Kintsugi

Titlul desemnează o tehnică de restaurare japoneză a obiectelor de ceramică sparte sau ciobite, în care pasta de îmbinare este amestecată cu praf de aur, argint sau platina. Un vas preţios, trecut printr-un eveniment-limită, care îl distruge, primeşte o nouă viaţă, din motive binecuvântate, care ţin mai degrabă de valoarea sa memorială şi / sau sentimentală.

Dacă nu am arunca obiectul ţăndări cu totul, recenţii de noi, poate că l-am lipi cu tot soiul de smacuri chimice contemporane, cu atât mai bune cu cât ar camufla mai bine unui ochi neatent faptul că a fost distrus deja. Evident, noi am şti şi, tot evident, acea amintire dragă care face preţios obiectul traumatizat ar rămâne, cumva, ştirbită în noi.

Nu şi în kintsugi: aici, trauma este acceptată, chiar celebrată. Frântura se vede, spărtura se asumă şi se ex-pune, pentru că o dregi cu aur, adică transformi trauma în eveniment preţios. Nu e uşor de înţeles pentru cei ce nu sunt japonezi filosofia dindărătul acestei metode de restaurare, dar, ca orice concept aclimatizat, să zicem în arhitectură, el poate fi folosit ca interpretant (al lucrurilor deja existente) şi ca generator de arhitectură nouă. Evident, extrapolarea presupune existenţa unor ruine şi intenţia de a face să coabiteze noul cu vechiul, într-un fel în care noul să arunce o lumina nouă asupra a ceea ce înainte era doar o ruină, iar acum este parte vestigială din edificiu-ca-proces, deopotrivă şi concomitent, nou şi vechi.

Pot să dau exemple. Unul este Kolumba Museum, al lui Zumthor, în care ruinele sunt, deodată, exponat, dar şi parte din clădirea care le adăposteşte, spre deosebire de un alt proiect arheologic al arhitectului, unde o structură uşoară de lemn şi metal ocroteşte distinct ruine romane (căutaţi: Shelter for Roman Ruins Zumthor).

Am văzut nenumărate altele, spre pildă baptisteriul de la Grenoble (căutaţi: Grenoble, baptistere), unde noul ocroteşte vechiul, dar se şi sprijină pe el spre a arăta, în piaţa de deasupra, doar un tumul, care ascunde, dar şi anunţă, arheologia complexului episcopal proto-creştin de acolo. Sau, peste apă de Vienne, la Saint Roman en Gal, un muzeu arheologic peste şantierul arheologic active, cu corespondenţă pe vertical între exponate şi locul aflării lor (căutaţi: Saint Romain en Gal musée), un muzeu remarcabil şi din alte pricini (recomand cartea lui Vlad Gaivoronski: Matricile spaţiului tradiţional, Ed. Paideia, colecţia Spaţii Imaginate, unde sunt şi alte temeiuri de interpretare).