26.10.2021
Abordarea mea profund idealistă, ca să nu zic teribil de naivă, m-a împiedicat să mă gândesc vreun moment la o înţelegere prealabilă cu Rada - nu de tipul unui contract prenupţial, pentru că nu mi-aş fi închipuit vreodată că am putea divorţa, de altfel cine-şi pregăteşte divorţul încă de la căsătorie - ci de cine ce va face în gospodărie, despre cum să ne împărţim responsabilităţile, cum să ne stabilim priorităţile, ce să facem mai întâi şi ce să lăsăm pentru mai încolo, etc. Cum nu mi-a trecut prin minte nici să-mi ascund vreun as în mânecă, pentru cazul că voi avea vreodată nevoie de el. Punând toate cărţile pe masă, asumându-mi în mod declarat o transparenţă totală, am crezut că am pus bazele celei mai solide posibil înţelegeri, aşteptând reciprocitate de la Rada, care însă s-a ferit să mi-o ofere. Mai mult, mi-am dat încetul cu încetul seama că ea lua sinceritatea mea drept un semn de slăbiciune sau de prostie de care ar fi vrut să profite. Fiindcă după ce primise tot, apartament, maşină, mai voia încă ceva pe deasupra.

Aşa că nu m-a mirat ca într-o zi să-mi spună: "Colegii noştri care se căsătoresc sunt ajutaţi de familie. Ai tăi de ce nu ne ajută cu nimic?"

Dar era deja prea târziu ca să mai pot da înapoi. Şi în plus, nici n-aveam intenţia să o fac. Eram dispus să duc până la capăt încercarea.

(Bucureşti, octombrie 2021)

0 comentarii

Publicitate

Sus