Alecsandri în recreaţie

Dimineaţa de toamnă îşi soarbe energia din curtea colegiului. Deasupra clădirii vechi a şcolii, mândria oraşului, mai plutesc desprinse de sol câteva fuioare de ceaţă. Alături, şi-a făcut loc clădirea nouă a gimnaziului din care năvălesc afară cete de elevi mici. Ei încă nu ştiu să meargă aşezat, dau buzna pe uşi şi se împrăştie în chiote şi veselie prin toată curtea şcolii. Două fetiţe ocolesc clădirea nouă, hlizindu-se şi împiedicându-se de dalele înierbate. Una are sub braţ un tablou cu Alecsandri pe care-l hurducăne în fugă. Poetul priveşte peste umăr spre elevii acestui secol şi, din fuga copilei, pare să zâmbească pe sub mustaţă.

Mă amuză imaginea aceasta şi încetinesc pasul să le privesc pe fetele care colindă toată curtea şcolii însoţite de Alecsandri. Îmi este drag acest loc în care mi-am petrecut patru ani, iar acum îmi caut cu privirea copilul. Nu o zăresc, seara o întreb acasă dacă au avut vreun eveniment şcolar legat de Alecsandri.
- Ah, nu, două fete au luat tabloul de pe hol şi au strâns donaţii pentru Vasile.
- Care Vasile?
- Alecsandri, mama, îl cheamă şi Vasile, ai uitat?
- N-am uitat, dar nu am fost niciodată familiari. Aşa, şi cum au strâns donaţii?
- Au mers prin curtea şcolii şi au strigat: "Donaţi pentru Vasile! Donaţi orice aveţi, donaţi orice puteţi!"
- Serios?! Şi ce au strâns?
- Cei mari de la liceu au dat chiar bani. Un băiat le-a dat zece lei. Eu am avut două gutui japoneze, cineva a lăsat o jumătate de pungă de turtiţi, dar cei mai mulţi au donat aer curat, tone de aer, şi vorbe frumoase cu sacul. O fată a zis că va face o faptă bună, un băiat le-a dat un pix, cineva le-a făcut un avion de hârtie.

M-a surprins îndrăzneala elevelor mici şi sper că nu au supărat vreun profesor, alergând cu poetul sub braţ. Până la urmă nu făceau nimic rău şi chiar mi se pare poetic ce a primit Vasile: biscuiţi, fructe, tone de aer curat, un sac de vorbe frumoase şi o faptă bună. M-am gândit că eu aş umbla cu România în braţe. Donaţi orice aveţi, donaţi orice puteţi, vă rog frumos. Donaţi seriozitate şi echilibru, donaţi aer curat, poate o jumătate de pungă de bun simţ, sigur sunt oameni care au destul. Un zâmbet rebel, dacă-l simţiţi că vă înfloreşte pe faţă, nu-l reprimaţi, donaţi-l pe stradă. O vorbă frumoasă, cuiva care are nevoie, un pix cu care să schiţaţi o explicaţie sau poate o lecţie neînţeleasă la şcoală de vreun copil, o faptă bună, chiar un copac se poate dona cât este încă mic. Doar să nu zacă prăfuită pe undeva, ca tabloul unui poet atârnat şi uitat în văzul tuturor pe holul şcolii, înainte ca două fete de clasa a cincea să adune în numele lui, ba nu, în prenumele lui, tot ce se poate omeneşte, copilăreşte dona.

(Octombrie, 2018)