Elegiac, desigur. Cum altfel? Sînt năpădit, mă umplu de aripi secrete. Ce mama naibii, Madi! Ce facem noi aici, soro? Răspuns (desigur): tot ceea ce, atît cît se poate face cînd nu mai e nimic de făcut (dar ai aflat mai tîrziu, puţin după, niciodată însă prea tîrziu: prea tîrziu nu există decît ca scuză).
pandemiocraţie
pandemocraţie
demiocraţie
demi-craţie
Mă joc cu cuvintele care se joacă cu noi, sîntem în jocurile unor cuvinte, în nişte jocuri de cuvinte.
demis-craţie
Rareori aforismele (ceea ce numim astfel) sînt concluzii. Aproape întotdeauna, ele sînt ipoteze, sau, mai exact, piste de cercetare, de experimentare, de încercare, de risc: de ieşire afară, de expunere la necunoscut, la posibilitatea noului sau a eşecului. La fel ca în cazul poeziei, pentru care metafora este altceva (ceva în primul rînd etic: expunere la alteritate şi depărtare, trans-punere, salt progresiv în necunoscut, nu reducere la deja-cunoscut), şi pe care abia lectura, cititorul o metaforizează tocmai pentru a evita să citească literal planurile de a schimba nu lumea, ci viaţa ale poeţilor, şi în cazul aşa-numitelor aforisme preferăm să luăm de-a gata, de bun, ceea ce nu este de fapt decît o invitaţie, o exhortaţie la încercare, la aventură, la posibilitatea noului cu umbra ei, posibilitatea eşecului.
Să lăsăm lucrurile să se aşeze
să se aştearnă
să se lovească între ele
să se izbească unele de altele
pînă ce se vor face praf
şi vor pluti calm
vor putea să se aşeze
să se aştearnă
să cadă
cu greutate
potrivit gravitaţiei
Scriu alb
scriu de nu se mai vede
Virusul ne-a unit, vaccinul ne desparte.
Carnea, nu trupul (ieşire din dualismul corp/suflet-spirit: aşa cum idealul se scindează tactic în spiritual/sufletesc, şi materialul trebuie scindat tactic în trupesc/carnal): unitarea lui a se simţi, pasiv/activ, simţit/simţitor (Deleuze despre Francis Bacon, eu, la Cluj, despre "operaţiile plastice" ale lui ORLAN).
Un lighean într-un ocean: asta au făcut "reţelele sociale" din internet.
Principiul naţional a fost un principiu unificator european.
Singurul patriotism practicabil şi responsabil, acum, nu poate fi decît patriotismul european constructiv, progresiv, progresist. În niciun caz regresist.
Dacă "ei" ne zic, infamant după părerea lor, motiv de mîndrie, pentru mine, "progresişti", cum altfel se auto-definesc ei înşişi, astfel, indirect, şi trebuie, prin urmare, priviţi şi denunţaţi, înfieraţi, decît ca regresişti şi chiar regresionişti?
"Progresismul" progresează treptat, regresismul sare pe loc, înapoi.
pandemiocraţie
pandemocraţie
demiocraţie
demi-craţie
Mă joc cu cuvintele care se joacă cu noi, sîntem în jocurile unor cuvinte, în nişte jocuri de cuvinte.
demis-craţie
Rareori aforismele (ceea ce numim astfel) sînt concluzii. Aproape întotdeauna, ele sînt ipoteze, sau, mai exact, piste de cercetare, de experimentare, de încercare, de risc: de ieşire afară, de expunere la necunoscut, la posibilitatea noului sau a eşecului. La fel ca în cazul poeziei, pentru care metafora este altceva (ceva în primul rînd etic: expunere la alteritate şi depărtare, trans-punere, salt progresiv în necunoscut, nu reducere la deja-cunoscut), şi pe care abia lectura, cititorul o metaforizează tocmai pentru a evita să citească literal planurile de a schimba nu lumea, ci viaţa ale poeţilor, şi în cazul aşa-numitelor aforisme preferăm să luăm de-a gata, de bun, ceea ce nu este de fapt decît o invitaţie, o exhortaţie la încercare, la aventură, la posibilitatea noului cu umbra ei, posibilitatea eşecului.
Să lăsăm lucrurile să se aşeze
să se aştearnă
să se lovească între ele
să se izbească unele de altele
pînă ce se vor face praf
şi vor pluti calm
vor putea să se aşeze
să se aştearnă
să cadă
cu greutate
potrivit gravitaţiei
Scriu alb
scriu de nu se mai vede
Virusul ne-a unit, vaccinul ne desparte.
Carnea, nu trupul (ieşire din dualismul corp/suflet-spirit: aşa cum idealul se scindează tactic în spiritual/sufletesc, şi materialul trebuie scindat tactic în trupesc/carnal): unitarea lui a se simţi, pasiv/activ, simţit/simţitor (Deleuze despre Francis Bacon, eu, la Cluj, despre "operaţiile plastice" ale lui ORLAN).
Un lighean într-un ocean: asta au făcut "reţelele sociale" din internet.
Principiul naţional a fost un principiu unificator european.
Singurul patriotism practicabil şi responsabil, acum, nu poate fi decît patriotismul european constructiv, progresiv, progresist. În niciun caz regresist.
Dacă "ei" ne zic, infamant după părerea lor, motiv de mîndrie, pentru mine, "progresişti", cum altfel se auto-definesc ei înşişi, astfel, indirect, şi trebuie, prin urmare, priviţi şi denunţaţi, înfieraţi, decît ca regresişti şi chiar regresionişti?
"Progresismul" progresează treptat, regresismul sare pe loc, înapoi.