Vizavi

Era aşezată la masa din bucătărie cu un picior îndoit sub ea, în mâna stângă avea o felie de toast cu dulceaţă şi în mâna dreaptă telefonul. Privea ecranul luminos cu o figură inexpresivă şi din când în când lua câte o gură de toast. La un moment dat câteva picături de dulceaţă căzură pe tricoul larg pe care îl purta pe post de cămaşă de noapte. Lăsă restul de toast şi telefonul pe masă, se ridică şi traversă bucătăria până lângă chiuvetă. Dispăruse din cadrul ferestrei. Din unghiul ăsta nu mai vedea aproape nimic, doar puţin din spatele ei în timp ce îşi curăţa tricoul lângă chiuvetă. Aşteptă cu răbdare să termine şi apoi o urmări cu privirea traversând apartamentul tip vagon cu ferestre largi, mai întâi din bucătărie în sufragerie şi apoi în baie. Geamul de la baie era mic şi opac, dar văzu lumina aprinzându-se. Îşi imagină cum îşi dă jos tricoul scoţând mai întâi o mânecă, apoi cealaltă, rămâne pentru o fracţiune de secundă ca o sculptură antică fără mâini şi abia apoi îl trage peste cap. I se părea curios felul ei de a se dezbrăca de tricouri sau bluze dar era doar unul din amănuntele care o făcea şi mai interesantă. La fel ca felul ei de a citi întinsă pe canapea, pe burtă, cu mâinile la fălci, ca un copil care descoperă pentru prima dată o carte de aventuri. Sau stângăcia ei în bucătărie. Episodul cu dulceaţa era doar unul din multele. Cel mai amuzant fusese când încercase să facă clătite.

Încă nu ieşise din baie. Îşi dezlipi ochiul de pe telescop şi privi spre ceasul de pe perete. Era ora 8 şi 13. În curând o să termine cu baia şi o să apară îmbrăcată în cadrul ferestrei din sufragerie căutând disperată ceva. Cheile, telefonul sau uneori chiar o încălţare. În fiecare dimineaţă era altceva. Azi întârzia mai mult în baie. Îşi mută atenţia către un alt apartament. Cuplul de la etajul 8 se certa iarăşi. Copiii lor aşteptau pregătiţi de şcoală lângă uşă cu privirile în pământ în timp ce părinţii urlau unul la celălalt şi îşi reproşau ceva. Sandy şi Felix îi numise. Sandy pentru că i se părea abrazivă şi neşlefuită, iar lui Felix pentru că părea tot timpul deprimat, adică exact opusul semnificaţiei numelui. Copiilor le zisese simplu Sandrine şi Felix jr. Sandy şi Felix erau iarăşi în întârziere dar erau blocaţi în micuţa lor scenetă toxică.

Mută telescopul spre alt apartament. Locatarul era un celibatar care lucra în corporaţie, tot timpul îmbrăcat ori în costum ori în ţinute foarte aranjate. Arăta ca un Thomas, Tom pentru prieteni, niciodată Tommy. La ora asta nu mai era acasă, întotdeauna pleca în jur de ora 7 dar aruncă o privire să vadă ce face bichonul lui care rămânea singur acasă. Lătra prin geamul de la sufragerie către nişte porumbei care aterizaseră pe marginea geamului şi îl tratau cu indiferenţă.

Nu mai avea mare lucru de văzut. Majoritatea locatarilor din blocul de 23 de etaje de vizavi erau deja plecaţi. Îşi întoarse privirea spre apartamentul ei. Era în sufragerie, îmbrăcată şi încălţată, gata de a ieşi pe uşă dar îngenunchease cu faţa lipită de podea cu o mână întinsă sub canapea. Scoase ceva dar nu era ce căuta. Începu să cotrobăie pe măsuţa de lângă canapea, dar nici acolo nu era nimic. Până la urmă traversă sufrageria până la măsuţa înaltă de lângă pânza uriaşă aşezată pe trepied şi găsi ceea ce căuta. Îşi trase pe spate căciula care îi căzuse pe ochi, îşi aranjă în grabă restul hainelor şi dispăru în micul hol care nu mai era în spaţiul lui vizual. În timpul săptămânii era plecată pentru tot restul zilei. Se întorcea seara după ora 6.

