afara invaziei. În ziua de Luni a Paştelui, după ce jefuiseră casele şi dăduseră foc oraşului şi după ce toate forţele invadatoare mongole fuseseră masate în oraş, o parte au plecat către Silezia. Într-un fel e curios că distrugerea atât de multor clădiri a facilitat schimbări radicale în structura "socio-topografică"; mongolii nu au oprit funcţionarea oraşului.[ii]

Cum a fost posibil ca Biserica Sfântul Andrei să reziste?

 Construcţie din piatră cu pereţi groşi, cu ferestre înguste amplasate la o înălţime care s-a dovedit potrivită nelăsând şanse atacatorilor, ambrazuri la partea de jos a faţadelor, două turle cu "coifuri" baroce, în rest domină stilul romanic. În mod neaşteptat interiorul este baroc, rezultat al restaurărilor din secolul al XVIII-lea, ceea ce nu-i diminuează valoarea sa de reprezenntată de rară frumuseţe a romanicului.

"Primul obiect numit «baroque» a fost o bizară perlă «iregulară» foarte apreciată de colecţionarii secolelor şaisprezece şi şaptesprezece în ambele cazuri pentru frumuseţea sa ciudată şi marea sa raritate.


The Canning Jewel[iii] - perla a devenit corpul unui monstru marin sau al unui semizeu

Din punct de vedere istoric, ca stil în arhitectură, decoraţiuni şi arte decorative, Baroque-ul a crescut ca o aroganţă intelectuală şi un bizar exces al viziunii fazei manieriste a Renaşterii târzii, căpătând o nouă vigoare la fel ca religia, arta seculară şi arhitectura."[iv]

Barocul este dincolo de materiale, culori, detalii cu încărcătură spirituală, funcţie de temperamentul artistic al creatorului, dincolo de geometria şi simetria sa, şi aici îi dau dreptate lui Stephen Calloway, este "o atitudine de viaţă şi artă".

Bazilica Sfântul Petru - Sfântul Pavel din Cracovia, operă a trei arhitecţi (Giovanni de Rosis, Giuseppe Bernardoni şi Giovanni Trevano), un baroc timpuriu, se datorează Ordinului Jezuit, asociat adesea cu Reforma Catolică. În anul 1583 intră în posesia parohiei Sfânta Maria în Piaţa Centrală din Cracovia, dar spaţiul era prea mic aşa că Ordinul a cumpărat terenul de pe Strada Grodzka, unde sub patronajul Arhiepiscopului local şi a Cardinalului Jerzy Radzwill, a început construcţia bisericii. Cunoscută ca "royal basilica", va ajunge să fie simbolul loialităţii casei suverane a Poloniei faţă de credinţa Catolică. Cum pe drept cuvânt a subliniat Piotr Hiacynt Pruszcz în ghidul Cracoviei din 1647, biserica a fost ridicată în aceiaşi formă şi structură ca cea din Roma de către Cardinalul Farnese pentru Fraţii Jezuiţi, a avut ca model biserica mamă a lui Isus, pe un plan de cruce latină, cu un şir de-a lungul navei principale, un dom, şi un mic sanctuar în absida semicirculară. Planurile iniţiale ale lui Giovanni Maria Bernardoni au suferit mari modificări (Giovanni de Rosis, Giuseppe Brizio, Giacomo Briano), în special asupra staticii construcţiei. Biserica a căpătat forma finală prin Giovanni Trevano, a cărui principală contribuţie a fost ridicarea domului (1619) şi sanctuarului, consolidarea stâlpilor..."[v]


Bazilica Sfântul Petru - Sfântul Pavel  

  
Intrarea spre Biserică păzită de cei doi Sfinţi / Biserica dinspre Piaţa Maria-Magdalena


Macheta ansamblului Bazilica Sfântul Petru - Sfântul Pavel şi Biserica Sfântul Andrei


Strada Kanonicza (se pare una dintre străzile cel mai bine conservate)


Fronturile care închid Piaţa Maria-Magdalena

Venind cu paşi înceţi pe strada Grodzka (o stradă ce leagă Piaţa Centrală - Rynek Glowny - de Piaţa din faţa Castelului Wawel), am trecut pe lângă două clădiri aşezate faţă în faţă: Biserica Sfântul Francis de Assisi şi Bazilica Sfânta Treime:


Strada Grodska spre Piaţa Centrală...

 
 ... şi spre Biserica Sfântul Andrei

 
Biserica Sfântul Francis de Assisi şi Bazilica Sfânta Treime

 
Biserica franciscană şi intrarea în curtea Colegiului mânăstirii / Colegiul şi mânăstirea

 
Detaliu cu pictura Sfântului / Detaliu intrare Colegiu şi mânăstire Francis de Assisi

Arhitectura celor două este o îmbinare de gotic, cu renaştere şi baroc care dă un sens special locului, pare o întrecere în cucerirea frumuseţii şi totodată o expunere a bogăţiei fiecăreia dintre Ordinele bisericeşti.

Din păcate un mare incendiu, la mijlocul secolului al XIX-lea - 1850[vi], a distrus o mare parte din oraşul Cracovia şi cum scrie istoria, au ars şi acestea două monumente.

 
Marele incendiu care a cuprins şi Bazilica Sfânta Treime - Pictură de Baltazar Stachowicz  


După marele incendiu - Aleksandra Płonczyńskiego[vii]

Când treci pe străduţe mici, înguste, care sunt ca nişte fiinţe aşezate în şir, umăr la umăr, ai senzaţia că se apleacă asupra ta şi ar vrea să-ţi vorbească despre momente din viaţa lor, parcă te mângîie şi-ţi deschid drumul.

Sufletele caselor şi gândurile, care dau imaginea pe care o vedem, arată felul optimist, încrezător în propriul viitor. Toate "făcute" în mersul mai lent sau mai rapid al istoriei, dar nu împotrivă, ci construind-o conştient. Chiar şi atunci când istoria le era împotrivă, locurile arată că oamenii de acolo au încercat să o înfrunte zâmbind, dar zâmbind îndârjit - "noi nu renunţăm".

 Casele, luate una câte una, nu sunt toate frumoase, unele sunt drăgălaşe, altele sunt urâţele, altele încrezute, altele oarecare, dar împreună le simţi că sunt primitoare, că te mângâie, cum scriam mai sus, când le priveşti. Poate că nu găseşti detalii arhitecturale deosebite, dar o să găseşti o uşă sau un portal, sau un grilaj la un tunel de intrare, un capitel făcut cu umor, picturi mici cu o poveste.

Noi suntem făcuţi pe baza unei geometrii spaţiale foarte bine gândită, superioară, nici nu ştim secretele acestei geometrii, dar o purtăm în noi. Dacă, să ne jucăm cu acest scenariu, cineva te împuşcă, sau eşti bolnav şi ai noroc să găseşti un bun "ştiutor", îţi va pune bucăţile deteriorate în ordinea în care se reface geometria mare. Dacă suflul din interiorul geometriei nu este atins de glonţ sau de boală, va rezista şi corpul se va reumple cu acel suflu. Dacă este atins, suflul te (ne) trece în altă geometrie pe care nimeni nu o cunoaşte, nu a văzut-o niciodată, dar ştim toţi că ea există. Dar nu ştim cum arată de fapt această geometrie a universului, să nu fie cu supărare, ştim că poate avem norocul pentru o fracţiune infimă de timp să o zărim.

Din obişnuinţă, dar şi comoditate, de dragul de a arăta ordinea istoriei, de fapt a timpului reuşim, un lucru greu de fapt, să comprimăm timpul şi să aducem istoria aici la masă, cu noi cei de azi. Deşi oraşul a fost invadat şi jefuit de mongoli, apoi de suedezi, apoi de ruşi, în mai multe rânduri, de austrieci, de germani, iar fiecare invadator credea că va rămâne acolo pentru totdeauna, şi a încercat să-şi implementeze propriile reguli de guvernare, egoiste şi arareori cu gândul la locuitori, acest fapt nu i-a împiedicat pe Cracovieni să-şi facă propria istorie în paralel cu cea impusă de invadatori.

Biserica Catolică, fie că era Ordinul Jezuiţilor, fie că era alt ordin bisericesc, şi-a ridicat bisericile, basilicile fie cu acordul cetăţenilor, fie cu acordul Înaltului Scaun, dar în esenţă într-o unitate între Instituţia Monarhică Romană şi Instituţiile locale Regale şi Bisericeşti. O unitate între cetăţeni şi biserică, încredere reciprocă, şi mai ales dorinţă de aliniere la cultura europeană. Polonia a fost cu ochii pe felul în care se dezvolta Occidentul. În fond erau în mijlocul dezvoltării, a ideilor novatoare. Pentru ca bisericile, bazilicile, capelele, chiar palatele să aibă acelaşi limbaj al imaginii şi implicit al gândirii, Instituţiile de vârf ale Bisericii şi ale Monarhiei poloneze au încercat o aliniere cinstită şi naţională (personalizată) la valorile reale ale "occidentului". Aducerea multor pictori, decoratori, arhitecţi italieni, şcoliţi ai renaşterii târzii, au făcut posibilă implementarea barocului timpuriu, puternic, dar care a putut astfel să fie şi original, în sensul de a fi al locului.

Cartierul evreiesc

Străzile cartierului evreiesc au multe clădiri nelocuite, goale, părăsite, dar care totuşi încă vorbesc, pentru că zidurile, ferestrele cu geamuri murdare sau fără geamuri, porţile, toate bucăţelele din case care au fost martori ani de zile şoptesc întâmplările frumoase sau tragice ale celor ce au locuit în ele.

 



 

 





Despre acest cartier, consecinţele "Răului", despre Piaţa Centrală, trăsurile cu caii împodobiţi, turnul Bisericii Sfânta Maria şi trompetistul din turn, Strada Florianska, Poarta Sfântului Florian şi Barbacan în episodul următor.

(doi octombrie două mii douăzeci şi unu, Bucureşti)

[i] Ioana Pârvulescu - Inocenţii - Casa, pag. 11
[ii] Sursa informaţiilor este cartea KRAKOW - History & Art, editată de International Cultural Centre - 2019. Cartea are nouă capitole: I. The Main Market Square; II. The Altarpiece of St. Mary's; III. The Jewish City; IV. Tapesteries; V. The Capital; VI. The Lady with an Ermine; VII. Young Poland; VIII. Stanislaw Wyspianski; IX. The Holocaust and Rebirth, plus cele numite Origins şi Epilogue. Cu mulţumiri pe această cale Doamnei Agąta Wąsowska-Pawlik şi Domnului Łukasz Galusek, care mi-au dăruit această carte.
[iii] Stephen Callooway, The culture of excess - Baroque, Baroque, Editura Phaidon, 1994
[iv] Idem, Introduction
[v] KRAKOW - History & Art, pag. 144, Capitolul Golden Age 1493-1655.

0 comentarii

Publicitate

Sus