Arhitectura vernaculară? (2)

Continuu cu câteva observaţii în siajul celor spuse la masa rotundă organizată de Asociaţia Victi la Târgu Jiu, privitoare la viitorul arhitecturii vernacular. Cred că intenţia organizatorilor avea în vedere vernacularul rural, arhitectura şi peisajul satelor din România. Dacă satele mor, de bună seamă că şi această arhitectură moare. De altfel, o făcea deja din perioada comunistă, când cei care lucrau şi la oraş şi la ţară îşi făceau case cu aspect mai degrabă cubist sau art-deco decât vernacular, în sensul unui limbaj izolat. După 1989, circulaţia modelelor accentuându-se, evident că şi arhitectura rurală a luat seamă. Priviţi Maramureşul, complet distrus în dimensiunea sa istorică, de banii şi modelele, prost înţelese, din Italia.

Prin urmare, viitorul unei asemenea arhitecturi nu poate fi decât restaurarea şi refuncţionalizarea, de la Albergo difusso (hotelul-sat) la colonii artistice. Este ceea ce îşi propune şi asociaţia de la Târgu Jiu şi are sorţi de izbândă, în măsura în care va exista o formă de a subvenţiona interesul participării în asemenea colonii de artişti.

Cealaltă soluţie incumbă un termen mediu, cel al tradiţiei. Patrimoniul şi tradiţia, fără să se suprapună complet, sunt o aceeaşi moştenire de la cei dinainte, care trebuie să treacă augmentată, sau barem nesmintită, la următorii. Aici funcţionează parabola talantului.

Or, principiile arhitecturilor tradiţionale pot fi transpuse în procese contemporane de morfogeneză, cu alte cuvinte, da, se poate face arhitectură contemporană tradiţională, lucru pe care am încercat să îl formalizez atunci când am elaborate, cu colegi de la UAUIM, normativul de proiectare pe teritoriul protejat al ARBDD, în 2005, devenit act în 2008, cred că a fost ultima HG a guvernului Tăriceanu; acum este contestat fix de arhitecţii locului, dar acesta este un alt subiect...

Nu e nevoie să rămânem captivi în forme tradiţionale, deşi nici acest lucru nu este, în sine, eronat. Dar trebuie să transferăm ştiinţa şi principiile vernacularului - frugalitatea, delicateţea decoraţiei, materialele naturale/de la faţa locului etc. - în expresie contemporană.