Nu îl mai interesa să mai scruteze alte apartamente. Oricum, în ultima vreme, atenţia îi fusese captivată mai mult de apartamentul ei. Privea celelalte apartamente doar ca să mai treacă timpul când ea dispărea din cadrul ferestrelor sau când nu era acasă. Se îndepărtă de lângă telescopul ascuns după perdea şi se aşeză la masa de lucru. Deschise laptopul şi revizui notiţele de pe hârtiile împrăştiate pe masă. Pentru rapiditate şi comoditate de cele mai multe ori îşi nota ideile mai întâi pe hârtie şi numai apoi le transcria pe laptop. Răsfoi foile de hârtie şi apoi reciti ce scrisese pe laptop. Nu îl mulţumea nimic. Încă o zi frustrantă în care nu reuşea să scrie. Lipsă de chef, de inspiraţie, blocaj. Definiţia nu conta. Nu reuşea să treacă de etapa de cercetare pentru noul lui roman. Şi în câteva săptămâni trebuia să livreze cel puţin 100 de pagini. Avea o înţelegere cu editura care îi publicase ultima carte şi primise chiar şi un avans pentru un nou roman bazat pe vieţile unor personaje din mediul modern urban. Cu oraşul ca personaj principal şi oamenii ca personaje secundare, trăind vieţi paralele, deconectate. Lăsase deschisă posibilitatea să adauge şi câteva elemente de legătură între ele, poate ceva mister.

Pentru cercetare îşi cumpărase un telescop şi spiona ferestrele neacoperite ale clădirilor de apartamente din apropiere. Cel mai bine vedea în clădirea modernă de apartamente de vizavi care era cea mai apropiată şi avea pereţii din sticlă. În cadrul fiecărei ferestre unde nu erau trase perdelele, indiferent dacă era o scenă fixă sau animată de personaje, vedea o poveste sau elemente dintr-o poveste. Cele care îl interesau deveneau notiţe pe foile de hârtie de pe biroul lui. De exemplu într-un tablou abstract din sufrageria apartamentului de la etajul 12 vedea o furtună de noapte prin care poate vor trebui să treacă personajele lui. Picioarele răsucite ale scaunelor vechi din apartamentul de la etajul 4 poate vor mobila ceva în una din camerele imaginate de el. Un cuplu care se ceartă în faţa copiilor care plâng privind farfuriile goale putea să devină o scenă de confruntare între două personaje din cartea lui. Şi multe alte obiecte sau simple gesturi ale oamenilor pe care îi studia erau absorbite, notate pe hârtii şi păstrate ca piese de puzzle pentru povestea pe care o pregătea.

Apartamentul ei fusese nelocuit multă vreme şi nu făcuse parte din micul lui proiect de cercetare. Dar, de când se mutase cu câteva săptămâni în urmă, telescopul se îndrepta în majoritatea timpului spre una din cele 3 mari ferestre ale apartamentului fără perdele. Nici mobilier foarte mult nu adusese. O canapea şi o măsuţă de cafea în living, o masă şi două scaune simple în bucătărie, un pat pentru dormitor. Remarcase de la început frumuseţea ei ce nu avea nimic în comun cu personajele feminine din romanele lui care aveau în general un rol decorativ sau auxiliar pentru personajele principale masculine. Era de o frumuseţe clasică, simplă, nealterată de machiaj sau haine provocatoare ceea ce era destul de neobişnuit pentru o fată de vârsta ei în mediul urban.

Pe măsură ce zăbovise tot mai mult cu telescopul pe apartamentul ei rămăsese captiv într-un fel de transă pe care nu şi-o explica, acaparat de persoana ei, urmărindu-i şi studiindu-i cele mai mici gesturi. Cel mai mult îi stârnise curiozitatea proiectul ei artistic căruia i se dedica în fiecare seară şi în majoritatea weekend-urilor. Pe la 6 seara lumina se aprindea în holul de intrare şi apoi apărea în cadrul uşii de la sufragerie, de obicei ţinând o pungă de hârtie plină cu cumpărături. Alteori îşi comanda de mâncare. În oricare din cazuri mâncarea ajungea pe masa din bucătărie şi acolo o uita pentru restul serii. Se schimba repede în haine mai comode şi în restul serii se concentra pe tabloul uriaş la care lucra. Pânza era aşezată pe un trepied şi ocupa o mare parte din peretele din stânga al sufrageriei dar era orientată în unghi faţă de geam probabil pentru a evita lumina directă şi nu putea vedea ce este pe ea. Îi vedea în schimb faţa concentrată, încadrată de două şuviţe rebele care evadau mereu din părul prins în fugă. Uneori îşi aducea aminte seara târziu şi mânca pe fugă fără să se spele de culorile de pe mâini alteori se prăbuşea extenuată pe canapea şi adormea acolo fără să mai mănânce.

Pentru personajele din celelalte apartamente găsise relativ uşor nume sugestive bazate pe trăsăturile lor fizice sau de caracter aşa cum le vedea el prin toate straturile de sticlă dar pentru ea nu reuşise. Încercase de câteva ori dar rămăsese cu stiloul în mână ameninţând minute bune foaia albă fără să scrie nimic. Nu găsea cuvinte care să o descrie. Ce clişeu, îşi zisese! Mai frumoasă decât pot cuvintele să descrie.

Dar poate că de fapt inabilitatea lui de a o descrie şi a îi atribui un nume de personaj nu era legată numai de frumuseţea ei ci de ceva mai mult. Fiecare obiect de recuzită, fiecare gest capturat, fiecare personaj transpus în notiţele lui devenea un simplu obiect captiv în inventarul lui. O piesă de puzzle care aştepta să fie introdusă la locul potrivit în romanul lui. O fotografiere superficială şi unidimensională care forţa o anumită finalitate. Odată capturat un element era obligat să treacă mai departe la descoperirea altora. Ori tocmai aici era de fapt problema. Că nu voia să treacă mai "departe". Nu îl mai interesau alte elemente noi. Dacă era sincer cu el nu îl mai interesau nici cele deja notate.

Romanul lui stagnase şi se oprise de tot. Trecuseră săptămâni bune de când nu mai scrisese. Nu reuşise să încropească decât o scenă cu familia în care părinţii se ceartă şi copii tac şi cu vecinul care lucrează în mediul corporate şi vine în fiecare sâmbătă seara cu altă femeie acasă. Nu era destul şi nici măcar nu i se mai părea aşa de interesant. O frescă a vieţii moderne, bla, bla, bla. Îi venea să arunce toate notiţele de hârtie la gunoi şi să şteargă tot ce scrisese deja pe calculator dar atunci ar fi trebuit să accepte faptul că nu făcuse nimic timp de câteva luni de zile.

Îşi închise furios laptopul şi îşi petrecu restul zilei plimbându-se pe străzile oraşului la întâmplare sperând să găsească alte surse de inspiraţie. Se întoarse seara târziu obosit şi deznădăjduit, se schimbă şi apoi se aşeză pe scăunelul de lângă telescop. La apartamentul de la etajul 11 de vizavi era deja lumina aprinsă. Apropie ochiul drept de telescop şi îl închise pe cel stâng.

Ca în fiecare seară ea picta în sufrageria transformată în atelier de pictură. Concentrată pe rând să amestece culorile pe paletă şi apoi să mângâie cu pensula pânza uriaşă de pe trepied. Din când în când îşi ştergea fruntea cu mâneca sau îşi aranja după ureche şuviţele evadate mâzgălindu-se cu culoare pe frunte şi pe la tâmple. Alteori se îndepărta de pânză sau chiar se aşeza pe canapeaua din cealaltă parte şi privea de la distanţă. Părea frustrată, nemulţumită de ceva în seara aceasta. La un moment dat ieşi din sufragerie şi merse în micul hol unde el nu o vedea. Se întoarse de acolo cu o oglindă mare verticală şi o aşeză în picioare lângă măsuţa de lucru. Din când în când se privea în oglindă apoi se întorcea cu pensula către pânză. Pictează un autoportret. Reglă setările telescopului apropiind la maxim şi se concentră pe oglinda care îi permitea acum să vadă la ce lucra.

Pe pânză era pictată în detaliu faţada unei clădiri de apartamente. Momentul surprins era seara şi toată clădirea era înconjurată de diverse nuanţe de gri şi albastru. Unele ferestre erau în întuneric, altele luminate dar cu perdelele trase şi câteva erau pictate în lumină dezvăluind interiorul apartamentelor. Era genul de pictură atât de detaliată încât părea o fotografie de rezoluţie înaltă. În una din ferestrele luminate era un cuplu de bătrâni care lua cina la lumina unei lumânări. În alta o scenă de familie cu feţele luminoase şi zâmbitoare povestind despre ziua lor la cină. În mijlocul tabloului se afla un apartament care avea toate ferestrele luminate şi toate camerele apartamentului vagon erau expuse în detaliu. În sufragerie la un birou era aşezat un tânăr în faţa unui laptop. Pe birou hârtii împrăştiate în toate părţile. Cu mâinile puse la ceafă se lăsase pe spate pe scaun vizibil frustrat. Lângă perdeaua strânsă sul de lângă geam se vedea sticlind abia perceptibil capătul unui telescop şi unul din picioarele trepiedului pe care era instalat. Pe una din hârtiile căzute pe jos era schiţat un chip feminin.

Fix la partea asta a picturii se concentra artista în acest moment privind din când în când către oglinda de lângă. Când termină se îndepărtă uşor ducând la gură mâna în care ţinea pensula subţire şi mânjind fără să îşi dea seama partea de jos a buzei în gri. Partea aceasta a tabloului părea aproape terminată dar se dădu câţiva paşi în spate nemulţumită şi îl privi din mai multe unghiuri. În cele din urmă însă se îndreptă nervoasă spre tablou, alese o pensulă groasă şi pictă cu negru toate cele trei ferestre făcând întuneric beznă în apartamentul de la etajul 11.