Testul

O căsătorie de probă a părut iniţial o idee bună. O perioadă la sfârşitul căreia să ne căsătorim sau nu, în funcţie de cât de mult s-ar fi dovedit că ne potrivim unul cu celălalt. Problema era că n-aveam nici o idee de cât de mult ar fi trebuit să dureze această perioadă, şi nici ce-ar fi trebuit să aflăm în mod concret de la ea. Aşa încât nu e de mirare că lucrurile au ieşit cum au ieşit.

De fapt a fost mai mult vorba de un bărbat de probă, din moment ce mie mi-a revenit rolul de a-i demonstra Radei că mă ridic la înălţimea aşteptărilor ei. Practic mă ocupam de tot în gospodărie, ea fiind pe postul de răsfăţată, nu trebuia să facă cumpărături, nici de mâncare, nici curăţenie, ceea ce o vreme am considerat firesc, din moment ce făcusem şi până atunci totul singur, cât locuisem fără ea. Cred că am trecut testul. Pe măsură ce timpul trecea, iar Rada venea şi pleca fără să vrea să preia nimic din gospodărie, am început să-mi pun întrebări. Ce era atitudinea asta de perpetuu musafir, care nu se osteneşte nici măcar să-şi golească scrumiera?

Şi tot misterul care-i privea familia. N-aveam nici o idee unde locuieşte, nu mă lăsa s-o însoţesc acasă, cel mult până la staţia de autobuz, sau dacă era târziu, îmi cerea bani de taxi, şi atât, nici un cuvânt în plus.

Toate lucrurile astea au început să mă pună pe gânduri. Începusem să mă plictisesc, şi mă întrebam dacă n-ar trebui să recunoaştem că lucrurile nu se îndreaptă în direcţia cea bună.

Până când, într-o zi, mi-a spus: "Sunt însărcinată." Şi, fără să-mi lase timp să-i răspund, a adăugat scurt: "Vreau să păstrez copilul, chiar dacă va trebui să-l cresc singură".

Atunci mi-am dat seama că de fapt acesta fusese testul. Dacă puteam avea copii împreună, restul nu mai conta. Cel puţin pentru moment.
"Pot să-ţi cunosc părinţii? Vreau să le cer mâna ta." Abia atunci a fost de acord să-mi spună unde locuieşte, ca să-i pot vizita, şi să vorbesc cu ei.

(Bucureşti, noiembrie 2021)