Din colecția Parodii originale, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2021 (coordonator Florin Lăzărescu)
Iarna
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare
Întotdeauna am știut că acesta
este un poem bachelardian-textualist Nimic naturist
în el Natura nu există Se scrie și se visează
Dar nu se poate scrie oricum E nevoie (mai întâi? simultan?)
de reveria visarea postularea instaurarea Stării de iarnă
De iarna de hârtie pe uliță pe care să putem scrie
Starea de iarnă este Regimul de scriere
Poetul nu poate scrie dacă nu transpune (mai întâi? simultan?)
lumea în Starea de pagină De hârtie
Imprimă 3D realitatea în alb Cec în alb Ca
să poată scrie pe ea
realitatea
Iarna este opera la alb Albedo-al poetului
Alecsandri este unul dintre cei mai mari poeți textualiști
Toți marii poeți sunt textualiști
scriu altfel spus lumea
produc substanța
materia
prin scris
Așa este Iarna
Din fugă
Cum trece și curge poezia asemenea timpului
ca timpul ca timp odată cu el ca să fie
să avem timp
Ea este timpul
Poeții asta fac
Scriu timp
Scriu timpul
Ce să facă și ei
Ca să avem ce să treacă și ce să fie
cu ce cum să trecem
să nu rămânem blocați împietriți
Pentru ce să-ți fie frică?
Aproape orice vers de oricând oarecare este
de trecere de mers mai departe Ca lucrurile
Prin lucruri Să treacă Deci de uitat De trecut
Cum curge poezia Ca timpul Ca timp
săpându-i albie și turnându-l susurându-l în ea
S-abat la geam priveliști iuți
Pentru ce să-ți fie frică?
Vers futurist prin pășunismul
oamenilor nu al naturii