Bucuria cântatului la pian

Îmi aduceam aminte din liceu de numele unui violoncelist român considerat a avea perspective excepţionale, Rodin Moldovan. Între timp, el a plecat din ţară şi mai ştiam prea multe despre el. Alăturat pe afiş certitudinii pe care o reprezintă Mihaela Ursuleasa, acest nume a atras la Sala Radio un public numeros, dispus să se bucure de o seară de muzică rusă.

Se va reveni frecvent la întrebarea care este menirea unei formaţii ca Orchestra Naţională Radio – să facă săli pline cu programe atractive sau să promoveze un repertoriu foarte rar sau mai rar cântat de ceilalţi. Iată un concert care a pendulat între Ceaikovski şi Şostakovici, înaintând destul de mult în muzica secolului XX, paradoxal poate, spre deliciul tuturor şi încheindu-se cu una dintre cele mai iubite simfonii ale repertoriului romantic, Manfred de Ceaikovski, sub bagheta lui Horia Andreescu.

În cazul lui Rodin Moldovan se poate vorbi despre talent. Din păcate postura de solist în anul 2005 este atît de ingrată... Astăzi, publicul (chiar şi cel, sau mai ales cel din Bucureşti) cere mult mai mult. Cere ca acest talent care în cazul lui Rodin Moldovan înseamnă o căldură sonoră aparte să fie însoţit de multe alte calităţi, printre care cele mai importante sunt o ţinută tehnică impecabilă şi, de reţinut, o claritate şi o sinceritate fără echivoc a mesajului artistic. Aşa se face că acelaşi public pe care uneori îl acuzăm (fără îndreptăţire) de gusturi prea romantice sau chiar romanţioase, a aplaudat doar politios la Variaţiunile roccoco de Ceaikovski, având să izbucnească în urale după Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Şostakovici al Mihaelei Ursuleasa, lucrare care la aproape 50 de ani de la premieră devine tot mai populară printre melomani. Concepută spectaculos din punct de vedere pianistic, partitura i-a oferit Mihaelei Ursuleasa ocazia de a-şi etala calităţile tehnice, energia, entuziasmul în abordarea unei muzici ce-i drept pline de optimism, dar şi o capacitate de a transmite imagini sonore prin intermediul mijloacelor pianistice care o plasează printre acei instrumentişti de elită pe care românii i-au dăruit lumii muzicale în ultimele decenii.

Fiind făcută parcă şi pentru această scânteietoare partitură neoclasică, Mihaela Ursuleasa a oferit acel gen de interpretare spectacol cu care nu te întâlneşti decât rareori în sala de concert. Oferind o versiune incandescentă a concertului de Şostakovici în care virtuozitatea şi impetuozitatea se revărsau peste bogăţia de conţinut pe care solista părea că vrea să o comunice pe toată dintr-o suflare, Mihaela Ursuleasa ne-a făcut să credem că va însemna prin actuala ei prezenţă la Bucureşti unul dintre punctele cvele mai valoroase ale acestei stagiuni. Bucuria de a cânta, fantezia şi exuberanţa frazării, firescul cu care ne-a transmis înţelesul acestei muzici ne-a fixat în memorie pentru totdeauna acest încântător concert de Şostakovici cu semnătura celei care a pornit prin lume pentru a mai aduce un fir de glorie culturală pentru o ţară în care şi-a petrecut, deocamdată, doar copilăria...

La 1 decembrie 2005, Mihaela Ursuleasa şi Rodin Moldovan cântă ca solişti în Triplul concert de Beethoven la prestigioasa sală Auditorium din Roma.