Răspunsul cuvenit

Florentin ignoră liftul care aştepta la parter şi urcă, pe scări, cele cinci etaje până în laboratorul lui. Când văzu trupul aproape despuiat din mijlocul încăperii, crezu că a greşit uşa. Doar în furou şi chiloţi, aplecată cât să-şi etaleze posteriorul slăbănog, Rădiţa spăla, cu o cârpă, duşumeaua. Zgomotul uşii o făcu să-şi îndrepte brusc spinarea şi să-şi acopere cu un halat jegos ţâţele fleşcăite. "Vai, domnu' inginer, ce m-aţi speriat! Mă scuzaţi că m-aţi găsit în halu' ăsta, da' n-am ştiut că veniţi aşa de devreme!"

Rădiţa avea o simpatie specială pentru Florentin. Deseori îi dezvăluia detalii atât de intime, cu o indiscreţie atât de înduioşătoare, încât el încerca mereu să o oprească, inventând diverse motive. De data aceasta, simţea nevoia să o provoace: "Servus, Rădiţo, cu ce te mai lauzi?" Femeia rânji, dezvelindu-şi dinţii înnegriţi de tutun: "De-aţi şti ce bine m-am dicstrat ieri!" "Cu soţul tău?" "Da' de unde! Golanu' ăla habar n-are să scoată o doamnă în oraş!"

Avea un concubin cu care se certa şi se împăca de şapte ori pe săptămână. În scurtele perioade de pace îl numea "soţul meu". Se vede treaba că acum nu era în relaţii prea grozave cu "Golanu'". "Deci, nu te-a scos el în oraş." "Nu! Da' de dicstrat, m-am dicstrat pe socoteala lui." "Te pomeneşti că l-ai înşelat, Rădiţo! E frumos din partea ta?" "Nu-i frumos, dar nici ce mi-a făcut el nu a fost frumos. Închipuiţi-vă, domnu' inginer, a îndrăznit să mă comenteze în public! Pe mine, pe soţia lui!"

Rădiţei îi plăcea să folosească radicale, uneori fără să le priceapă sensul, şi asta o făcea nemaipomenit de simpatică. Florentin nu-şi putu stăvili curiozitatea: "Şi cum te-a comentat, Rădiţo?" "Staţi să vedeţi!" Scoase din buzunarul halatului o tabacheră lustruită, o deschise şi se servi cu o mărăşească. O aprinse şi se aşeză, picior peste picior, semn că povestea va fi cel puţin la fel de lungă ca ţigara.

Florentin observă că femeii îi tremurau îngrozitor mâinile. Hotărî în gând să nu o mai ia niciodată peste picior, chiar dacă ea nu se supăra, sau poate tocmai de aceea. "Cum vă spuneam, domnu' inginer, ieri m-am dicstrat de minune. M-am întâlnit cu doi pretini. Hai, Rădiţo, să bem o bere la Buturuga, mi-au zis. Nu puteam să-i refuz. În fond, sunt femeie liberă, domnişoară. (Uita că puţin mai devreme tocmai se declarase soţia "golanului"). M-au servit cu bere, cu mici, cu îngheţată, m-au plimbat cu barca. Băieţii au bani, unul duce butelii, ălălalt strânge sticle goale. Tocmai mă plimbam prin Cişmigiu, la braţ cu pretinii mei, când am dat nas în nas cu Golanu'. Crecă m-a urmărit, că e de-o gelozie groaznică. S-a proţăpit în faţa noastră, mi-a pus mâna în piept şi a urlat: Doamnă, dânşii e amanţii tei? Nu, domnule, i-am răspuns, dânşii e pretinii mei! S-a înălbit la faţă, cât e el de bronet şi a început să mă comenteze. Lumea, buluc, de, ca duminica în Cişmigiu. Mi s-a făcut aşa de ruşine, domnu' inginer! Am început să ţip şi eu: Lasă-mă, domnule, în pace, eu nici nu te cunosc pe dumneata! Credeţi că s-a liniştit? M-a comentat şi mai tare! Noroc cu unul din pretini, că mi-a dat un sfat bun: Dă-i, dragă, răspunsul cuvenit!" "Răspunsul cuvenit?" "Da, domnu' inginer, cum l-a auzit, Golanu' a şi luat-o la sănătoasa!" "Şi care-i, mă rog, răspunsul ăsta cuvenit?" "Vreţi să-l ştiţi? Vi-l spun, da' mă cam jenez!" "Zi-l, Rădiţo!" "I-am spus tare, s-audă toată lumea din parc: Domnule, ia mai du-te-n pizda mă-tii!"