Alergam repede.
Alergam atât de repede încât din formele lucrurilor nu vedeam decât umbrele
din siluetele copacilor doar verdele
întrerupt din când în când de fâşii albăstrii de cer
din clădiri vedeam doar cenuşiul zidurilor arse de soare şi mâncate de ploi
din tine vedeam doar o mână
scriind formule de neînţeles
vedeam un colţ de surâs, o clipire de gene sfioasă
alergam atât de repede încât toate păreau a fi o ceaţă apăsătoare
o magmă fără înţeles din care se ridicau la suprafaţă nălucile şi spaimele
o apă foşnitoare străvezie prin care vedeam totuşi strâmb
Mâna ta era singura umbră pe care o cunoşteam cu adevărat
dar nu îndrăzneam să o ating
să o smulg din amintiri sau din zăpadă
să o încălzesc cu singura mea inimă
Alergam atât de repede încât părea că stau pe loc şi lumea e cea care fuge de mine
Alergam fără ţintă şi foarte repede
ca o felină înfometată pe o plajă pustie
alergam spre ieşirea din lume
ca şi cum ar fi existat într-adevăr o ieşire
alergam spre un câmp îngheţat în care mi-aş fi putut lăsa oasele
unde m-aş fi putut culca şi adormi
ţinându-te strâns de mâna
murmurând formula care ţi-ar fi putut întoarce surâsul spre mine
ca pe un început de rugăciune.