Acum le-aș spune teste ratate, dar pe atunci erau pentru mine doar niște întâmplări de viață, și atât. Desigur, fiecare eveniment poate fi analizat, interpretat, se pot trage concluzii din el. Asta, dacă ai distanța necesară pentru a-l putea vedea. Și mintea suficient de limpede pentru a-l înțelege. Ce te faci însă când ești îndrăgostit, și-ți lipsesc și una și cealaltă? Pățești ca mine. Te duci ca berbecul înainte. Dar poate că ăsta nici nu e un defect în sine. Poate că determinarea de spirit te ajută să-ți atingi scopul indiferent de mediul exterior. Dar trebuie să poți menține acest nivel de determinare, trebuie să poți să-ți comunici intențiile, să ai putere de convingere, să știi cum să procedezi ca să nu declanșezi reacții de respingere care pe urmă cu greu mai pot fi controlate. Căsătoria se poate dovedi un proiect de viață complex, în care strategia generală să n-aibă nici o valoare dacă nu e însoțită și de tactici variate, adaptate unor situații adesea surprinzătoare.
Probabil că în asta a constant greșeala mea fundamentală. Am considerat-o pe Rada suficient de inteligentă ca să mă înțeleagă fără să fie nevoie s-o duc cu zăhărelul. Ceea ce neîndoielnic că era. În același timp însă am presupus că era și ea la fel de îndrăgostită de mine cum eram eu de ea. Ceea ce n-a mai fost la fel de sigur. Așa încât ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat, din moment ce din start ne-am plasat pe o traiectorie de coliziune.
Odată aveam de făcut un drum cu mașina. Era o dimineață de iarnă, ninsese mult, și se lăsase ceața. Vizibilitate aproape zero. Totul era alb în jur, nu-mi dădeam seama pe ce parte a șoselei merg, nici până unde e asfalt, și de unde începe câmpul. Aș fi oprit dacă aș avut unde, ca să aștept să se ridice ceața, dar așa, în mijlocul drumului, aș fi fost victimă sigură pentru oricine ar fi venit din spate. Când la un pod am ajuns în urma unei alte mașini, care mergea încă și mai încet ca mine, m-am luat după ea, priveam doar luminile ei roșii de poziție, și mă rugam să nu iasă de pe drum, pentru că i-aș fi împărtășit soarta. Am mers așa, orbește, câțiva kilometri buni, aproape lipit de o mașină al cărei șofer probabil că a înțeles că nu trebuie să frâneze dacă vrea să nu intru în el. Tandem-ul ăsta a funcționat perfect până când s-a mai luminat puțin, după care totul a revenit la normal.
(București, noiembrie 2021)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaBungee JumpingInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...InCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate