Când la invitaţiile de nuntă am acordat mare atenţie colegilor de grupă, poate chiar prea mare, neglijând rude sau vechi prieteni, a părut ceva firesc, mai era puţin şi terminam şcoala, urma doar să rămânem prieteni până la sfârşitul vieţii, să lucrăm poate chiar împreună până la pensie, eu cu Rada, ei cu soţiile lor. Nu m-am gândit nici o clipă că principiul reciprocităţii nu se aplică, deşi ar fi trebuit să-mi dea de gândit faptul că în toţi aceşti ani cât eu îi invitasem de atâtea ori la masă, ei nu mă invitaseră pe mine niciodată, nici măcar să le vizitez casa.
Dar poate că pe atunci stăteau cu toţii la cămin, deşi nu cred, sau nu le plăcea să gătească, dar mie nu-mi păsa de nimic din toate astea. Din bursa mea modestă mă descurcam să strâng ce-mi trebuia pentru câte o pizza de patru sau şase persoane, deşi începuse să nu se mai găsească nici făină, nici ulei, sau unt sau brânză. O dată pe lună, sau când se nimerea, organizam o astfel de întâlnire. Dacă n-aveam ce-mi trebuia de pizza, făceam nişte chips-uri de creveţi vietnamezi, care se mai găseau, şi pentru care nu trebuiau decât puţine, o tigaie şi ceva ulei. În restul timpului cel mai adesea mă mulţumeam cu pâine unsă cu margarină Marga, pe care câinele meu n-o voia, sau cu câte un iaurt ocazional, dacă-l apucam. Oricum, cam atât mi-aş fi putut permite din bursă, singura mea sursă de venit în facultate, mai puţin în primul an, când am refuzat s-o iau, lucru de care-mi pare rău.
Banii îmi ajungeau însă pentru o pizza de casă şi câteva sticle de bere pentru colegi, ca să le dau motiv să ne adunăm împreună, şi să stăm nestingheriţi de vorbă la mine acasă. Sau cel puţin asta era intenţia, deşi, privind retrospectiv, mă îndoiesc că am reuşit vreodată să rup cu adevărat gheaţa care ne despărţea. Poate că lor li se părea ciudat ca un coleg să-i invite la el acasă la masă, sau cine ştie ce anume nu le convenea, de microfoane nu cred că se temeau.
Cert este însă că aşa cum n-am fost invitat vreodată de colegii mei la masă, sau la o trataţie oricât de modestă, n-am fost invitaţi, eu şi Rada, nici la vreuna din nunţile ce au urmat.
(Bucureşti, octombrie 2021)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate