Când eram copil și studiam partiturile de pian
auzeam mereu în cap o voce
"nu uita să cumperi pâine"
"nu uita"
Până nu am renunțat la instrument
și nu m-am apucat de scris
nu m-a cruțat.
Cum mă așezam pe taburet cum începea.
Am scris ce-am scris și iar a început
Acum ce mai vrei, îmi vine să-i zic
i-aș arde una,
dar e o voce
n-am ce-i face
oricât ar fi de sâcâitoare
vocile nu pot fi înșfăcate de guler
sau date pe ușă afară.
Am cumpărat pâine pentru un cartier întreg
am tot cumpărat pâine
și nu mă lasă.
Nu mă lasă.
Cum mă așez la masa de scris
cum îmi zice, vezi? uiți mereu să cumperi pâine
Da, ai dreptate, voce împielițată
sunt o ratată
o nesuferită
am un caracter urât și delăsător
sunt mofturoasă și pătimașă
am avut o adolescență grea
și o tinerețe și mai găunoasă
mai lasă-mă
nu mai mănânc decât crudități de zece ani
m-am lăsat și de fumat demult
și de muzică
nici măcar nu scriu de-a binelea
doar mă prefac
ca atunci când eram copil
și imitam scrisul de mână
fără să însemne nimic
nici acum nu înseamnă nimic
știi bine că nu fac altceva decât să car
lăzi pline cu pâine
înalte cât zidurile de biserică
și n-am pe cine să hrănesc cu ele